za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Știrile zilei » VIDEO Au început deliberările în dosarul lui Vlad Pascu. Vezi aici ce au declarat avocații, dar și rudele victimelor la finalul procesului

VIDEO Au început deliberările în dosarul lui Vlad Pascu. Vezi aici ce au declarat avocații, dar și rudele victimelor la finalul procesului

VIDEO Au început deliberările în dosarul lui Vlad Pascu. Vezi aici ce au declarat avocații, dar și rudele victimelor la finalul procesului
Vlad Pascu termen Judecătoria Mangalia 17 ianuarie 2025

Știrile zilei

17.01.2025

De către Cecilia Zagoneanu

La Judecătoria Mangalia s-a terminat astăzi, 17 ianuarie 2025, procesul în care Vlad Pascu este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, dar și alte infracțiuni, în urma accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea lui Sebi și a Robertei și rănirea altor trei tineri – Cristina, Vlad și Darius.

În sala de judecată, acuzarea și rudele victimelor au solicitat aplicarea unei pedepse orinetate spre maximul prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lui Vlad Pascu.

Pedeapsa maximă totală ce ar putea-o primi Vlad Pascu în acest dosar ar fi, conform părților din proces, de zece ani, șase luni și 20 de zile.

Instanța s-a retras pentru deliberări, anunțând că verdictul va fi pronunțat la data de 31 ianuarie 2025, tot atunci urmând să fie disponibilă și motivarea hotărârii luate în cauză.

Vlad Pascu termen Judecătoria Mangalia 17 ianuarie 2025

Vlad Pascu termen Judecătoria Mangalia 17 ianuarie 2025

La ieșirea din Judecătoria Mangalia, avocatul Adrian Cuculis, reprezentant al unora dintre părțile civile, Ștefan Dragomir, tatăl Robertei, Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, mama lui Sebi, dar și avocatul Adrian Bendeac, apărătorul lui Vlad Pascu, au susținut scurte declarații de presă, cu privire la cele întâmplate la ultimul termen din proces.

Avocatul Adrian Cuculis: „Concluziile noastre au fost pentru aplicarea unor pedepse maxime“

„Cred că au fost emoții pentru toate părțile, cred că și pentru dumneavoastră (nr., reprezentanții mass-media) au fost exact aceleași emoții. O să încep prin a vă mulțumi pentru că ați fost alături de noi, de familii, pe tot parcursul procesului, pe de o parte, pentru că este o chestiune istorică – este primul proces care a fost urmărit de presă de la început până la final și este important pentru că, deși în contradicție cu ceea ce am auzit astăzi în sala de judecată, lucru pe care nu mi l-aș fi imaginat, respectiv că, procesul, indiferent ce se întâmplă cu el, pe drumurile publice oricum nu se va schimba nimic sau, de fapt, soluția din acest dosar nu o să schimbe cu absolut nimic țara – ba da, eu cred că situația a fost schimbată de la momentul producerii accidentului – concluziile noastre au fost pentru aplicarea unor pedepse maxime, ceea ce permite legea în momentul de față, respectiv, zece ani, șase luni și 20 de zile, cu aplicarea, bineînțeles, a despăgubirilor solicitate de părțile civile și ne-a bucurat să auzim că parchetul a solicitat același lucru – orientarea spre un maxim al pedepsei. Despăgubirile vor fi stabilite de instanța de judecată, noi le-am cerut, așa cum solicităm în toate dosarele, orientate spre maximul prevăzut în grila RCA“

„M-a surprins să aud cum am auzit astăzi, la proces, că «vinovatul nu se află în sala de judecată, vinovatul este Statul Român», nu cred că Statul Român este singurul vinovat, am avut vinovatul în sală sau posibilul vinovat. O sentință pe care o așteptăm cu mare interes și care va mai închide, sperăm, din rănile familiilor, pentru toți așteptăm o sentință corectă în cauză“, a mai spus avocatul.

„Opinez că dacă lucrurile ar fi fost mai serioase, dacă ar fi existat mai multă implicare pe zona de consumatori (nr., de droguri), poate că Vlad Pascu nu mai ajungea să se urce la volan. Să ai o persoană care avea permis de conducere, care s-a urcat la volan și a omorât două persoane și tu știindu-l că eraconsumator înrăit – asta cred că ține puțin și de neglijența statului“.

Ștefan Dragomir, tatăl Robertei: „Tot procesul acesta este o bătaie de joc“

„Este o bătaie de joc. Tot procesul acesta este o bătaie de joc: de la bun început, de când șoferul acesta, Vlad Pascu, a omorât două persoane, a rănit alte trei, nu s-a întâmplat decât să fie ținut deoparte, să fie ținut ca în puf, cum se spune, de către poliție, începând de la domnul Glugă (nr., chestor Adrian Glugă, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, la momentul producerii accidentului de la 2 Mai), care este foarte bine acolo unde este, în jos, toți subalternii lui, procuratură, cei care au trimis dosarul către judecată, deci s-a făcut, practic, dosarul, experții – cu viteza care a circulat, bătaia de joc a apărătorilor lui Vlad Pascu, care ne scoteau nouă copiii băuți și mergând aproape pe șosea, de la bun început acest proces a fost în favoarea lui Vlad Pascu“.

Legat de pedeapsa ce ar trebui aplicată, Ștefan Dragomir a precizat: „Zece ani pentru Roberta, zece ani pentru Sebi, cinci ani măcar pentru Cristina și ceilalți doi copii, Vlad și Darius. Măcar așa! Nu «am omorât doi oameni, mi-am luat și eu zece ani, din care mai scad eu un pic că nu știu ce, că se rezolvă cu tata». Deci familia Pascu este cheia, unde umblă peste tot“.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi: „Au venit cu o ceată de avocați să apere un criminal“

„Pedeapsa – noi vom cere în apel să se schimbe încadrarea și Vlad Pascu să își primească pedeapsa pe care o merită – peste 20 de ani. Ședința de astăzi a fost foarte grea pentru mine, când domnul avocat Cuculis ne-a adus aminte cum au fost găsite victimele, soției mele i s-a făcut rău, a ieșit din sală și eu am ieșit din sală, căci nu am mai putut să ascult“.

„Pledoaria avocaților lui Vlad Pascu a fost doar în favoarea lui și domnului Trandafir (nr., Alin Trandafirescu, avocatul lui Vlad Pascu) am putut să-i dau replica de atunci, când a spus că al meu copil era îmbibat în alcool, iar dumnealui nici măcar nu s-a uitat în dosar, că băiatul meu avea zero alcool în sânge … Nu a spus nimica, se simțea vinovat“

Întrebat de presă câți astfel de tineri și-ar fi permis să aibă cinci avocați, tată lui Sebi a răspuns: „Nu știu, numai niște oameni cu bani și numai niște oameni care sunt sus-puși ar putea avea cinci avocați. Au venit cu o ceată de avocați să apere un criminal, că Vlad Pascu este un criminal“.

Legat de memoriul depus astăzi la instanță de Vlad Pascu, Valentin Olariu a spus:

„Un memoriu de doi lei. Memoriul acela trebuia să-l scrie înainte să-l omoare pe băiatul meu și pe Roberta. Sută la sută este învățat de avocați, pentru a primi o pedeapsă mai mică, să i se diminueze pedeapsa“

„Vom face apel și vom cere schimbarea încadrării juridice în omor calificat“, a mai spus tatăl lui Sebi.

Mama lui Sebi: Tot atitudinea oamenilor cu bani din țara noastră

„Nu am înțeles nimic din pledoaria lui, tot bălmăjea acolo ceva … Nu cred că are regrete, degeaba spune. Tot atitudinea sfidătoare, tot atitudinea oamenilor cu bani din țara noastră“, a declarat mama lui Sebi referitor la cele pledoaria lui Vlad Pascu din sala de judecată, în ultimul cuvânt adresat de acesta instanței de judecată.

Avocatul Adrian Bendeac: „Știm cu toții că va urma o condamnare, nu știm care va fi cuantumul“

Avocatul Adrian Bendeac, unul dintre apărătorii lui Vlad Pascu, a vorbit, la ieșirea din instanță, despre propunerea de pedeapsă formulată de reprezentanții Ministerului Public, respectiv de acuzare:

„Această solicitare formulată de reprezentantul Parchetului nu este una comună, nu se întâmplă în mod obișnuit în sala de judecată, nu este nici interzisă de lege, dar nici nu este un precedent judiciar. Așa a găsit de cuviință reprezentantul Parchetului să solicite, nu știu dacă a avut o împuternicire în acest sens în mod special de la procurorul șef, de la procurorul ierarhic sau de la procurorul care a instrumentat dosarul, acestea au fost concluziile domnului procuror, nu pot să le comentez. Am văzut, de asemenea, că acestea au fost și solicitările unora dintre părțile civile din proces“.

„În sala de judecată s-au exprimat astăzi solicitări de aplicare a unei pedepse orientate spre maxim, de peste zece ani. Minimul ar fi fost cel prevăzut de lege. Este greu de crezut că va fi o pedeapsă minimă. Bineînțeles, este rolul judecătorului, este suveran, este independent și, nu în ultimul rând, chiar dacă practica judiciară nu este un izvor de drept și nu obligă o instanță să pronunțe o soluție astfel cum a fost pronunțată o soluție anterioară de un alt judecător, în cazuri similare, rămâne la latitudinea judecătorului care a instrumentat această cauză să stabilească, în raport de toate probele de la dosar, pedeapsa“.

Întrebat de presă dacă Vlad Pascu este pregătit să primească o eventuală pedeapsă maximă, avocatul a răspuns:

„Gândiți-vă că este în arest preventiv de peste un an de zile. Nu știu cât de pregătit poate fi. Bineînțeles, știm cu toții că va urma o condamnare, nu știm care va fi cuantumul“.

Legat de memoriul lui Vlad Pascu, avocatul a spus:

„Aveam cunoștință că a formulat un astfel de memoriu, că și-a expus ultimul cuvânt în scris, pentru că și el are emoții, e bântuit și el de regrete și, ca să nu-și piardă cursivitatea ideilor, a zis că mai bine și înțelept să le aștearnă în scris, le-a scris olograf și le-am depus ca note scrise la dosar, ce pot fi consultate de către toate părțile“.

„În situația în care nu știm ce pedeapsă va fi, să așteptăm totuși motivarea acestei soluții. Soluția, când va fi făcută publică, vom avea și motivarea. Dacă vor fi aspecte care necesită a fi combătute de către instanța de apel, cu siguranță vom formula și calea de atac. Au fost colegi care deja și-au exprimat poziția în sensul în care cu siguranță vor ataca această soluție, cu apel, la Curtea de Apel Constanța“

Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

FOTO Vlad Pascu, la final de proces în Dosarul 2 Mai: Ce s-a întâmplat cu mass media a fost mult peste înțelegerea mea. Zece ani de închisoare cere Parchetul

Etichete:

  • Sebi
  • Roberta
  • Vlad Pașcu
  • Valentin Olariu
  • Accident 2 Mai
  • Adrian Bendeac
  • Ștefan Dragomir
  • proces Vlad Pascu
  • Adrian Cuculis
Articole similare

Economie

Funcționarea centralei nuclearelectrice de la Cernavodă pusă în pericol de debitul extrem de mic al Dunării. Ce măsuri au luat autoritățile 22.07.2026

Dunărea a atins, zilele trecute cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s, conform prognozei INHGA. Este cel …

Justiție

Proces cu o miză de 55 de milioane de euro pentru Portul Constanța, judecat ASTĂZI la Curtea de Apel! Cine vrea să schimbe prima sentință dată de T... 22.07.2026

Momente decisive la Curtea de Apel Constanța, astăzi, 22 iulie 2026, magistrații Secției a II-a Civile a instanței fiind așteptați să judece un dosar cu o miză de circa 55 de milioane de euro ce vizează Portul Constanța! Procesul, judecat în …

Justiție

Tribunalul Constanța REVOCĂ măsurile preventive în dosarul care a cutremurat Portul Agigea! Vezi aici decizia judecătorilor 22.07.2026

Tribunalul Constanța anunță o nouă deciziei în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Serviciul teritorial Constanța au trimis în judecatămai multe persoane din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud! Astfel, conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul …

De la același autor

Justiție

Proces cu o miză de 55 de milioane de euro pentru Portul Constanța, judecat ASTĂZI la Curtea de Apel! Cine vrea să schimbe prima sentință dată de T... 22.07.2026

Momente decisive la Curtea de Apel Constanța, astăzi, 22 iulie 2026, magistrații Secției a II-a Civile a instanței fiind așteptați să judece un dosar cu o miză de circa 55 de milioane de euro ce vizează Portul Constanța! Procesul, judecat în …

Justiție

Consiliul Local Eforie, nemulțumit că judecătorii au ANULAT două hotărâri la cererea prefectului! Beneficiarul actelor, una dintre cele mai importa... 21.07.2026

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel Constanța într-un proces intentat și câștigat în primă instanță de prefectul județului Constanța, dosar în care judecătorii de la Tribunalul Constanța au anulat două hotărâri ale Consiliului Local Eforie, al căror beneficiar …

Justiție

Recurs pentru VÂNZAREA terenurilor de la Lido, din Mamaia, după ce Curtea de Apel a deci că primăria le poate păstra! Pe cine a nemulțumit sentința 20.07.2026

Momente decisive la Curtea de Apel Constanța: hotărârea pronunțată de judecătorii de la Secția a II-a Civilă a instanței, prin care Primăria Constanța putea păstra, nemaifiind obligată să le vândă către două societăți private, terenurile de la Hotelul Lido și …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Funcționarea centralei nuclearelectrice de la Cernavodă pusă în pericol de debitul extrem de mic al Dunării. Ce măsuri au luat autoritățile

Economie

Funcționarea centralei nuclearelectrice de la Cernavodă pusă în pericol de debitul extrem de mic al Dunării. Ce măsuri au luat autoritățile 22.07.2026
Interes uriaș pentru modernizarea Grădiniței nr. 57 din Constanța: 11 oferte depuse pentru contractul de peste 8 milioane de lei

Administrație locală

Interes uriaș pentru modernizarea Grădiniței nr. 57 din Constanța: 11 oferte depuse pentru contractul de peste 8 milioane de lei 22.07.2026
Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: Psalmul 32 – rugăciunea de laudă și încredere în Dumnezeu. Preotul Adrian Vasile explică de ce este bine să îl citim înaintea unor hotărâri importante

HRANĂ PENTRU SUFLET

Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: Psalmul 32 – rugăciunea de laudă și încredere în Dumnezeu. Preotul Adrian Vasile explică de ce este bine să îl citim înaintea unor hotărâri importante 22.07.2026
Proces cu o miză de 55 de milioane de euro pentru Portul Constanța, judecat ASTĂZI la Curtea de Apel! Cine vrea să schimbe prima sentință dată de Tribunal

Justiție

Proces cu o miză de 55 de milioane de euro pentru Portul Constanța, judecat ASTĂZI la Curtea de Apel! Cine vrea să schimbe prima sentință dată de Tribunal 22.07.2026
Tribunalul Constanța REVOCĂ măsurile preventive în dosarul care a cutremurat Portul Agigea! Vezi aici decizia judecătorilor

Justiție

Tribunalul Constanța REVOCĂ măsurile preventive în dosarul care a cutremurat Portul Agigea! Vezi aici decizia judecătorilor 22.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.