Doi copii din Constanța, CONDAMNAȚI după o provocare pe TikTok! Ce spun judecătorii despre acest fenomen periculos

Justiție
Doi tineri din Constanța au fost condamnați de judecători după ce au tâlhărit două femei! Copiii au declarat în fața magistraților că au săvârșit cele două fapte pentru că ar fi primit primit o provocare în timp ce se aflau live pe TikTok! În motivarea deciziei de condamnare, Judecătoria Constanța a reținut, printre altele, că raportat la motivele comiterii infracţiunii, prezentat de inculpaţi a fi fost aducerea la îndeplinire a unei provocări în timp ce aceștia transmiteau live pe TikTok, instanţa constată că acest motiv nu este de natură să diminueze gravitatea faptei.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, inculpații minori (17 ani și 14 ani) la data faptelor fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată (două acte materiale).

Prima victimă, atacată în fața blocului JT Tower din Constanța
Conform procurorilor, la jumătatea lunii ianuarie 2026, unul dintre inculpați, în baza unei înțelegeri prealabile, a asigurat locul faptei și i-a facilitat scăparea celuilalt, care, având faţa acoperită cu un guler, a smuls din posesia unei femei, telefonul mobil, în timp ce aceasta se deplasa pe trotuarul din fața blocului JT Tower din Constanța, bulevardul I.C. Brătianu.
Apoi, tot în seara respectivă, același inculpat, tot în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu celălalt inculpat (care avea fața acoperită cu un guler), prin întrebuințarea de violențe, respectiv imobilizare și smulgere, a sustras din posesia unei alte femei, care se deplasa în incinta gării o geantă ce conținea mai multe bunuri, un telefon mobil marca Iphone, o pereche de căști și un portofel ce conținea suma de 150 lei.
În urma unor proceduri specifice, cei doi minori au fost identificați și, ulterior, trimiși în judecată.
Provocarea primită pe TikTok, îndeplinită, din păcate
În fața magistraților, inculpații au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, precizând în plus că acestea au fost săvârșite în urma unei provocări date în timp ce se aflau live pe TikTok, iar primul telefon sustras l-au amanetat pentru suma de 300 de lei. Cu privire la această sumă, inculpații au declarat că au împărțit-o în mod egal.
Zilele trecute, Judecătoria Constanța a decis condamnarea celor doi tineri.
Față de tânărul de 17 ani s-a dispus măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată (două acte materiale), iar față de celălalt copil instanța a luat tot măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată (două acte materiale).
Provocarea pe TikTok nu este de natură să diminueze gravitatea faptei, spun judecătorii
În motivarea deciziei de condamnare, Judecătoria Constanța a reținut, printre altele, că raportat la motivele comiterii infracţiunii, prezentat de inculpaţi a fi fost aducerea la îndeplinire a unei provocări în timp ce aceştia transmiteau live pe Tiktok, instanţa constată că acest motiv nu este de natură să diminueze gravitatea faptei, relevând, dimpotrivă, faptul că inculpaţii nu au avut reprezentarea importanţei respectării legii, conştientizare care era necesară, în ciuda faptului că din pricina vârstelor avute la momentul comiterii infracţiunii inculpatul A.A. având 17 ani, iar inculpatul B.B., 14 ani, discernământul acestora nu era pe deplin format.
Totuși, în ceea ce priveşte conduita avută ulterior săvârşirii infracţiunii, instanţa constată că inculpaţii au valorificat telefonul persoanei vătămate, prin amanetarea acestuia în schimbul sumei de 300 de lei, aspect care a îngreunat recuperarea bunului, iar o parte dintre bunurile persoanei vătămate au fost abandonate.
În favoarea inculpaților
De asemenea, Judecătoria Constanța a mai avut în vedere că, odată depistaţi de organele de poliţie, inculpaţii minori nu au încercat să se sustragă cercetărilor, ulterior nici judecăţii, au recunoscut comiterea faptelor din conţinutul infracţiunii pentru care sunt judecaţi, şi şi-au exprimat regretul pentru săvârşirea lor, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii.
Decizia Judecătoriei Constanța nu este una definitivă!
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:








