Betonarea sudului litoralului continuă: Ce companie plănuiește să construiască un imobil cu trei etaje în Costinești

Știrile zilei
Compania Costinești Sea View Construct SRL a depus recent la Agenția pentru Protecția Mediului documentația necesară pentru obținerea acordului de mediu privind construirea unui imobil cu regim de înălțime P+2E+3E retras în localitatea Costinești. Proiectul va fi amplasat pe un teren de 1.050 mp, situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr. FN, Cvartal 10, lot 12, județul Constanța, proprietatea companiei, conform contractelor de vânzare și schimb autentificate în iulie 2024 de notarul Oprescu Adela.
Din punct de vedere juridic și urbanistic, proiectul respectă reglementările aprobate prin H.C.L. 63/16.12.2010. Amplasamentul nu este situat într-o zonă protejată, neexistând restricții de construire. Potrivit PUG Costinești, terenul este destinat construcțiilor și nu are limitări speciale în ceea ce privește utilizarea.
Proiectul prevede ridicarea unui imobil destinat locuințelor colective, cu o suprafață construită de 418,979 mp și o suprafață desfășurată de 1.669,204 mp, conform Certificatului de Urbanism nr. 109 din 29 mai 2024, emis de Primăria Comunei Costinești. Suprafața totală de teren liber alocată pentru spații verzi va fi de 147,406 mp, completată de aproximativ 130 mp de plante cățărătoare ce vor acoperi gardul împrejmuitor și 40 mp de spații verzi pe terasa circulabilă, ce vor include vegetație luxuriantă și arbori exotici.
Accesul la imobil, atât rutier cât și pietonal, se va face din drumul de acces existent pe strada Mihail Kogălniceanu, iar în incintă vor fi alocate locuri de parcare pentru autovehicule.
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 11 octombrie 2024, Costinești Sea View Construct SRL a fost înființată în anul 2021, are sediul social pe strada Emil Costinescu, și se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Asociați și administratori în cadrul firmei și Roșu Cristian și Misoc Ionuț, fiecare dintre aceștia deținând câte 50% din capitalul social.
De la data fondării, firma nu a raportat cifră de afaceri, iar anul trecut a avut pentru prima dată profit, după ce anterior a avut doar pierderi. În 2023 a înregistrat câștiguri de 840.296 de lei și datorii de 1.756.807 de lei.
Sursă foto: Pixabay
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.







