Un consilier local din Tuzla reclamă construcții ilegale și activități comerciale neautorizate pe plaja din localitate. Cine ar fi unii dintre beneficiari

Știrile zilei
Prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, a dispus efectuarea unor verificări în zona plajei din Tuzla, ca urmare a unei sesizări scrise ce a fost înregistrată în data de 6 august la Instituția Prefectului-Județul Constanța. Sesizarea făcea referire la existența unor construcții posibil ilegale și activități comerciale ce nu ar fi fost autorizate.
La activitatea din Tuzla, care a avut loc vineri, 8 august, au fost invitați reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” Constanța, Inspectoratului Județean în Construcții Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru a verifica legalitatea aspectelor semnalate, conform legislației specifice fiecărei instituții.
Anterior verificărilor în teren a avut loc și o întâlnire de lucru la sediul Instituției Prefectului, joi, 7 august, cu reprezentanții instituțiilor menționate, transmite Mihaela Moroiu, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului.
Autoritățile implicate în activitate urmează să prezinte concluziile verificărilor.
UPDATE:
Cel care a transmis sesizarea este consilerul local Bogdan Dicu
Totodată, sesizarea a fost transmisă și Consiliului Județean Constanța, Inspectoratului de Stat în Construcții – Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (CJPC)
„Stimați reprezentanți,
Subsemnatul, Dicu Bogdan, domiciliat in Comuna Tuzla, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Tuzla, vă aduc la cunoștință o situație gravă și de interes public privind existența unor construcții ilegale și desfășurarea unor activități comerciale neautorizate în zona litoralului comunei, pe malul mării, în apropierea plajei cunoscute local ca „Plaja Tuzla”.
Concret, în această zonă au fost ridicate o serie de construcții cu denumirea de beach bar, care în realitate funcționează ca restaurante în toată regula, fără a respecta normele legale privind autorizarea construcțiilor, avizarea sanitară, securitatea la incendiu sau protecția consumatorilor.
Mai mult, pentru a permite funcționarea acestor construcții:
- S-a tras rețea de internet fără autorizație, într-o zonă unde nu există infrastructură publică legal aprobată;
- S-a tras apă potabilă în baza unui acord valabil 2 ani, acord care a expirat, dar furnizarea continuă, cu încălcarea prevederilor legale;
O parte din construcții se află pe domeniul privat -public al Comunei Tuzla – plajă sau terenuri cu regim hidrografic, aflate în litigiu cu Administrația Apele Române;
O altă parte din construcții sunt amplasate pe terenul UAT Tuzla, fără regim de construire, ceea ce face imposibilă emiterea legală a autorizațiilor de construire de către Primăria Tuzla. Astfel eliberarea orice acord sau aviz de funcționare devine în mod automat o faptă penală pentru instituția care o emite.
Pe cale de consecință, toate activitățile comerciale din zonă sunt desfășurate în ilegalitate și solicit intervenția urgentă a instituțiilor competente pentru:
- Verificarea regimului juridic al terenurilor ocupate și al autorizațiilor existente (sau lipsa acestora);
- Sancționarea și desființarea construcțiilor ilegale;
- Oprirea furnizării nejustificate a utilităților publice și amendarea societăților comerciale ce au care au furnizat aceste utilități, vezi RAJA și DIGI .
- Închiderea activităților comerciale neautorizate;
- Identificarea și sancționarea persoanelor din instituțiile publice implicate în sprijinirea acestor ilegalități.”, scrie în sesizare Bogdan Dicu.
Acesta evidențiază că „printre beneficiarii acestor construcții ilegale se află inclusiv persoane publice cu funcții de conducere, ceea ce ridică suspiciuni serioase de favoritism, conflict de interese și abuz în serviciu:
- Doamna Marilena Dragnea, subprefect al județului Constanța, deține o astfel de construcție pe plajĂ;
- Primarul comunei Tuzla, domnul Reșiț Taner, prin intermediul vărului său din localitatea Grădina, administrează o construcție denumită „Volonga””
Bogdan Dicu solicită autorităților să ia măsuri de urgență și să informeze publicul asupra demersurilor întreprinse pentru respectarea legalității în această zonă.







