Un autocar în care se aflau 44 de persoane s-a răsturnat. O persoană a MURIT. A fost activat PLANUL ROȘU

Știrile zilei
Un autocar înmatriculat în Republica Moldova s-a răsturnat în afara părții carosabile, sâmbătă dimineață, DE 581, în județul Galați, fiind activat Planul roșu de intervenție, informează IPJ Galați. În autocar se aflau 44 de pasageri. O persoană a murit, iar alte 14 victime, conștiente, au fost transportate la spital, informează IGSU.
Celelalte persoane implicate în eveniment vor fi transportate cu microbuzele ISU într-o locație din apropiere, în vederea preluării de către un alt autocar și continuării deplasării spre destinație.
”La data de 21 martie 2026, la ora 04:04, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN 24, la km 48+500, în județul Galați.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe ruta Chișinău – București, s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-o zonă de drum în aliniament, unde există o diferență de nivel de aproximativ 2 metri între carosabil și acostament”, precizează IPJ Galați.
Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.








