Ministrul Apărării a vizitat spitalul de campanie de la Constanţa

Știrile zilei
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, anunţă că a vizitat, sâmbătă, Sistemul Medical Modular de Izolare şi Tratament din Constanţa, el punctând că instalarea facilităţii se desfăşoară conform planificării.
„Am discutat cu personalul care coordonează activitatea despre modul în care se desfăşoară, problemele întâmpinate şi modalităţile prin care pot să îi sprijin. Instalarea facilităţii se desfăşoară conform planificării, urmând să fie finalizată partea administrativ-logistică şi apoi, în scurt timp, să fie finalizat şi procesul de operaţionalizare medicală. Vreau să mulţumesc întregului personal angrenat în realizarea acestei facilităţi medicale. Este în continuare nevoie de efort susţinut şi de implicare. Personalul medical al MApN face toate eforturile pentru a sprijini medicii şi personalul auxiliar din Constanţa, pentru sprijinirea spitalelor din Dobrogea în cazul unui număr mare de infectaţi cu noul tip de coronavirus”, a scris ministrul pe Facebook.
El a menţionat că spitalul va avea 155 de paturi, dintre care şase vor fi dotate cu aparatură pentru terapie intensivă.
„Din cele 155 de paturi ale facilităţii medicale, Secţia de tratament pentru pacienţi infectaţi cu COVID-19, cu forme moderate, va avea la dispoziţie 55 paturi, din care şase vor fi dotate cu aparatură de terapie intensivă, pentru cazuri grave şi modul de triaj şi de izolare va avea amplasate peste 100 de paturi, cu logistica medicală specifică pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19, care vor fi plasaţi în carantină”, a precizat Nicolae Ciucă.
Ministerul Apărării anunţa, pe 1 aprilie, că a fost realizat primul modul al Sistemului Medical Modular de Intervenţie şi Tratament (SMMIT) de la Constanţa, cu o capacitate de 55 de paturi. Rolul acestuia este de a trata cazurile uşoare şi medii de infectări cu COVID-19, pentru descongestionarea altor unităţi medicale, spitale din zona Dobrogei.
Al doilea modul ce va fi construit va avea capacitatea de peste 100 de paturi, acesta fiind destinat triajului şi izolării pacienţilor infectaţi cu COVID-19.