VIDEO O navă de asalt a Spaniei, cu 200 de pușcași la bord, vehicule și alte mijloace logistice, se îndreaptă spre România
Știrile zilei
Un subgrup tactic de 200 de marini din Armata Spaniei va fi integrat în brigada multinațională condusă de Franța în România, precizează publicația Infodefensa.
Nava amfibie de asalt Castilla a Marinei Militare spaniole este în drum spre România cu cea mai mare parte a pușcașilor marini care vor lua parte la o nouă misiune pe flancul estic al NATO.
De asemenea, nava transportă vehiculele Vamtac și Piranha IIIC, împreună cu alte mijloace logistice și containere, care vor fi desfășurate pe teren, scrie Infodefensa.
Brigada de Infanterie Marină Tercio de Armata va disloca pe teritoriul României un subgrup tactic mecanizat format din peste 200 de militari și aproape 40 de vehicule, care va fi integrat într-o brigadă multinațională condusă de Franța.
Activitățile care vor fi desfășurate vor fi similare cu cele desfășurate deja de forțele armate spaniole dislocate în Letonia și Slovacia. Printre acestea se numără exercițiile proprii ale unității, precum și cele planificate de Brigada Multinațională din țară și cele convenite în cooperare cu Forțele Armate Române.
Todo está listo a bordo del buque anfibio #Castilla para transportar a nuestros #InfantesDeMarina del #TercioArmada para el desempeño de su próxima misión #FIMAR en #Rumanía.#ValientesPorTierraYPorMar #SomosLaArmada⚓🇪🇸 pic.twitter.com/wvrbdXDx5C
— Armada (@Armada_esp) October 19, 2024
Sursă foto: X
Sursa: Infodefensa