(VIDEO) Ancuța Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, premiată în cadrul Galei Femeilor Liberale
Știrile zilei
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a fost premiată astăzi, în cadrul Galei Femeilor Liberale din Constanța, eveniment al Organizației Femeilor Liberale – Filiala Constanța.
Ancuța Belu a fost premiată, la scenă deschisă, chiar de președintele Organizației Județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, cel care, a avut numai cuvinte de laudă față de profesionalismul și implicarea de care a a dat dovadă primarul în toți anii de când se află în fruntea comunei.
https://youtu.be/uPhWWVXCKZ8
„Astăzi am primit o misiune deosebită, aceea de a oferi un premiu unei persoane, pe care, toți cei prezenți aici o îndrăgim și o apreciem. Doamna primar Anca Belu a demonstrat de-a lungul activității sale că realizările sunt cel mai frumos și cel mai puternic moment din politică, mai ales când vorbim despre viața comunității. Anca, îți mulțumesc!
Anca este persoana care, de când am intrat în politică, a fost în permanență alături de mine, alături de noi, iar sfatul cu ea a fost întotdeauna un sfat important. Felicitări și îți doresc succes!”, a precizat deputatul PNL.
Emoționată, primarul comunei Mihail Kogălniceanu a precizat că este încântată de premiul care i-a fost acordat, acesta având, în opinia sa, o dublă semnificație:
„Este adevărat că este o recunoaștere a meritelor de-a lungul timpului atât în PNL, cât și în administrația locală.
Nu este numai munca mea, este a întregii echipe pe care o am în spate, a colegilor din Primăria Mihail Kogălniceanu, este susținerea prietenilor și, nu, în ultimul rând a familiei.
O să le mulțumesc și celor care mă îndrăgesc mai puțin pentru că datorită lor a trebuit să demonstrez, să învăț să nu greșesc.
Vă mulțumesc și vă promit că voi fi în permanență alături de dumneavoastră și de PNL! Ca un sfat pentru domnul președinte: să susțină și să ofere posibilitatea cât mai multor femei să se implice atât în cadrul organizației PNL, cât și în administrația publică. Aș merge pe principiul femeilor deștepte și frumoase.
Este o lume a bărbaților în care, în permanență noi trebuie să muncim și să ne ridicăm pe picior de egalitate cu dumneavoastră. Vă promit să fiu întotdeauna alături de dumneavoastră și să încerc să mă autodepășesc pe zi ce trece!”, a precizat Ancuța Belu în discursul său.
Alături de primarul comunei Mihail Kogălniceanu au mai fost premiate și Dr. Doina Tofolean – Decanul Facultății de Medicină din Constanța, Mihaela Ichim – Președintele Consiliului Director al THR Marea Neagră, Amalia Niță – Campioană europeană la box, Maria Capbun – Profesor universitar în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, Meriam Mambet – Antreprenor, Jurnalista Feri Predescu, Daniela Vlădescu – managerul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, Maria Magiru – directorul Muzeului de Artă Populară din Constanța și profesorul Ana Maria Ciobotaru – Directorul Colegiului Național Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța.
Reamintim că la sfârșitul anului 2022, primarul Ancuța Belu a primit, din partea Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, ProFamilia, UZPR și a Inițiativei Ecologiste Europene, premiul „Green Woman 2022”.
Premiile Green Woman le vizează pe femeile care fac față tuturor provocărilor, care sunt cu un pas înaintea vremurilor în care trăiesc, care au foarte mult curaj, care nu se lasă doborâte, care transformă întotdeauna piedicile în provocări și avantaje, și care fac tot ce se poate pentru a-și ajuta semenii.
Citește și:
(GALERIE FOTO) Gala Femeilor Liberale din Constanța: Ce personalități au fost premiate