Marcel Ciolacu despre deplasările președintelui: Oricum se va afla. Întotdeauna aflăm adevărul

Știrile zilei
Sâmbătă, 5 octombrie, Marcel Ciolacu și-a depus candidatura pentru președinția României. Prilej cu care a ținut să declare că președintele Klaus Iohannis ar trebui să dea socoteală pentru cele circa 25 de milioane de euro cheltuite cu deplasările externe.
„Eu cred că președintele României trebuie să dea explicații asupra programului, de ce face anumite deplasări, ce-și propune în aceste deplasări, să dea explicații ce a realizat pentru România, să meargă cu oamenii de afaceri, să spună care au fost cheltuielile și câștigurile acelor deplasări”, a comentat liderul PSD.
Întrebat de ce nu cere, în calitate de premier, celor de la RAAPS, desecretizarea informațiilor referitoare la Iohannis, Ciolacu a replicat:
„Respect separarea puterilor în stat. Fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce face. Niciodată nu am comentat o decizie a unui magistrat, a CCR.
Domnul președinte ar trebui să desecretizeze toate cheltuielile din ultimii 10 ani. Oricum se va afla. Întotdeauna aflăm adevărul.
Cred că voi da voie să facă acest lucru cei îndreptățiți să facă, Parlamentul, Guvernul”, a transmis Marcel Ciolacu.
Citește și:







