Un francez de 55 de ani, găsit decedat pe terasa unui bloc din Capitală: Avea picioarele legate cu bandă adezivă

Știrile zilei
Un cetăţean francez de 55 de ani a fost găsit decedat, vineri, pe terasa unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei.
„La data de 15 martie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 11 Poliţie fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că pe terasa unui bloc din Sectorul 3 s-ar afla o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii şi un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză, un bărbat, cetăţean străin, în vârstă de 55 de ani”, au precizat reprezentanții DGPMB.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precizează agerpres.ro.
Cadavrul urmează să fie transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Sursă foto: Freepik







