Un cunoscut judecător din Constanța cere să iasă la pensie! Iată cine este și în ce instanță își desfășoară activitatea

Justiție
Unul dintre cei mai cunoscuți judecători din Constanța, prin prisma activității sale de peste 20 de ani, a transmis Consiliului Superior al Magistraturii cererea de eliberare din funcție, ca urmare a pensionării.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, cererea formulată de judecătorul constănțean va fi analizată de CSM în cadrul ședinței Secției pentru Judecători de joi, 23 octombrie 2025.
În speță, este vorba despre magistratul Felicia Marcu, judecător al Tribunalului Constanța, ce își desfășoară activitatea în cadrul Secției I Civile a instanței.
Dacă cererea magistratului Felicia Marcu va fi admisă de Consiliul Superior al Magistraturii, aceasta va fi ulterior înaintată Președintelui României, Nicușor Dan, pentru semnarea decretului vizând eliberarea din funcție a magistratului, ca urmare a pensionării.
Felicia Marcu a fost numită în funcția de magistrat prin decretul prezidențial nr. 257 din 24 aprilie 2003, semnat de președintele în funcție de la momentul respectiv, Ion Iliescu.
Inițial, Felicia Marcu a fost numită pe un post de judecător în cadrul Judecătoriei Babadag, ulterior aceasta avansând în carieră și fiind, de ani de zile, magistrat al Secției I Civile a Tribunalului Constanța.
Ședința de la CSM se va desfășura joi, 23 octombrie 2025, începând cu ora 11.00.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un judecător din Constanța iese la la pensie! CSM trimite propunerea către președintele Nicușor Dan






