Numeroase bunuri aparținând comunei Ciocârlia sunt de negăsit de către actuala administrație a comunei Ciocârlia chiar dacă ele apar în inventarul localității. Consumuri de combustibil nejustificate, ale unor persoane care nu aveau legătură cu primăria, fertilizatori și semințe pentru culturi au fost decontate din bugetul primăriei de-a lungul anilor, sumele fiind enorme. Fostul primar al comunei, Traian Dragomir, a fost chemat la ședință pentru a da explicații cu privire la toate cele aduse în discuție în cadrul ședinței de astăzi, însă acesta a refuzat să vină și să dea explicații. Primarul Ionuț Șerbu a explicat că va sesiza organele abilitate și că deja a apelat la un avocat pentru a începe demersurile cu privire la recuperarea pagubelor și activelor care lipsesc din inventar. „Eu nu vreau să devin complice la nimic”, spune primarul.

Consiliul Local Ciocârlia s-a întrunit astăzi în prima ședință din 2021 pentru a supune votului și dezbaterii mai multe proiecte de interes pentru locuitorii comunei.

A fost o ședință lungă și tensionată. Proiectele legate de aprobarea utilizării excedentului bugetar în 2021, încheierea exercițiului bugetar pe trimestrul IV din 2020, stabilirea îndemnizației lunare pentru consilieri sau stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii public au trecut cu unanimitate de voturi.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

La finalul ședinței, reprezentanții autorității locale au adus la cunoștința locuitorilor câteva dintre problemele și lipsurile găsite pe care noua administrație le-au găsit de la momentul preluării mandatului, privind inventarul elementelor activ și pasiv care cuprinde întreg patrimoniul comunei Ciocârlia și lipsurile găsite până la acest moment. „Nici nu putem cuantifica care sunt pagubele pentru că în fiecare zi găsim alte și alte facturi și probleme”, ne-a spus primarul Ionuț Șerbu.

Sistem de supraveghere al comunei, plătit, dar de negăsit

În loc să se preocupe de dezvoltarea localității, așa cum a susținut că va face în campania electorală, echipa actuală a primăriei Ciocârlia trebuie să se ocupe de recuperarea pagubelor aduse bugetului local ani la rând de fosta administrație.

Consumuri de combustibil nejustificate, fertilizatori și semințe pentru culturi au fost decontate din bugetul primăriei ani la rând, dar și mobilier achiziționat din banii populației și găsit la ferma fostului primar din Ciocârlia, Traian Dragomir, sunt doar câteva dintre situațiile lipsă identificate de administrația locală actuală condusă de primarul Ionuț Șerbu.

„S-au făcut achiziții care nu au nicio legătură cu activitatea primăriei. Spre exemplu, substanțe care se utilizează în culturile agricole. Toate facturile erau plătite în cinci zile. Aici este problema, facturile au fost plătite imediat. Alte cheltuieli de ani de zile au fost amânate la plată – cum ar fi bursele pentru copii, în schimb acestea (n.r. – facturile la semințe) au fost achitate imediat”, ne-a declarat viceprimarul Iulian Simion.

La rândul său primarul Ionuț Șerbu ne-a explicat că nici nu pot calcula paguba produsă ani la rând bugetului primăriei pentru că se găsesc încontinuu facturi și bonuri:

„Sunt bonuri de motorină pe numele fiului fostului primar, pe numele fostului viceprimar, dar și a altor persoane care nu au treabă cu primăria. S-a consumat motorină câtă apă este în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Toți au alimentat la Peco la Cobadin pentru că exista contract. (…) S-au făcut cheltuieli nelegale. Avem un audit în desfășurare și atunci când se finalizează vor ieși la iveală multe. Trebuie să verifice toți cei 300 de furnizori pe care îi avea Primăria Ciocârlia, în condițiile în care nu verificăm contracte precum RAJA sau ENEL pentru că nu este cazul, nu sunt probleme acolo. Numai dacă numeri până la 300 îți ia jumătate de oră … Sperăm că într-o lună să se finalizeze auditul”, ne-a declarat primarul Ionuț Șerbu.

Facturi pentru achiziția de semințe și fertilizatori din 2020, până la finalul mandatului fostului primar:

Întrebat la ce au fost folosite aceste cantități de semințe evidențiate, o parte, în facturile mai sus atașate, primarul ne-a spus: „Ele au intrare, nu au ieșire. Primăria nu are decât pășune, și pe acea pășune nu poate să semene nimic. Sunt convins că toate au fost folosite în interesul personal al fostului primar”, a explicat primarul.

Ionuț Șerbu: „Am găsit spray-uri de pornire de 7.500 de lei în luna august. Ce ar fi putut să pornească în luna august?! Și factură de 1.500 de lei pentru soluție de parbriz”

Lista pe care primarul ne-a pus-o la dispoziție și care poate fi consultată mai jos evidențiază că nici la acest moment, la aproape jumătate de an de la încheierea mandatului fostului primar și preluarea conducerii primăriei de către Ionuț Șerbu nu se găsesc niciunde zeci de bunuri folosite de fosta administrație în folos instituțional sau nu.

Spre exemplu, lipsesc sistemul avansat de securitate al comunei – achiziționat în 2016, un set de grădină, betonieră, aparat de sudură, centrală termică, mașină de tăiat iarba, acumulatori, 10 telefoane, ladă frigorifică, betonieră ciment, televizoare și multe altele.

„Am găsit spray-uri de pornire de 7.500 de lei în luna august. Ce ar fi putut să pornească în luna august?! Și 1.500 de lei soluție de parbriz.”, a mai spus primarul comunei Ciocârlia.

„Televizoarele erau la casa mortuară, le-a dus noaptea, ca să ne pună nouă oamenii în cap, să spună că le-a donat acolo, ca și cum ce utilitate ar fi avut acolo?!”, mai explică primarul.

Valoarea totală a lipsurilor din inventarul mai jos atașat este de 173.158,10 lei.

„Din 2002 până anul trecut, la fiecare inventar se face un proces verbal. La noi la fiecare proces verbal scrie NU sunt minusuri, NU sunt plusuri. Asta a luat act comisia. Eu nu am primit faptic. Din punctul meu de vedere numai Curtea de Conturi poate să facă o analiză obiectivă pentru că este o problemă pur tehnică”, a spus, în cadrul ședinței Consiliului local de astăzi, gestionarul primăriei Ciocârlia, Titi Starulat.

Consilierii i-au solicitat gestionarului primăriei să le explice unde este sistemul de supraveghere al primăriei. „Eu nu am văzut niciun sistem de supraveghere”, spune, așa cum spune Titi Stratulat în cadrul ședinței, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos:

De asemenea, primarul Ionuț Șerbu și viceprimarul le-a pus astăzi la dispoziția consilierilor, în cadrul Consiliului Local, date cu privire la terenurile care sunt lucrate abuziv de anumite persoane din comună care dealtfel sunt proprietatea Consiliului Local.

„Terenurile au fost date verbal,de fosta administrație, fără niciun act, pentru a se lucra, fără a se plăti nicio taxă. Inclusiv fostul primar, Traian Dragomir, și viceprimar Nicolae Pungă, lucrau terenuri. Acum vrem să le luăm și să le dăm sub formă de chirie persoanelor care chiar au nevoie de pământ din comună. Este vorba despre aproximativ 150 de hectare, proprietatea Consiliului Local”, ne-a spus actualul viceprimar al comunei, Iulian Simion.

Mai jos puteți urmări un fragment din cadrul ședinței de Consiliu Local în cadrul căreia s-a discutat acest subiect:

Orientativ, pe un hectar de teren lucrat profitul poate fi de aproximativ 2.000 de lei. „Spre exemplu, fostul primar, Traian Dragomir, avea 48 de hectare, calculați cât a fost paguba anuală a administrației locale”, a mai spus viceprimarul.

Autoritățile speră că până la începutul lucrărilor agricole de primăvară, în jurul datei de 15 aprilie, această situație să se rezolve și locuitorii comunei care întradevăr au nevoie de aceste suprafețe de teren să poată beneficia de ele pentru a-și întreține familiile.

Viceprimarul ne-a explicat că pentru fiecare hectar se va achita anual, drept taxă de folosire  o sumă de 500 de lei: „Nu este o sumă mare având în vedere că se poate înscrie la APIA pentru a obține și subvenție, cu acel contract de chirie. Sunt multe solicitări, dar încercăm să ne încadrăm în suprafața deținută”, a explicat viceprimarul Iulian Simion.

Ședința de Consiliu Local care a avut loc astăzi poate fi urmărită mai jos:

Citește și:

Dezastrul lăsat de fosta administrație din Ciocîrlia și ambițiile primarului Ionuț Șerbu pentru următorii 4 ani

Liberalul Ionuț Șerbu, noul edil al comunei Ciocârlia: “Voi fi primar atât pentru cei care m-au votat cât și pentru toți ceilalți”

 

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!