za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Administrație locală » (FOTO/VIDEO) S-a redeschis o parte a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Câte paturi sunt disponibile și când sunt gata lucrările la etajele 1 și 2

(FOTO/VIDEO) S-a redeschis o parte a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Câte paturi sunt disponibile și când sunt gata lucrările la etajele 1 și 2

(FOTO/VIDEO) S-a redeschis o parte a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Câte paturi sunt disponibile și când sunt gata lucrările la etajele 1 și 2
Secția Adulți 2 - Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Administrație locală

05.07.2022

De către Pintilie Claudia

Secţia Adulți 2 din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, care a fost afectat de incendiul de la sfârşitul anului trecut, a fost redeschisă astăzi cu 19 paturi. În următoarele două săptămâni se finalizează lucrările și la etajul 1 și 2 al unității spitalicești. Înainte de izbucnirea incendiului din 1 octombrie, la SCBI Constanța se puteau trata 220 de pacienți. 

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Claudia Cambrea, a declarat, marţi, că îşi doreşte ca în scurt timp să fie funcţionale şi secţiile de la etajul unu şi doi al unităţii medicale.

“După aproximativ nouă luni de la incidentul din 2 octombrie 2021, în sfârşit, clădirea spitalului s-a redeschis. De fapt, a fost redeschisă în urmă cu trei săptămâni doar pentru spitalizarea de zi, care era localizată la demisolul clădirii, iar începând de ieri funcţionează şi una dintre secţiile de boli infecţioase adulţi, cu un număr de 19 paturi. Sperăm ca în cel mai scurt timp să fie funcţionale şi secţiile de la etajul unu şi etajul doi. În acest moment, numărul de paturi este mult mai mic comparativ cu ce am avut anterior, dar dat fiind că jumătate din aripa lungă a clădirii este nefuncţională şi va fi nefuncţională în perioada imediat următoare, chiar dacă numărul de paturi este relativ mic, noi suntem mulţumiţi că în sfârşit putem să venim în sprijinul constănţenilor şi al turiştilor care vin pe litoral şi să putem să asistăm în regim de spitalizare continuă bolile infecţioase obişnuite, bolile infecţioase de sezon”, a declarat Claudia Cambrea.

Pe întreaga secție a fost montat un sistem de detectare a oxigenului, care înainte nu exista. 

https://youtu.be/uP8wyDlSTPM

Panou Oxigen - Redeschidere Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

Panou Oxigen – Redeschidere Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

Bulinele roșii, portocalii și verde imprimate, postate pe ușa saloanelor semnifică gradul de mobilitate al pacienților internați în respectivul salon. Astfel, dacă un pacient este internat într-un salon cu bulină roșie atunci acesta va fi primul evacuat din clădire.

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

saloane Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 5 iulie 2022

Managerul SBI Constanța a menţionat că înainte de incendiu unitatea medicală avea 160 de paturi.

“În clipa în care se vor finaliza toate lucrările pe jumătate din clădire vor fi 80 de paturi funcţionale. Vom mai avea 52 de paturi care vor funcţiona în spitalul modular. După cum bine ştiţi, studiul de fezabilitate pentru spitalul modular s-a finalizat, a fost predat de către spital municipalităţii. A fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută. Urmează acum să se întocmească caietul de sarcini şi să se liciteze lucrarea”, a explicat managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Claudia Cambrea a menţionat că secţia ATI, distrusă în incendiu, se află în conservare.

“Deocamdată secţia de ATI care ştiţi că a fost distrusă în totalitate este în conservare, iar în partea aceea a clădirii vor trebui demarate lucrări de consolidare a întregii clădiri şi abia apoi va putea fi funcţional acel tronson de clădire, pentru că este închisă nu numai la parter clădirea în zona respectivă este închisă şi la etajul unu şi la etajul doi, tocmai în ideea de a se da un front de lucru pentru a se face aceste lucrări de consolidare”, a precizat Claudia Cambrea.

Ea a mai afirmat că îşi doreşte ca până în jurul datei de 1 august să devină funcţionale încă 80 de paturi.

Astfel, din cele 80 de paturi pe care le va avea spitalul disponibile după redeschiderea etajului 1 și 2, un număr de 23 de paturi vor fi destinate Secției 1 Adulți și 41 de paturi pentru copii.

“Eu sper ca până în jurul datei de 1 august să fie finalizate toate lucrările şi cele 80 de paturi de care vorbeam mai devreme să fie funcţionale. Spitalul modular, în funcţie de cum vor decurge licitaţiile, dacă vor fi contestaţii sau nu, dacă nu vor fi contestaţii şi probabil dacă lucrurile vor merge fără alte surprize neplăcute, modularul ar trebui să fie gata la sfârşitul acestui an. În acest modular sunt 42 de paturi de boli infecţioase şi zece paturi de terapie intensivă şi atunci vom recupera paturile de terapie intensivă”, mai transmis Claudia Cambrea.

Ea a precizat şi cum vor fi împărţite aceste 19 paturi care sunt funcţionale din această săptămână.

“Noi ne-am gândit să avem doar un singur salon pentru pacienţii care necesită spitalizare COVID şi să rezervăm celelalte locuri pentru celelalte boli infecţioase. Ştiţi că au fost cazuri de hepatită, cazuri de meningită care au stat fie în Spitalul Judeţean, fie au trebuit să fie transferate în alte secţii de boli infecţioase din judeţele limitrofe şi nu am vrea ca acest lucru să se mai întâmple de acum încolo”, a mai transmis managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.

Consilierul primarului Constanței, Doru Iordache a explicat de ce acum unitatea spitalicească are mai puține paturi decât perioada de dinainte de incendiul din 1 octombrie 2022:

„Numărul de paturi a scăzut din caza faptului că normativul (n.r. care reglementa numărul de paturi) a fost schimbat în 2020. Fiecărui pacient i-au fost alocați câte 7 metri cubi de aer. Înainte, la Secția Adulți 2 (n.r. deschisă astăzi) erau saloane cu 3 și 4 paturi. În prezednt, având în vedere volumul pe care îl stabilește normativul, acum sunt saloane cu două sau 3 paturi în funcție de mărimea salonului”, a precizat Doru Iordache.

https://youtu.be/DMACUeT6D-k

Reamintim că un puternic incendiu a izbucnit, în 1 octombrie 2021, la secţia de ATI a Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, şapte pacienţi pierzându-şi viaţa. Toţi pacienţii au fost evacuaţi şi internaţi în unităţi medicale din judeţul Constanţa. Ulterior, alte cinci persoane transferate de la Spitalul de Boli Infecţioase au murit.

Etichete:

  • Spitalul de Boli Infecțioase Constanța
  • Claudia Cambrea
  • Doru Iordache.
  • SCBI Constanța
  • paturi funcţionale
Articole similare

Administrație locală

BOMBĂ! Consiliul Local Cernavodă a hotărât demararea în regim de urgență a procedurilor de atribuire a serviciului de salubrizare prestat până acum... 05.08.2026

După ce, în cursul acestei amiezi, Ziarul Amprenta a publicat un articol referitor la controlul pe care comisarii de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Constanța l-au efectuat la societatea Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL, primarul Liviu Cristian Negoiță …

Administrație locală

Atenție: Apa rămâne oprită la Medgidia, lucrările au fost prelungite! Vezi aici zona afectată 05.08.2026

Apa rămâne oprită în mai multe zone din municipiul Medgidia, astăzi, 5 august 2026, ca urmare a prelungirii lucrărilor desfășurate de echipele RAJA SA pentru conectarea noilor rețele. Conform reprezentanților RAJA SA, pe parcursul lucrărilor de conectare a noilor rețele la sistemul …

Administrație locală

Primarul Negoiță ar putea îngroapa Cernavodă în gunoaie!? Singurul oraș nuclear din țară ar putea rămâne fără serviciul de salubrizare după un cont... 05.08.2026

Paradox strigător la cer în singurul oraș nuclear din România! În timp ce produce energie de importanță strategică, Cernavodă este la un pas să fie îngropată în mizerie sub privirile neputincioase ale primarului orașului Liviu Cristian Negoiță. Potrivit surselor Ziarului …

De la același autor

Știrile zilei

Celebrul birou de arhitectură Foster + Partners pune Constanța pe harta marilor proiecte de regenerare urbană prin proiectul IULIUS 30.07.2026

Cum arată orașele viitorului și ce înseamnă, în practică, regenerarea urbană? Răspunsul vine de la Foster + Partners, unul dintre cele mai influente birouri de arhitectură din lume, autorul unor proiecte emblematice, precum Apple Park. Viziunea prezentată în cadrul expoziției …

Tinerii excepționali ai Constanței

De la poveștile Colegiului Național Militar Alexandru Ioan Cuza din Constanța, la propriul vis împlinit: Daria Milu a fost admisă la Academia Naval... 30.07.2026

Începând de astăzi, Ziarul Amprenta îi prezintă pe cei mai buni foști elevi ai Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța care, prin muncă, mult efort și dăruire pentru viitoarea lor profesie, au reușit să își continuă parcursul militar în …

Administrație locală

Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, anunță lansarea celui mai mare proiect rezidențial din județul Constanța: peste 800 de loturi de t... 29.07.2026

Municipiul Medgidia a lansat un proiect imobiliar de amploare, ce pune la dispoziția viitorilor proprietari peste 800 de loturi de teren pentru construirea de locuințe, amplasate într-una dintre cele mai dinamice zone de dezvoltare din județ, în localitatea Valea Dacilor. Obiectivul …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
BOMBĂ! Consiliul Local Cernavodă a hotărât demararea în regim de urgență a procedurilor de atribuire a serviciului de salubrizare prestat până acum de Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL

Administrație locală

BOMBĂ! Consiliul Local Cernavodă a hotărât demararea în regim de urgență a procedurilor de atribuire a serviciului de salubrizare prestat până acum de Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL 05.08.2026
Energia electrică se SISTEAZĂ, joi și vineri, la Constanța, Mangalia, Năvodari, Ostrov, Castelu și Chirnogeni: Programul COMPLET al întreruperilor

Știrile zilei

Energia electrică se SISTEAZĂ, joi și vineri, la Constanța, Mangalia, Năvodari, Ostrov, Castelu și Chirnogeni: Programul COMPLET al întreruperilor 05.08.2026
Ce spune prefectul județului Constanța, Adrian Teodor Picoiu, despre rămășițele de dronă găsite în zona Crowne Plaza din Mamaia Nord

Știrile zilei

Ce spune prefectul județului Constanța, Adrian Teodor Picoiu, despre rămășițele de dronă găsite în zona Crowne Plaza din Mamaia Nord 05.08.2026
SRI, avertisment fără precedent: Un simplu telefon vă poate lăsa fără banii din conturi

Știrile zilei

SRI, avertisment fără precedent: Un simplu telefon vă poate lăsa fără banii din conturi 05.08.2026
VIDEO Au fost semnalate posibile resturi de dronă în zona plajei Crowne Plaza din Mamaia Nord

Știrile zilei

VIDEO Au fost semnalate posibile resturi de dronă în zona plajei Crowne Plaza din Mamaia Nord 05.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.