Protest spontan al angajaților de la Casa Județeană de Pensii Constanța: iată care sunt nemulțumirile

Știrile zilei
Astăzi, angajații Casei Județene de Pensii (CJP) Constanța au organizat un protest spontan, între orele 11:00 și 12:00, nemulțumiți de ordonanța care reduce sporurile pentru condiții vătămătoare.
Sporul angajaților nu este calculat procentual în instituțiile de pensii, ci are o valoare fixă care pornește de la aproximativ 400 de lei net și poate ajunge până la 800 de lei net.
Acum, Guvernul vrea ca sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare să fie plafonat la 300 de lei brut lunar, adică 175 de lei net. Un calcul simplu arată că, pentru cei care primesc 400 lei net, pierderea ar fi de 225 lei lunar, în timp ce pentru angajații caselor de pensii care primesc 800 lei net, pierderea ar fi de 625 lei lunar. Asta înseamnă că fiecare angajat afectat pierde între 2.700 și 7.500 lei pe an, în funcție de cât era sporul lor actual.
„Acțiunea care a avut loc astăzi la CGP Constanța a reprezentat un protest spontan al angajaților declanșat ca urmare a introducerii pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social a proiectului de ordonanță, prin care Guvernul intenționează să plafoneze sporul pentru condiții vătămătoare la nivelul maxim de 300 de lei brut. Menționăm că la nivelul CGP acesta a fost acordat în baza buletinilor de determinare emise de DSP Constanța a riscurilor asociate activității din cadrul instituției, iar acest spor este deja plafonat la nivelul anului 2018, quantumul maxim fiind între 500 și 600 lei„, a declarat, pentru Ziarul Amprenta, Steliana Brighiu, liderul de sindicat de la CJPC Constanța.

protest Casa Județeană de Pensii Constanța
Citește și:





