FOTO VIDEO Mihaela Dobrescu, inspector ITM Constanța, a RECUNOSCUT tot la DNA! Când se vor pronunța judecătorii

Justiție
Mihaela Dobrescu, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, acuzată de luare de mită, a recunoscut toate acuzațiile reținute în sarcina sa de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Serviciul Teritorial Constanța!
În acest context, între Mihaela Dobrescu și DNA Constanța a fost semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, înțelegere ce a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța ieri, 9 iulie 2026, cu numărul unic 4204/118/2026, are ca obiect „sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art.483 NCPP)“, iar Mihaela Dobrescu are calitatea de inculpat.

O decizie în acest sens ar putea fi luată la data de 16 septembrie 2026.

Flagrant în sediul ITM Constanța
Potrivit DNA, „în cursul lunii iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 20.000 de lei pentru a nu constata încălcări ale prevederilor legislației în domeniul relațiilor de muncă și pentru a nu dispune măsurile sancționatorii adecvate împotriva operatorului economic, în cadrul unui control desfășurat în data de 03 iunie 2026“.
„La data de 09 iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela a primit de la aceeași persoană suma de 20.000 de lei în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatei i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
La data de 10 iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela va fi prezentată Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Amintim, inițial, DNA Constanța a solicitat la Tribunalul Constanța arestarea preventivă a Mihaelei Dobrescu, însă instanța a respins cererea DNA și a dispus plasarea sub control judiciar a inculpatei.
Sursa foto + video: Facebook Ovidiu Oanta
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






