THR Marea Neagră
THR Marea Neagră
Consiliul de Administratie a anunțat acționarii cu privire la revocarea mandatului înregistrat sub nr. 1203/05.05.2022, acordat lui Vătuiu Mihăiță Giani, privind încredințarea și exercitarea functiei de director general adjunct, se arată într-un comunicat transmis de societatea THR MAREA NEAGRĂ S.A. din Mangalia către Bursa de Valori București.

Decizia a fost luată astăzi, 14.03.2023.

Reamintim că la sfârșitul lunii februarie SC Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (T.H.R.) S.A. a înaintat către Bursa de Valori București – Autoritatea de Supraveghere Financiară un raport al Consiliului de Administrație, semnat de președintele acestuia, Mihaela Ichim, în care se ia act de demisiile lui Mihăiță-Giani Vătuiu, vicepreședinte CA și a lui Cristian Busu, membru CA.

Efectele demisiilor celor doi își produc efectele cu 1 martie 2023.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Numirea lui Vatuiu Mihăiță Giani în funcția de adjunct la THR MAREA NEAGRA S.A. a fost făcută în luna martie 2022. Anterior acesta a fost director în cadrul Ministerul Afacerilor de Interne ca șef în structura centrală a DGA.

Citește și:

Ordine de zi suplimentată! Vezi ce proiecte vor discuta acționarii societății THR Marea Neagră SA

T.H.R. Marea Neagră își restructurează Consiliul de Administrație: Acesta va avea numai trei membri

Acționarii societății THR Marea Neagră SA au aprobat vânzarea a peste zece imobile

DEMISII în Consiliul de Administrație al T.H.R. Marea Neagră

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.