Decizia de anulare pentru taxa auto de 200 de lei din Constanța se lasă așteptată! Judecătorii PRELUNGESC deliberările

Justiție
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au hotărât astăzi, 5 iunie 2026, să prelungească deliberările cu două săptămâni în procesul în care li s-a cerut să anuleze hotărârea Consiliului Local Constanța prin care a fost reintrodusă taxa auto de 200 de lei!
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, pronunțarea hotărârii, care fusese inițial amânată pentru data de astăzi, 5 iunie 2026, a fost amânată pentru data de 19 iunie 2026, deliberările fiind astfel prelungite cu două săptămâni.
Amintim, hotărârea instanței este așteptată în procesul intentat de cinci avocați din Baroul Constanța pentru anularea birului, aceiași care au obținut anularea taxei din 2025 și care, la începutul acestui an, au obținut în primă instanță suspendarea impozitului.
În proces, la 29 mai 2026, judecătorii de la Tribunal au judecat cererea formulată de cei cinci avocați, Cristina Laura Andrei, Silvia Andronache, Mirela Doicescu, Eduard Nicolae Niță și Emil Mihail Tatu, de anulare parțială a HCL Constanța prin care a fost reintrodusă taxa auto de 200 de lei, impozitul fiind extins în acest an și asupra proprietarilor de mașini persoane fizice din Constanța.
Instanța s-a retras pentru deliberări și a anunțat că verdictul va fi pronunțat peste o săptămână, respectiv, astăzi, 5 iunie 2026,k când, însă, deliberările au fost prelungite.
Dosarul 719/118/2026, intentat de cei cinci avocați din Baroul Constanța, a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, anularea HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei fiind solicitată de reclamanții avocați Mirela Doicescu, Cristina Laura Andrei, Silvia Andronache, Eduard Niță și Emil Mihail Tatu, în timp ce pârâtul este Consiliul Local Constanța.
La rândul său, consilierul juridic Ciprian Mustaca, membru al Asociației Palazu Mare, a solicitat să intervină în acest proces, în interesul reclamanților, alături de consilierul local independent Felicia Ovanesian
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ emis de Consiliul Local Constanța, în speță fiind vorba despre HCL Constanța nr. 462 din 23 decembrie 2025 prin care au fost stabilite taxele și impozitele locale din Constanța pe anul 2026, inclusiv taxa de 200 de lei, reintrodusă după anularea definitivă din instanță.
Trebuie menționat faptul că, în proces, cei cinci avocați solicită anularea în parte a HCL, strict în ceea ce privește taxa de 200 de lei.

Hotărârea pe care o vor lua în proces judecătorii de la Tribunalul Constanța cu privire la cererea de anulare a HCL prin care a fost reintrodusă taxa auto de 200 de lei va putea fi ulterior atacată în recurs de către părțile care se arată nemulțumite.
Dacă se va declara recurs, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar, care va lua decizia definitivă în cauză.
HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei a căruio anulare parțială se cere
Amintim, prin HCL Constanța nr. 462 din 23 decembrie 2025 au fost aprobate noile taxe și impozite locale din municipiul Constanța, valabile pentru anul 2026, printre acestea aflându-se și taxa auto de 200 de lei.

Taxa auto de 200 de lei, suspendată de judecătorii primei instanțe
Așa cum precizam și mai sus, într-un dosar separat, introdus pe rolul instanței încă de la finele anului 2025, cei cinci avocați din Baroul Constanța au obținut suspendarea HCL prin care a fost reintrodusă taxa auto de 200 de lei.
Iată minuta hotărârii de suspendare a HCL privind taxa auto de 200 de lei:
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii NIŢĂ EDUARD-NICOLAE, DOICESCU VIOLETA-MIRELA, TATU EMIL-MIHAIL, ANDRONACHE SILVIA şi ANDREI CRISTINA-LAURA, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA, având ca obiect suspendare act administrativ.
Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienta FELICIA NADINA OVANESIAN în favoarea reclamanţilor.
Dispune suspendarea executării Capitolului 1 din Anexa 6 la Hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanţa în anul 2026 nr. 462/23 decembrie 2025 emisă de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii având ca obiect anularea actului administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06 februarie 2026“.
Dosarul are indicativul 6748/118/2025, cazul fiind înregistrat la Tribunal pe data de 30 decembrie 2025.

Hotărârea de suspendare a fost atacată în recurs de Consiliul Local Constanța, astfel că dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, care va lua decizia definitivă în proces.
După cum arătam în edițiile anterioare, recursul Consiliului Local Constanța va fi judecat în toamnă, după vacanța judecătorească.
De ce a suspendat Tribunalul taxa auto de 200 de lei reintrodusă în 2026
Așa cum arătam și în edițiile anterioare, spus pe scurt, în motivarea Hotărârii 156/2026, ce vizează taxa auto de 200 de lei judecătorii de la Tribunalul Constanța au arătat faptul că „atât timp cât reglementarea taxei instituite pentru anul fiscal 2026 este identică cu cea a taxei instituite pentru anul fiscal 2025, apreciată deja de instanță ca fiind nelegală în lipsa unei contraprestații din partea autorității emitente, există o îndoială serioasă cu privire la prezumția de
legalitate de care beneficiază actul administrativ criticat, susținerile reclamanților și a intervenientei fiind întemeiate sub acest aspect“.
Cu alte cuvinte, judecătorii au spus că, și în ceea ce privește taxa auto de 200 de lei pentru anul 2026, lipsește contraprestația autorității publice locale, taxa de 200 de lei devenind astfel un „impozit mascat“.
„Prin Decizia Curții de Apel Constanța nr. 743/20 noiembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. 9100/118/2024, s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că posibilitatea stabilirii taxelor pentru utilizarea temporară a locurilor publice și staționarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat în baza art. 486 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este condiționată de oferirea unei contraprestații din partea autorității publice locale fără de care taxa reprezintă în realitate un impozit mascat, instituit în contradicție cu art. 468 – 472 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care reglementează deja impozitul pe mijloace de transport, nefiind permisă perceperea unui alt
impozit pe autovehicule“, au spus judecătorii de la Tribunal când au suspendat taxa auto de 200 de lei pentru anul 2026.
În continuare, instanța a arătat că „după o analiză minuțioasă a Capitolului I din Anexa nr. 6 la Hotărârea Consiliului Local nr. 412/30 septembrie 2024, instanța a statuat cu claritate faptul că taxa pentru utilizarea domeniului public sau privat reprezintă un impozit mascat, deoarece lipsește contraprestația autorității publice emitente, aspect ce, alături de alte considerente, a condus la anularea taxei adoptate pentru anul fiscal 2025“.
Cei vizați de taxa auto de 200 de lei trebuie să o achite „independent de primirea unui serviciu din partea autorității“, spune instanța
Conform judecătorilor, „lecturând sumar Capitolul I din Anexa 6 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 462/23 decembrie 2025, ce face obiectul analizei, cât și Capitolului I din Anexa nr. 6 la Hotărârea Consiliului Local nr. 412/30 septembrie 2024, analizat în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 9100/118/2024, se poate observa cu ușurință că reglementarea este identică în privința contraprestației autorității publice emitente, atât pentru anul fiscal 2025, cât și pentru anul fiscal 2026, impunându-se plata taxei pentru utilizarea temporară a domeniului public sau privat al municipiului Constanța pentru staționarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța“.
Magistrații au mai spus, de asemenea, că „dincolo de faptul că contraprestația trebuie să rezulte din actul administrativ, și nu din referatul de aprobare care, conform art. 136 alin. (1) pct. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ este doar un instrument de prezentare și motivare, pare că organul emitent confundă destinația sumelor colectate ori scopul pentru care a fost stabilită taxa cu natura juridică a contraprestației efective, aceasta din urmă trebuind să rezulte dintrun serviciu specific și individualizat prestat de autoritate în schimbul sumei achitate, iar nu dintr-o prestație pur formală și viitoare“.
„Așadar, se impune a fi făcută o distincția tranșantă între destinația sumelor colectate ori scopul instituiri taxei și contraprestația oferită de organul emitent, care, în cazul taxei de utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța, pare că lipsește, subiectul taxei fiind obligat să achite taxa independent de primirea unui serviciu din partea autorității, atât timp cât are sarcina de a achita taxa de utilizare a domeniului public sau privat al municipiului Constanța chiar dacă nu staționează, în afara locurilor de parcare, pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța“, arată Tribunalul referitor la taxa auto de 200 de lei.

Judecătorii au concluzionat că „instanța reține că motivele de nelegalitate invocate în susținerea cerinței referitoare la cazul bine justificat nu se plasează în sfera contenciosului obiectiv, ci în sfera contenciosului subiectiv, deschisă persoanelor vătămate într-un drept sau într-un interes legitim, cum sunt reclamanții, care au dovedit prin certificatele de înmatriculare și prin deciziile de impunere că, potrivit actului administrativ a cărui suspendare se solicită, au obligația de achitare a taxei de 200 de lei, susținând faptul că organul emitent nu oferă o contraprestație/un serviciu pentru suma solicitată și afirmând, totodată, o discriminare în raport de alte persoane fizice care nu au înregistrate autovehicule la Serviciul Public de Impozite și Taxe și alte Venituri ale Bugetului local ori care dețin sau folosesc autovehicule electrice, deși staționează, de asemenea, pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța“.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






