OFICIAL Polițistul beat care a provocat un accident în Constanța și a fugit de la fața locului, propus spre ARESTARE

Știrile zilei
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, polițistul care a provocat un accident pe 2 noiembrie, părăsind locul accidentului, a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi este propus spre arestare. Potrivit datelor oficiale, este vorba despre Melencu Robert-Vasile, în vârstă de 21 de ani.
Potrivit informării transmise, „prin ordonanţa din data de 4 noiembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul Melencu Robert-Vasile, agent de poliţie rutieră în cadrul Biroului Siguranţă Rutieră al Poliţiei Municipiului Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și vătămare corporală din culpă, iar la aceeaşi dată a fost reţinut pentru 24 de ore”.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data 02 noiembrie 2025, în jurul orei 07:00, „deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 1,47 g/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată, inculpatul a condus un autoturism BMW pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, iar la intersecţia sens giratoriu cu strada I.G. Duca, din cauza neacordării de prioritate la schimbarea benzii de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda Fabia, condus regulamentar de persoana vătămată L.M. şi le-a provocat acesteia și altor două pasagere leziuni traumatice vindecabile în câte 20-25, 3-4, respectiv 20-25 de zile de îngrijiri medicale„.
Potrivit datelor oficiale, după producerea accidentului inculpatul nu a oprit autoturismul, ci l-a condus în direcția opusă, spre Casa de Cultură a Sindicatelor, părăsind locul accidentului. „La o distanță de circa 180 m a provocat un alt accident rutier soldat doar cu daune materiale la alte două autovehicule, apoi a plecat pedestru de la locul faptei„, se mai arată în comunicarea oficială.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au transmis în ziua producerii accidentului că „la data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția dintre bulevardul Mamaia și strada I.G. Duca, s-a produs un accident rutier“.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 21 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit o altă mașină, în care se aflau trei femei“, au spus atunci oamenii legii.
În continuare, aceștia au precizat că „ulterior, bărbatul ar fi părăsit locul accidentului, prezentându-se, la scurt timp, la sediul Poliției Rutiere“.
„A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge“, a transmis IPJ Constanța la momentul respectiv.
Polițiștii au mai spus că în urma accidentului au fost rănite ușor două dintre femeile aflate în autoturism.
„În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța“, au spus reprezentanții instituției.
În acest context, reprezentanții IPJ Constanța au adăugat că „facem precizarea că Inspectoratul de Poliție Județean Constanța se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea, cu prevederile Legii 360/2002, privind statutul polițistului și cu prevederile Codului de etică și deontologie al polițistului“.
Sursă foto: Facebook
Citește și:
SURSE Tânărul polițist băut din accidentul produs în weekend, ÎNCĂTUȘAT







