Mămică din Năvodari, condamnată cu suspendare pentru că ar fi vândut din drogurile răsturnate la Sfântul Gheorghe! Procurorii DIICOT, nemulțumiți

Justiție
O mămică din Năvodari a fost condamnată de Tribunalul Constanța la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată! Pe scurt, femeia (M.B.) a fost acuzată că ar fi vândut unui investigator sub acoperire, în repetate rânduri, droguri de mare risc.
Potrivit DIICOT Constanța, drogurile comercializate fac parte din cantitatea de aproape două tone de cocaină care au ajuns pe plajele din România în anul 2019 când s-a răsturnat în mare o ambarcațiune din Delta Dunării în urma unui transport de trei tone de cocaină.
Pe scurt, este vorba despre dosarul denumit generic „Drogurile de la Marea Neagră“, cauză în care cercetările au pornit după ce la Sfântul Gheorghe o barcă s-a răsturnat și a fost găsită aproape o tonă de droguri.
Mai multe detalii despre soarta acestui dosar pot fi citite AICI
Revenind la dosarul mămicii din Năvodari, procurorii DIICOT au contestat decizia Tribunalului Constanța, respectiv la Curtea de Apel Constanța.

În motivarea deciziei de condamnare, judecătorii de la Tribunalul Constanța au reținut în „defavoarea inculpatei numărul de acte materiale comise care compun infracţiunea de trafic de droguri de mare risc – 6 acte materiale, dar şi faptul că aceasta a preferat să câştige bani în mod facil, prin comiterea de fapte penale“.
În favoarea inculpatei, instanţa a reţinut că aceasta are 40 ani, este căsătorită, are 2 copii minori, iar din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpata este la primul contact cu legea penală, iar în prezenta cauză a avut o atitudine de regret şi a colaborat cu organele judiciare, mai spun judecătorii.
„Să conştientizeze gravitatea infracţiunii săvârşite“
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere pedeapsa aplicată, Tribunalul Constanța a considerat că scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse „fără privarea de libertate a inculpatei, pronunţarea condamnării constituind un avertisment ce o va determina pe aceasta să nu mai săvârşească infracţiuni şi să conştientizeze gravitatea infracţiunii săvârşite“.
„Un regim de executare efectivă a pedepsei prin privare de libertate ar fi inoportun în acest moment“
„Astfel prin executarea pedesei fără privarea efectivă de libertate se evită ruperea acesteia din cadrul familial şi social şi îi permite inculpatei să lucreze în continuare şi să îşi crească copii. Se apreciază, în consecinţă că un regim de executare efectivă a pedepsei prin privare de libertate ar fi inoportun în acest moment. Instanța consideră că avertismentul dat inculpatei, prin soluţia de condamnare pronunţată, este de natură să o facă pe aceasta să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată în mod corespunzător şi că ea, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care ar putea să o cantoneze într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, va răspunde penal“, potrivit motivării.
În contextul celor mai sus precizate, Tribunalul Constanța a decis condamnarea femeii la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată!
Sentința nu este pe placul procurorilor DIICOT, care au decis contestarea acesteia la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





