Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Seara trecută a fost una așteptată de mediul politic constănțean,dar și de candidații care și-au anunțat intrarea în cursă pentru fotoliul de primar al Constanței. A fost o seară spectaculoasă, cu lume multă, muzică de calitate, atmosferă de vacanță, amintiri și nelipsitele artificii.

Mohammad Murad, omul de afaceri care a reușit în câteva luni, cu câteva zeci de milioane de euro investiți într-un complex hotelier spectaculos lăsat în paragină 20 de ani, le-a dat planurile și sondajele multora peste cap odată cu anunțul privind intrarea în cursa electorală pentru Primăria Constanța.

“În viață, când asumi o răspundere și ai un eșec, trebuie să îl asumi. Din păcate, clasa politică are un eșec și în special în administrația locală. Are un eșec pentru că nu am putut noi ani de zile, din toate punctele de vedere să schimbăm lucrurile în așa fel încât să nu fim mirați cât de frumos este în Turcia, în Grecia sau în Italia sau în Franța. Cred că după 30 de ani aș fi putut să pun un pariu cu orice primar de aici sau din altă parte că sunt în stare să termen Complexul Amfiteatru Belvedere în patru luni sau cinci luni de zile, iar el să nu poate să termine tunsul ierbii. Credeți că așa e normal? Nu. Am făcut tot ce am putut pentru mine și familia și colegii cu care lucrez. Acum e momentul în care după atâta experiență să dau oamenilor înapoi tot ce am acumulat și experiența, și bani, și sprijin, și ajutor. Eu îi respect pe toți cei care candidează pentru funcția de primar al Constanței”, a mai declarat Murad.

Intrat în cursa electorală cu un scop precis

O veste așteptată de mulți, dar dorită de unii dintre contracandidați. Și așa cum a spus chiar Murad în timpul discursului său de lansare, unii chiar au încercat să-l convingă să nu candideze la Primăria Constanța, sugerând câteva nume în acest sens.

Dincolo de artificiile spectaculoase, mozaicul de susținători prezenți la evenimentul de sâmbătă seara și sondajele din ultima perioadă care îi ofereau șanse destul de mari, comparativ cu alți contracandidați lansați de ceva vreme în cursă, candidatura lui Mohammad Murad vine cu un scop destul de precis: acela de a reseta cursa pentru Primăria Constanța. Este un personaj care, în plină pandemie, a avut numeroase acțiuni sociale, care i-ar putea aduce și voturi de pe stânga. A oferit mii de pachete cu alimente persoanelor vulnerabile, așa cum am arătat la acel moment, familiilor din Constanța și Mangalia.

Surse oficiale, dar care au dorit să-și păstreze anonimatul, din motive evidente, spun că, potrivit sondajelor PNL și PSD sunt șanse de a lua nu mai puțin de 10-15% din voturile constănțenilor. Diiscuția nu se reduce doar la procente, ci la faptul că Mohammad Murad este de departe cel care va stabili viitorul primar al Constanței.

Este evident că nu va rupe din voturile PSD-ului, ci din cele destinate PNL-ului, fiind o alternativă la candidatul PNL-ului, Vergil Chițac. Poate vor fi constănțeni care vor decide să-și pună ștampila pe numele său în loc de Stelian Ion (USR – PLUS), Mircea Titus Dobre (Pro România) sau chiar Corina Martin (Partidul Ecologist). De altfel, prezența celor mai sus menționați seara trecută, la deschiderea complexului hotelier a semănat mai mult cu o coalizare în jurul lui Mohammad Murad.

Chiar și Nicolae Moga (senator PSD) a fost prezent pentru o scurtă perioadă de timp la deschiderea Complexului turistic, însă ne-a declarat că nu a venit în calitate de invitat ci se afla în zonă și a dorit să vadă cum arată investiția.

Corina Martin chiar le-a spus candidaților prezenți, mai în glumă, mai în serios, că și-ar dori ca toți candidații la Primăria Constanța, adunați la Olimp, să se reunească într-o fotografie…

Și prezența fostului lider PNL Constanța, Gheorghe Dragomir alături de deputatul Robert Boroianu, fost liberal, conturează un context electoral interesant. Cei doi nu sprijină actuala conducere a PNL Constanța, ba chiar nici pe actualul lider al PNL, Ludovic Orban. Iar acest aspect nu mai este o surpriză demult.

Practic, prin prezența unora din candidații la Primăria Constanța la deschiderea complexului turistic din Olimp mediul politic constănțean pare că s-a divizat și se vede cu ochiul liber care sunt taberele și cu minim efort chiar și câștigătorul. Care, așa cum spuneau o parte dintre oaspeții prezenți seara trecută la Olimp, deschisese chiar și șampania victoriei…. cu aproape două luni înainte de încheierea procesului electoral.

Ceea ce este interesant, abia de acum începe.

To be continue.

Citește și:

Mohammad Murad candidează la Primăria Constanța

Surprize politice la deschiderea Complexului Amfiteatru Belvedere Panoramic din Olimp deținut de Mohammad Murad

Acțiune umanitară în Constanța: Mohammad Murad a deschis astăzi primul centru de ajutor pentru persoanele defavorizate

În vreme de pandemie, Mohammad Murad va deschide două centre de ajutor social în Constanța și Mangalia

Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar