OFICIAL: Primarul comunei Băneasa, găsit incompatibil de ANI

Știrile zilei
Într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI) se anunță că Eleonor Blagan, primar al comunei Băneasa și fost viceprimar al localității a fost găsit incompatibil cu funcția deținută.
Potrivit ANI, Eleonor Blagan, primar al comunei Băneasa, în perioada 20.09.2023-05.12.2024, simultan cu deținerea funcției de viceprimar/primar al comunei, a exercitat și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța.
Prevederi legale încălcate: 87 alin. (1) lit. d) Legea nr. 161/2003, care arată că funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie.
ANI mai arată că primarul comunei Băneasa a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Citește și:







