Interviu cu Zafer Sadîc, unul dintre cei mai cunoscuți procurori criminaliști din România: de la secretele meseriei la cel mai stupid motiv de crimă la Constanța

În ultimul an, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a instrumentat dosare ce vizează infracțiuni dintre cele mai grave, iar aici amintim cazul crimelor ce au îngrozit județul în vara 2024, odioasa crimă din parcarea unui mall din oraș, în plină zi, dar și înjunghierile din stradă, de la Medgidia, în urma cărora un tânăr a murit și alte patru persoane au fost rănite.

Două dintre dosarele menționate mai sus au fost deja trimise în instanță, cu suspecții principali arestați preventiv sub acuzații de omor, iar în cel de-al treilea caz, de la Medgidia, procurorii au strâns suficiente probe care să ducă la arestarea preventivă a principalilor acuzați.

În acest context, conturat însă și de alte cazuri, cel puțin la fel de grave, chiar dacă nu au fost la fel de mediatizate, aflate în lucru sau soluționate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, Ziarul Amprenta a stat de vorbă cu magistratul Zafer Sadîc, unul dintre cei mai cunoscuți procurori criminaliști din Constanța, renumit la nivel național prin prisma dosarelor instrumentate de-a lungul timpului.

Una dintre întrebările de la care am pornit discutația vizează tocmai proba esențiala, dovezile care pot face diferența între arestarea suspectului principal și lăsarea lui în libertate, dar și între finalizarea anchetei și trimiterea unui dosar în instanță și, respectiv, trenarea sau tergiversarea anchetei, din varii motive obiective.

Totodată, un alt aspect pe care l-am abordat în cadrul interviului cu procurorul criminalist Zafer Sadîc a vizat prezența infractorilor în mediul online, în special pe platformele social media, dar și posibilitatea ca, la rândul lor, și anchetatorii să recurgă la resursele din spațiul virtual pentru depistarea și prinderea suspecților.

1. Pentru început aș dori să ne povestiți cum ați ajuns procuror criminalist și ce v-a determinat să alegeți această meserie?

Alegerea profesiei actuale mi-am făcut-o încă din clasa a X-a de liceu. La vremea respectivă, un procuror care era soțul dirigintei clasei mele ne-a ținut un speech despre ce înseamnă respectarea legii și ce înseamnă consecințele ajungerii într-un conflict cu legea penală pentru tinerii la aceea vreme.

Era înainte de Revoluția din ’89 acest episod. Mi-a plăcutat mult discursul acelui domn, distins procuror, atât în conținut, cât și în formă, încât m-am gândit că mi-aș dori și eu așa ceva. Mi-a plăcut foarte mult stilul oratoric. Mi-a plăcut sinteza pe care a făcut-o dumnealui în legătură cu ce înseamnă aplicarea legii, ce înseamnă pentru un magistrat să lucreze cu oameni, tocmai pentru înfăptuirea justiției penale.

Am depus toate eforturile necesare, am învățat cât am putut de mult, am făcut un efort intelectual considerabil și am intrat la Facultatea de Drept, la Universitatea din București. După ce am terminat facultatea, am dat un examen organizat la nivel național, am promovat examenul respectiv, concursul respectiv, și astfel am obținut un loc de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, în anul 1996.

Am avut doi ani de stagiatură, era evident că îmi place ceea ce făceam, iar după doi ani de stagiatură, după ce mi-am dat examenele de definitivat, am fost promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Iar, conform unei cutume, unei reguli nescrise la acea vreme, doar bărbații erau desemnați să efectueze investigații în legătură cu infracțiunile intenționate împotriva vieții.

Și în prezent, la noi, la Constanța, n-am reușit să cooptăm în echipa noastră de procurori criminaliști și colege. Deși în țară sunt, la ora actuală, foarte multe colege procurori criminaliști.

De la primele anchete am constatat că îmi place. Aveam veleități de mare anchetator de omoruri. Un factor important cred că a fost și acela că, încă din facultate, când am asistat la o autopsie la Institutul Național de Medicină Legală, am fost unul dintre puținii studenți care nu au leșinat sau cărora nu li s-a făcut rău iru nu au vomitat când au văzut cum se face o autopsie.

Se părea, încă de acea vreme, că nu voi întâmpla dificultăți în ceea ce înseamnă examinarea unui cadavru, victima de infracțiuni de omor. Am câștigat experiență și, în timp, am constatat că mă descurc. Am avut foarte multe cazuri, am avut o perioadă foarte aglomerată la începutul carierii mele ca procuror criminalist.

A fost un efort deosebit, a fost obositor. Munceam zi și noapte, frecvent, sărbătorile de multe ori mi le petreceam la muncă. Dar, pentru mine, a fost un plus, pentru că astfel am dobândit experiență și, zic eu, competență profesională în astfel de investigații.

2. Care sunt primii pași pe care îi urmează un procuror criminalist imediat ce ajunge la fața locului, în cazul unor infracțiuni comise cu violență?

De regulă, la fața locului ajunge un polițist sau un echipaj de poliție, care nu are neapărat pregătire specifică pentru investigarea infracțiunilor de mare violență. Acest prim polițist, sau acest prim echipaj de poliție, este obligat să ia anumite măsuri preliminare: delimitează locul comiterei faptei, îl pune sub pază, îl îngrădește, astfel încât să evite accesul persoanelor nedorite în zonă, conservă urmele la fața locului, dacă plouă, ninge, ia niște măsuri ca să le acopere astfel încât să nu fie distruse. Practic, încearcă să mențină tabloul infracțional astfel cum l-a perceput la primul contact.

La fel, ia măsuri legate de salvarea vieții victimelor, ia măsuri de prevenire sau de înlăturare a diferitelor pericole, incendii, inundații, explozii, intoxicări cu fum sau alte substanțe periculoase, etc. Totodată, este obligat să fixeze rapid acele împrejurări care cu timpul se pot modifica, acele date destul de volatile: ora la care a ajuns, condițiile meteo, persoane prezente în zonă, vehicule prezente în zonă, dacă se poate, trebuie să fie foarte atent, să rețină, ce persoană este acolo, eventual martor, eventual să-l poată reține chiar pe autorul faptei. Se întâmplă frecvent acest lucru, autorul faptei să fie prins acolo, în proximitatea victimei.

Poziția ușilor, ferestrelor, pe ce parte este cheia, este sau nu este cheia, e ușa închisă, deschisă, este lumina aprinsă, stinsă, funcționează în interior un aparat electrocasnic? Toate aceste elemente care, cu timpul s-ar putea să se modifice odată ce pătrunde SMURD-ul, pătrunde personal medical, pătrunde vreun curios, pătrunde vreun șef al polițiștilor, acolo, până ajunge echipa de cercetare și aceste lucruri se pot modifica. De aceea, este obligat să le fixeze și, imediat după ce le-a fixat, când vine echipa de cercetare la fața locului condusă de procuror, să pună la dispoziția procurorului toate aceste informații.

Odată obținută această informație, procurorul completează eventualele măsuri luate de primul polițist, după care, în primul rând, ia contact direct cu scena infracțiunii, încearcă să delimiteze zona în care a fost comisă fapta, va examina rapid locul faptei, va examina victima, va intra cu medicul legist împreună să vadă dacă victima este decedată, să stabilească aproximativ momentul decesului, să stabilească și cauza medicală a morții, leziunile traumatice pe corpul victimei, să încerce să stabilească un mecanism preliminar de producere a acestor leziuni, poziția lor, numărul lor și așa mai departe, astfel încât, pe baza acestor informații, procurorul să poată stabili așa-numitul diagnostic juridic.

Este vorba de o moarte violentă sau o moarte neviolentă? Când moartea este neviolentă, suntem lămuriți, pentru că noi, oamenii, cam toți murim din cauza îmbătrânirii sau a bolilor. Când avem o moarte violentă, trebuie să stabilim, la fel, o versiune de anchetă coerentă. Avem o ucidere, avem un accident sau avem un suicid.

Dacă reușim, pe baza acestor prime date, să stabilim că se pare că avem o infracțiune de omor, o infracțiune intenționată sau pre intenționată împotriva vieții, atunci, stabilind această versiune de anchetă, încercăm să găsim rapid rezolvarea cauzei, cazului. Purcedem la strângea primelor informații ca să aflăm cine este autorul faptului.

3. Cât de importante sunt primele ore de la comiterea unei infracțiuni cu violență, în care autorul este de negăsit? Ce demersuri întreprind oamenii legii în acest timp pentru a-l prinde?

Ce să spun? Primele ore sunt cruciale pentru depisarea autorului faptei. Toți criminaliștii în lume știu că timpul lucrează împotriva organelor judiciare și în favoarea infractorului. Pentru că odată cu trecerea timpului, dacă nu ne mișcăm rapid și operativ, urmele se pot șterge. Autorul faptei se poate îndepărta, poate să dispară de locul faptei, poate să dispară de la domiciliu, poate să dispară din țară. Au fost situații în care autorii faptelor au reușit să fugă din țară.

Am avut, la un moment dat, un omor comis în scop de jaf în Constanța, un autor care, în timp ce noi efectuam cercetarea la fața locului, el părăsea teritorul țării, prin vama de la Arad. Am aflat acest lucru după ce am stabilit ce comunicații a avut.

Am avut, am putea spune, un criminal în serie.

Și asta, pentru că individul respectiv a plecat din țară și a comis un omor aproape identic în Paris, ca cel din Constanța. Victima era o persoană despre care s-a descoperit că este homosexual, la vreo 60 de ani. Autorul faptei ieșise din penitenciar, nu era din Constanța, era de prin Călărași și venise în Constanța pentru că s-a îndrăgostit de profesoara cu care facea Limba Română în penitenciar. Fata a vrut să-l ajute aici, însă lui nu-i prea plăcea munca.

Am stabilit în anchetă că, atunci când era tânăr, inculpatul fusesc cumva sodomizat de adulți și a găsit formula cea mai potrivită să încerce să găsească o potențială victimă printre homosexuali. Așa a ajuns la un moment dat acest individ la un club din Constanța, unde era loc de întâlnire al homosexualilor, a cunoscut victima, s-au împrietenit, a ajuns în apartamentul acestuia, undeva pe o stradă paralelă cu strada Unirii, pe malul mării, și acolo a ucis victima și a dispărut.

Sesizarea a fost făcută după vreo 24 ore, a doua zi, de către iubitul victimei, din București. A găsit cadavrul ascuns sub pat, a anunțat rapid Poliția și când se făcea cercetarea la fața locului, am stabilit după aceea din timpii verificați, de pe listing-ul telefonului, că inculpat nostru părăsearea teritoriul României.

Am muncit mult ca să-l aducem în țară. În prezent este în penitenciar. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare. A fugit din țară și a comis o faptă similară în Paris. La fel, a ucis un homosexual, în Paris. Am colaborat la acea vreme respectivă cu francezii, ca să își poată administra probatoriile, pentru că după ce a omorât victima în Paris, a fugit din Franța în Marea Britanie, unde a tâlhărit un homosexual.

Londonezii aveau fapta cu autor necunoscut, la vremea aceea, numai că noi, având probe suficiente împotriva lui, probe științifice, l-am dat în urmărie internațională, am obținut un mandat de arestare european pe numele lui, și când a văzut Interpolul că noi căutăm un inculpat pentru un omor comis asupra unei victime homosexuale prin înjunghiere și strangulare, au observat și parizienii că aveau o speță similară. Și ei aveau date privind numele său, pentru că el cumpărase un bilet de autocar între Paris și Londra cu cardul victimei și biletele erau nominale, așa că au putut face legătura și francezii. După un an de negocieri cu Marea Britanie, am reușit să-l aducem în țară, ca să-l putem cerceta și judeca și noi, în România.

De aceea, aceste informații sunt foarte importante, primele ore, pentru că, dacă avem date referitoare la autorul faptei, ce putem face: îl căutăm imediat, trimitem echipajele poliției la locuința lui, la domiciliu, la locurile cunoscute, la locul de muncă, la locurile pe care le frecventează de obicei.

La fel, verificăm toate vehiculele din proximitatea locului faptei. Verificăm punctele de trecere a graniței, îl dăm în urmărire locală sau națională pe individ, dacă avem datele sale complete. Astfel încât să îl împiedicăm să fugă din țară, în primul rând, pentru că, odată ce a plecat din țară, este ceva mai greu, mai complicat.

După ce este prins, trebuie să cerem extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare, care predare nu este întotdeauna, din păcate, realizabilă. Sunt state, precum Italia, Grecia, care nu cooperează atât de fructuos cu noi, autoritățile judiciare din România.

4. Poate un suspect de crimă să își ascundă fapta?

Poate să încerce! Au fost multe situații în care autorii faptelor își ascund urmele prin diferite metode. Își șterg urmele la fața locului, cu diferite substanțe, folosesc clor, apă. Vorbeam de cazul acela cu criminalul acela în serie, în perioada în care el era închis, încarcerat, în România a început să folosească expertiza genetică judiciară, ADN-ul. El nu știa despre acest lucru la acel moment. Știa doar despre urmele papilare, amprentele clasice. Ei bine, noi am putut să-l identificăm pe el pe baza amprentei genetice. A aflat de la familie că am făcut o percheziție la locuința sa, la familia sa, în Călărași. A aflat de la familie că este o nouă tehnică de identificare a persoanelor pe baza acestei amprente genetice. Și atunci, la Paris, toate obiectele pe care le atinsese din camera victimei le-a luat și le-a aruncat în cada cu apă. A citit pe Internet că apa poate să distrugă orice tip de urmă care poate fi folosită ca material genetic pentru identificare.

La fel, sunt situații în care facem percheziții. Apelăm la măsuri de supraveghere tehnică, pentru că, din fericire, tehnologia ne ajută în prezent, să putem să urmărim mai ușor o persoană care poate fi depistată.

5. Care a fost cel mai dur, sau, mai bine zis, cel mai „diabolic“ caz cu care v-ați confruntat de-a lungul carierei?

Am avut două sau trei dosare în care autorii faptelor au fost atât de diabolici, putem spune, că au ucis martorii incomozi sau au ucis persoanele care i-au ajutat să valorifice bunurile obținute prin jefuirea victimelor.

Spre exemplu, am avut cazul triplului asasinat de la Mangalia, cu o familie întreagă soț, soție și copil de 9 ani, uciși de doi studenți, un român și un albanez. Acela a fost un dosar, pot spune, cu multe implicații, în care am depus eforturi deosebite și în care am observat cinismul de care pot da dovadă unii oameni, în sensul că după ce au ucis cele două victime, soț-soție, cei doi inculpați, au luat-o pe fiica victimelor de la școală, tocmai pentru că aceasta putea deveni un martor incomod, își putea găsi părinții uciși în locuință, iar locuința respectivă era plină de urmele celor doi agresori. Așa că au luat-o pe victimă, au ucis-o pentru că era martor incomod, au îngropat-o de vie. Am găsit-o cu ajutorul unui martor și când am dezgropat-o, am constatat că victima a fost îngropată de vie, avea pământ în căile respiratorii.

La fel am avut un alt criminal în serie, putem spune, un individ care în anii 2005-2006 a ucis trei persoane. După ce a ucis două victime, ca să le deposedeze de vehicule scoase la vânzare, cu ajutorul unor falsuri, a încercat și a reușit să valorifice primul autoturism către un cumpărător de bună credință.

Ca să poată valorifica autoturismul obținut prin infracțiunea de la victimă a apelat la un cunoscut. L-a rugat pe acel cunoscut, căruia i-a invocat o legendă, că are niște afaceri și nu vrea să știe partenerul său de afaceri că se ocupă și independent de valorificarea unor autoturisme scumpe, a falsificat documentele ca și cum victima i-ar fi vândut autoturismul celui care l-a ajutat, cunoștinței sale, iar după ce acesta a vândut autoturismul respectiv unui cumpărător de bună credință, când i-a adus banii inculpatului, acesta și-a otrăvit cunoscutul. I-a dat un suc în care pusese furadan.

Cadavrele au fost legate de picioare cu câte un sac cu pietriș și aruncate în Canalul Domnului Marea Neagră.

Aș putea spune că cele două situații pot fi catalogate ca fiind cazuri diabolice.

Am am mai avut o situație, pot spune, cu un individ care și-a ucis soția cu vreo 40 de lovituri de cuțit. A rupt vreo trei cuțite în biata femeie, când a ucis-o, un individ foarte gelos, un individ care avea deja o formă de afecțiune psihică generată de gelozia teribilă pe care o simțea.

Lucra ca șofer de tir prin Germania și, fiind el convins că soția îl înșală, într-o zi, s-a urcat în mașină, a condus din Germania până la el acasă în oraș Murfatlar, s-a ascuns sub pat, sub patul soției, fără să spună nimic, și s-a înarmat cu un cuțit.

Nu s-a întâmplat nimic toată noaptea, a stat acolo sub pat, toată noaptea. Biata femeie s-a trezit dimineața, a plecat la muncă, el a ieșit sub pat, s-a urcat în mașină și a plecat înapoi în Germania. Atât de gelos era! Ei bine, la un moment dat, când s-a întors de la muncă, din Germania, tot era convins că este femeia infidelă, a instalat în locuință, într-o priză, un sistem de supraveghere audio, ca să înregistreze tot ce se întâmplă în casă. Întors acasă, la un moment dat, i-a cerut soției telefonul, victima a refuzat și atunci, din acea teribilă gelozie, a luat-o și a înjunghiat-o cu 3 cuțite de peste 40 de ori. Și acela mi s-a părut un tip extrem de diabolic la cum și-a pregătit și-a comis fapta.

6. Ați avut vreodată vreun caz, la un moment dat, în care situația să pară fără ieșire, ancheta să fie împotmolită de-a dreptul, iar soluția salvatoare, ce a dus în final la deznodământ și soluționarea dosarului să apară mai degrabă din senin, cum se întâmplă în filme?

Nu! În viața reală, totul ține de experiența și de competența investigatorului. Întotdeauna, un dosar privind o infracțiune gravă, un omor, o tâlhărie urmată de moartea victimei, un viol urmat de moartea victimei sau alte tipuri de astfel de fapte care duc la decesul victimilor, toate acestea în general sunt dovedite pe baza unui ansamblu de probe, care se coroborează între ele.

Sunt situații în care, într-adevăr, anumite probe pot fi să spunem decisive pentru dovedirea unui autor. Dar și acele probe sunt obținute prin munca echipei de cercetare. 

7. Ce atuuri au tinerii procurori care vin în sistem prin prisma noilor gadget-uri și aplicații pe care le pot folosi pentru depistarea unor indicii de care anchetatorii din vechea gardă nu dispuneau? Există situații în care tehnologia poate avea un cuvânt greu de spus în desfășurarea unei anchete?

Cu certitudine! Dacă acum un sfert de secol, când mi-am început eu cariera ca procuror criminalist, foloseam, cu precădere, mijloacele clasice de identificare a autorilor faptelor, amprentele, urmele papilare, care, în timp, și-au cam pierdut din efect, pentru că și-au dat seama autorii faptelor, sunt mijloacele tehnice folosite de noi pentru depisarea lor, pentru identificarea lor, au început să poarte mănuși la fața locului, așa încât nu au prea mai lăsat urmele la fața locului.

Numai că tehnologia a progresat, criminalistica, până la urmă, este o știință care împrumută foarte mult din alte științe în scopurile sale necesare pentru identificarea autorilor infracțiunilor și atunci, împrumutând toate aceste noi cuceriri ale tehnicii și tehnologiei, am putut să le folosim ca să ajungem mai ușor la identificări.

Am avut, putem spune, un progres teribil în momentul în care am putut folosi amprenta genetică, când am putut folosi ADN-ul pentru identificare, pentru că, la ora actuală, ADN-ul este una dintre cele mai sigure metode de identificare a unei persoane, de stabilirea existenței unei persoane în zona în care a fost comisă o anumită infracțiune.

Au apărut după aceea alte mijloace, tehnici, legate de comunicațiile la distanță.

Avem la ora actuală numeroase cauze în care exploatăm cu succes imaginile stocate de camerele de supraveghere video stradale.

8. Ați întâlnit de-a lungul carierei vreun caz în care autorul unei fapte violente și-a motivat fapta printr-o explicație mai degrabă puerilă: o ceartă pornită de la murături sau alte lucruri ce pot părea fără importanță, dar care au rezultat într-o adevărată tragedie?

Cel mai pueril mobil al comiterii unui omor a fost undeva într-o comună din județul Constanța, aproape de Cogelac, în urmă cu aproape 20 de ani, unde doi frați au avut un conflict care a pornit de la faptul că unul dintre ei nu i-a dat celuilalt la culoare la un joc de cărți. Amândoi au fost sub influența băuturilor alcoolice, iar la un moment dat autorul faptei a observat la sfârșitul unui joc de 66, că fratele său nu i-a dat la culoare cartea potrivită și l-a prins ca a trișat. De supărare, a luat un tocător de lemn și și-a lovit fratele în cap. A ucis victima pe loc. Fiind în stare de ebrietate avansată, inculpatul a adormit lângă victimă. Când am ajuns la fața locului am găsit victima plină de sânge, pe un pat, iar pe autorul faptei, în celălalt pat, dormind bine mersi, liniștit.

9. Procurorii au conturi de socializare pe rețelele virtuale?

Au! Nu ne interzice nimeni să avem astfel de conturi. Noi chiar avem un Ghid emis de către Consiliul Suprem al Magistraturii prin care ni se recomandă să dăm dovadă de acea rezervă, să respectăm acea obligație de rezervă, astfel încât să fim foarte atenți la ceea ce postăm, să fim foarte atenți la prietenii pe care îi găsim sau ce distribuim.

Bineînțeles, pentru că, în general, lumea virtuală este o lume plină de capcane, este bine ca magistrații și cel puțin procurorii, cei care lucrează înfăptuirea justiției penale să nu popularizeze date personale, să nu popularizeze date legate de familie, pentru că niciodată nu știi de unde vreun condamnat va găsi cumva o idee de a se răzbuna pe cel care l-a anchetat.

Și din cauza asta este mai bine ca în acele rețele socializate să putem doar să socializăm cu cunoscuții, cu prietenii noștri virtuali.

10. Care considerați, din punctul dumneavoastră de vedere, că este proba ideală, dovada esențială care leagă indubitabil autorul de faptă, care poate cântări cel mai greu în stabilirea vinovăției unui suspect de către judecător?

Nu cred că este o probă ideală. Întotdeauna când discutăm despre o anchetă penală, când vorbim despre un proces penal, va exista un ansamblu de probe care se coroborează. Adică, dacă judecătorul trebuie să fie convins mai presus de orice îndoială că o anumită persoană a comis o faptă și că este vinovată de comiterea acelei fapte, ei bine, judecătorul are nevoie de un ansamblu de astfel de probe. Tot ce înseamnă elemente de faptă care pot concura la stabilirea vinovăției unei persoane.

Au fost situații în istoria justiției penale în care mărturisirea, declarația suspectului, era considerată regina probelor. Ei bine, pentru că în timp s-a constatat că au fost foarte multe abuzuri, au fost foarte multe erori judiciare bazate pe această regină a probelor, s-a renunțat, cel puțin în sistemul judiciar românesc, la această supremație a declarației suspecților și legiutorul a inclus obligația pentru organele judiciare de a corobora această mărturisire cu alte elemente de fapt, cu alte probe, astfel încât să fie creată convingerea fermă, dincolo de orice îndoială rezonabilă a magistratului care va pronunța condamnarea acelei persoane.

Sunt la ora actuală, putem spune, anumite mijloace de probă care au greutate mai mare în crearea convingerii judecătorilor. Să spunem că dacă avem o înregistrare audio-video a stării de fapt și care poate fi expertizată dacă aceasta va fi dovedită a fi autentică, această filmare, aceasta va dovedi clar ce s-a întâmplat acolo.

La fel, ca să putem identifica o persoană, folosim expertiza genetică judiciară, ADN, care are o acuratețe de 99% pentru stabilirea identității unei persoane, pentru stabilirea prezenței unei persoane în apropierea sau în proximitatea victimei care spunem că a fost lezată. Dar nu putem spune neapărat că există o anumită probă care să fie regina celorlalte probe.

Întotdeauna trebuie avem un ansamblu de probe care să creeze convingerea organelor judiciare despre vinovăția unui om.

11. Cum ar trebui să arate parcursul profesional al unui tânăr care își dorește să ajungă procuror criminalist?

În câteva cuvinte, trebuie să facă Facultatea de Drept, iar după ce a obținut licența în domeniul juridic, acel student va trebui să participe la concursul de intrare la Institutul Național al Magistraturii. După ce a reușit să promoveze și examenele INM, va lucra ca procuror stagiar în sistem, va da examen pentru definitivat, un examen de capacitate. După ce va promova și acest examen va lucra ca procuror la nivelul unui parchet de pe lângă judecătorie, unde va câștiga experiență, va face atât activitatea de supraveghere a cercetărilor penale ale organelor de poliție și altor organe speciale de anchetă, sau va efectua urmărire penală proprie a infracțiunilor de competența judecătoriei, după care va promova la parchetul de pe lângă tribunal, unde sunt cele mai multe cazuri de competența procurorului criminalist.

Și aici la parchetul de pe lângă tribunal, va putea fi desemnat, pe baza experienței acumulate, să investigheze infracțiuni îndreptate împotriva vieții, care sunt principalele infracțiuni, să spunem, investigate de către procurorii criminaliști.

Până la modificările legislative din ultimii 20 de ani, procurorii criminaliști, la nivelul perchetelor de pe lângă tribunale erau cei competenți să investigeze cele mai grele infracțiuni.

Odată cu înființarea DNA-ului, infracțiunea mare corupție a fost direcționată către DNA, odată cu înființarea DIICOT-ului infracțiunea de crimă organizată sau terorism au fost date în competența acestei structuri.

Cele două structuri au luat din competența pe care o avea înainte procurorul criminalist la nivelul parchetului de pe lângă tribunal.

Dar noi în prezent am rămas în principal cu infracțiunile îndreptate împotriva vieții sau competența în privința infracțiunilor de mică sau mijlocie corupției: o luare de mită atunci când obiectul mitei este dat sub 10.000 de euro sau când făptuitorul nu îndeplinește anumite funcții importante în statul român.

Citește și

INTERCEPTĂRI Șacalul, discuții INCREDIBILE cu un polițist din Năvodari: Vezi că greșești dacă mă treci la fraier