(Foto) S-au reluat lucrările la malul stâng al canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona afectată din Cumpăna

Administrație locală
Astăzi au demarat lucrările la malul stâng al canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona afectată din Cumpăna. Lucrările sunt efectuate de către Administrația Canalelor Navigabile.
Au reînceput lucrările la cota 34 în vederea pregătirii frontului pentru realizarea piloților cu diametru de 1080. Acestea constau în realizarea platformei de lucru pentru utilajul de foraj, cât și excavarea volumului de material în urma alunecării.
Ȋn același timp se sparg capetele piloților în vederea realizării testelor conform cerințelor proiectantului.
Se realizează aprovizionarea cu piatră, geogrilă, geotextil și carcasele executate dinaintea sistării lucrărilor.
După efectuarea testelor și conform cerinței beneficiarului, proiectantul va realiza solutia de execuție a piloților și prioritizarea lucrărilor ce urmează a fi executate.
Săptămâna trecută, în prezența primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, s-a semnat la sediul Ministerului Transporturilor, fila de buget necesară continuării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al Canalului Dunăre Marea Neagră. Este vorba despre o primă tranșă a sumei necesare reabilitării, în valoare de 25 de milioane de lei (din cele 50 de milioane de lei în total).





Citește și: