Unul dintre cei mai importanți oameni din Primăria Mangalia, dat afară de primarul Cristian Radu, ar putea afla astăzi dacă revine pe post

Justiție
Ședință importantă la Tribunalul Constanța, astăzi, 9 septembrie 2025, instanță unde se judecă procesul ce l-ar putea aduce înapoi pe post pe unul dintre cei mai importanți oameni din Primăria Mangalia, dat afară de primarul Cristian Radu.
Angajatul-cheie din Primăria Mangalia ar putea afla astăzi dacă revine pe post, după ce l-a dat în judecată pe primarul din Mangalia, solicitându-le judecătorilor să anuleze dispoziția privind înlăturarea sa din funcție.
Mai exact, este vorba despre procesul deschis de Marius Petruț Tase, arhitectul-șef al Municipiului Mangalia, pentru anularea dispoziției de primar prin care edilul Cristian Radu a decis eliberarea din funcție a acestuia.
Dosarul are indicativul 1153/118/2025 și, în speță, este vorba despre cererea formulată de arhitectul Marius Petruț Tase pentru anularea Dispoziției nr. 112 din 21 februarie 2025, a primarului din Mangalia, prin care funcționarul a fost eliberat din funcția deținută.
Procesul este programat să se desfășoare astăzi, 9 septembrie 2025, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, de la ora 11.00.
Cazul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului la data de 10 martie 2025, părți în cauză fiind reclamantul Marius Petruț Tase, fostul arhitect șef al municipiului Mangalia, eliberat din funcție prin dispoziția primarului Cristian Radu, și, respectiv, Primarul Municipiului Mangalia.
Obiectul dosarului este reprezentat de un litigiu privind funcționarii publici, în speță fiind vorba despre o cerere de anulare a unui act administrativ și o cerere vizând obligația de a face, la mijloc fiind, așa cum precizam anterior, Dispoziția nr. 112 din 21 februarie 2025 a primarului din Mangalia.
La prima înfățișare în proces, desfășurată în luna aprilie 2025, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal au hotărât amânarea cauzei, pentru a-i da posibilitatea fostului arhitect șef din Mangalia de a formula un răspuns la întâmpinarea formulată de Primarul Municipiului Constanța, prin avocații săi.
În aceste condiții, noua înfățișare fusese astfel stabilită pentru astăzi, 9 septembrie 2025.

Mai trebuie spus că, în cauză, oricare va fi hotărârea pe care o vor lua judecătorii de la Tribunalul Constanța cu privire la cererea de anulare a dispoziției primarului, decizia va putea fi ulterior atacată în recurs la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va pronunța hotărârea definitivă.
Dispoziția primarului, suspendată în primă instanță, dar menținută în recurs
Amintim, într-un proces separat, arhitectul Marius Petruț Tase a obținut în primă instanță suspendarea executării dispoziției primarului din Mangalia privind îndepărtarea sa din funcție, detalii, aici.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în motivarea Hotărârii 408/2025, judecătorii de la Tribunal au arătat, printre altele, că „din analiza sumară a actului contestat rezultă că încetarea raportului de serviciu al reclamantului a fost dispusă în considerarea obținerii calificativului «nesatisfăcător» la evaluarea performanțelor profesionale, calificativ contestat de către reclamant, care a fost acordat acestuia prin intermediul unui raport de evaluare ce nu pare a fi motivat“.
„Or“, a spus instanța, „de vreme ce una dintre cele mai importante exigențe ale unui act administrativ, respectiv motivarea, nu a fost tratată cu suficientă importanță de către pârât cu ocazia evaluării performanțelor profesionale ale reclamantului, iar calificativul acordat a fost utilizat pentru eliberarea reclamantului din funcţie, acest element este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ“.
Potrivit judecătorilor de la Tribunal, „nu în ultimul rând, instanţa reţine că este îndeplinită şi cerința pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin eliberarea din funcţia publică reclamantul (nr., arhitectul șef al municipiului Mangalia) fiind lipsit de salariul lunar necesar asigurării întreținerii sale“.
„În concluzie, sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune suspendarea executării dispoziției nr. 112 din data de 21.02.2025“, au concluzionat magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
Totuși, la Curtea de Apel, hotărârea a fost casată, după ce magistrații instanței de control judiciar au admis recursul declarat în cauză de Primarul Municipiului Mangalia, iar dispoziția de înlăturare din funcție a arhitectului șef a fost astfel menținută.
În acest context, rămâne de văzut ce se va decide instanța în procesul vizând cererea de anulare a dispoziției de primar.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





