SC BC Cogen Management SRL încă încearcă să oprească demolarea piscinei de pe Plaja Caelia din Mamaia, după respingerea cererii de către Tribunalul Constanța
Știrile zilei
SC BC Cogen Management SRL a cerut emiterea unei ordonanțe președințiale împotriva Primăriei Constanța și a Direcției Generale Poliția Locală pentru suspendarea măsurilor de demolare a piscinei exterioară de pe plaja Caelia, din Mamaia.
SC BC Cogen Management SRL a formulat o cerere prin care solicită, de urgență și fără citarea părților (conform art. 999 alin. 2 Cod de procedură civilă), emiterea unei ordonanțe președințiale. Cererea vizează suspendarea tuturor măsurilor și acțiunilor de demolare a unor construcții edificate în baza Autorizației de construire nr. 241/19.03.2024, situate pe un sector de plajă în stațiunea Mamaia. Printre aceste construcții se numără extinderea unei piscine centrale, o piscină pentru copii și alte clădiri parter amplasate în zonele estică, nordică și sudică a sectorului de plajă.
Reclamanta argumentează că pe 10 iunie 2024 i-a fost înmânată o notificare/somație de desființare nr. 113856/10.06.2024, emisă de Primăria Municipiului Constanța – Direcția Generală Poliția Locală, prin care i se cerea demolarea construcțiilor în termen de 48 de ore. Această măsură a fost luată în baza art. 2 din OUG nr. 41/2010.
Conform reclamantei, dosarul aflat pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal are ca obiect cererea de suspendare a executării Autorizației de construire nr. 241/19.03.2024, care stă la baza edificării construcțiilor menționate. SC BC Cogen Management SRL consideră că există aparența de drept în favoarea sa, deoarece deține autorizația de construire și are un drept de folosință asupra terenului, obținut printr-un contract de închiriere încheiat cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.
SC BC Cogen Management SRL susține că îndeplinește condițiile ordonanței președințiale, cum ar fi aparența de drept, caracterul urgent și caracterul vremelnic, fără a se judeca fondul. Compania afirmă că deține autorizația de construire nr. 241/19.03.2024 și un contract de închiriere pentru o suprafață de 31.400 mp de plajă pentru desfășurarea activităților turistice, în conformitate cu OUG nr. 19/2006.
Firma a realizat construcții și dotări de plajă după obținerea autorizației și, de la încheierea contractului de închiriere până la data somației, autoritățile locale nu au constatat existența unor construcții ilegale.
SC BC Cogen Management SRL menționează că, în urma procesului-verbal de control IJC Constanța nr. D0_250951 din 31.05.2024, a primit notificarea de demolare. În replică, reclamanta a formulat o contestație administrativă pe 5 iunie 2024, contestând constatările inspectorilor de control. Compania afirmă că, în timpul controlului, inspectorii au realizat fotografii ale stadiului construcției la data de referință 16.05.2024, dar stadiul construcțiilor avansase semnificativ până la data controlului efectuat pe 31.05.2024.
Firma susține că procesul-verbal întocmit de IJC Constanța conține erori și că inspectorii care l-au semnat erau, de fapt, angajați ai Inspectoratului Regional în Construcții București-Ilfov, nu ai IJC Constanța. Acest aspect ar genera îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului de control. De asemenea, reclamanta invocă lipsa unui ordin de deplasare sau a legitimației de control, întrucât inspectorii nu au prezentat documentele necesare la momentul verificării în teren.
În procesul-verbal de control din 31.05.2024, inspectorii au notat că lucrările nu respectă prevederile autorizației de construire și anexele acesteia. Reclamanta însă susține că modificările au fost justificate prin dispoziții de șantier care se vor regăsi în cartea tehnică a construcției. În ceea ce privește dimensiunile piscinei centrale, diferența dintre dimensiunile autorizate și cele executate este nesemnificativă, în opinia reclamantei. Mai mult, fiind realizată din materiale care pot fi demontate și relocate, extinderea piscinei nu ar aduce un prejudiciu real.
Reclamanta subliniază că piscina reprezintă unul dintre punctele principale de atracție ale ansamblului. Prin urmare, blocarea acesteia ar putea afecta întreaga dezvoltare a complexului.
Reclamanta solicită suspendarea măsurilor de demolare până la soluționarea definitivă a dosarului, susținând că demolarea ar genera un prejudiciu semnificativ, fără a exista un beneficiu concret pentru autorități sau pentru comunitate. De asemenea, reclamanta contestă legalitatea procesului-verbal întocmit de IJC Constanța și cere ca instanța să analizeze aceste aspecte.
Cererea a fost respinsă iar acum se judecă apelul
Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată în luna iunie a acestui an.
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta BC COGEN MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL CONSTANTA prin Primar şi Primăria Municipiului Constanta – DIRECTIA GENERALĂ POLITIA LOCALA, SERVICIUL URMARIRE MASURI IN DOMENIUL CONSTRUCTIILOR privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.06.2024”, se arată în minuta judecătorească.
Firma a formulat apel pe 3 iulie 2024. Astăzi urmează să aibă loc un nou termen de judecată.
Datorii record în 2023
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 17 septembrie 2024, BC Cogen Management SRL a fost înființată în 2020, are sediul social în București, Sectorul 1, pe strada Grigore Mora, nr. 30 și se ocupă în principal de activități de consultanță pentru afaceri și management.
Asociați figurează Constantin Bucur și Constantin Alin Bucur, primul fiind și administratorul societății, iar numele său legându-se și de FC Gloria Buzău SA.
În 2023, BC Cogen Management SA a declarat 0 angajați, profit 2.020.528 de lei, datorii 9.704. 511 lei și cifra de afaceri 3.565.590 de lei.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Verdict de ultimă oră, la București, pentru piscina exterioară de pe plaja Caelia din Mamaia