Tinerii excepționali ai Constanței: Elenis Catia Giogea, elevă a Colegiului Național Mircea cel Bătrân, olimpică de top la franceză, patru ani la națională și un vis clar – medic în Franța
Tinerii excepționali ai Constanței
Într-un peisaj educațional în care performanța este adesea asociată strict cu rezultatele, povestea elevei Elenis Catia Giogea conturează mult mai mult decât o serie impresionantă de reușite: este imaginea unui parcurs construit cu pasiune și disciplină. Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la profil real, specializarea științe ale naturii – bilingv franceză, Elenis reușește să îmbine armonios rigoarea științifică cu sensibilitatea artistică și rafinamentul cultural.
Ajunsă pentru al patrulea an consecutiv la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză, performanța sa nu este doar o confirmare a talentului, ci mai ales rezultatul unei relații profunde și constante cu limba și cultura franceză. Pentru ea, această continuitate înseamnă mai mult decât premii – este dovada unui proces de evoluție personală, în care fiecare competiție a adus nu doar rezultate, ci și maturizare, nuanță și o înțelegere tot mai subtilă a expresivității limbii.
Pasiunea pentru franceză nu a apărut întâmplător, ci a fost cultivată în timp, sub îndrumarea unor profesori care i-au marcat decisiv parcursul și cu sprijinul constant al familiei. De la primul contact cu această limbă, până la performanțele internaționale – concursuri la Paris sau Milano, proiecte francofone și apariții media – Elenis și-a construit identitatea în jurul unei iubiri autentice pentru cultură, literatură și exprimare.
Elenis a participat, încă din clasa a VIII – a, la etapa națională a Olimpiadei de Limbă Franceză, acesta fiind al patrulea an în care pleacă la națională, având primul punctaj la județ. Cele mai mari punctaje ale sale au fost 96,5, obținut în clasa a VIII – a, de la Cluj s-a întors cu o Mențiune MEN, și anul trecut, la Ploiești, a obținut 97,5 puncte – unde a avut punctaje maxime la patru probe din 5, clasându-se cu a treia notă pe țară ca punctaj. „S-au obținut, în acel an, două note de 99 și una de 97.75, iar ministerul a refuzat să aloce premiul al II-lea și a acordat direct premiul al III – lea participantului care a obținut 97.75. Prin urmare, ca premiu, am obținut prima Mențiune MEN”, spune Elenis.
Totodată, Elenis Catia a participat, în clasa a IX – a la Concursul Internațional „Plume d’or”, unde lucrarea sa a fost selectată pentru etapa de la Paris. În clasa a X–a, a participat și la Concursul Internațional de Oratorie „Ambassadeurs, ambassadrices en herbe” de la Milano, iar recent tocmai ce s-a întors de la Concursul Național „Europe, Jeunesse, Francophonie”, la care a obținut, alături de echipa sa, premiul al II – lea, din 12 echipe participante din toată țara. Tot în clasa a X–a, a avut oportunitatea de a participa la emisiunea „Parlez-vous francophonie?”, organizată de Institutul Francez din România. De asemenea, a participat, alături de colega sa, Lavinia Borteș, la Concursul Național „La Caravane des dix mots”. S-a implicat în proiectele Alianței Franceze, un moment deosebit fiind participarea în proiectul realizat în parteneriat cu asociația franceză „Partons à la campagne”, „Portrete Radiofonice”, experiență care i-a oferit șansa de a vorbi la un post de radio din Franța.
În paralel, rolul de Ambasador Junior al Parlamentului European, din cadrul proiectului „Școli Ambasadoare ale Parlamentului European”, i-a deschis perspective noi asupra valorilor europene și i-a permis să descopere din interior funcționarea instituțiilor europene, chiar la Bruxelles.
Toate acestea conturează profilul unui elev complet, capabil să își gestioneze timpul și energia într-un mod remarcabil, chiar și în condițiile unui program extrem de solicitant.
În același timp, Elenis nu își limitează orizontul la zona umanistă. Deși excelează la limba franceză și limba română, și-a ales un drum ambițios în domeniul științelor, pregătindu-se pentru admiterea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Carol Davila” din București. Visul său este clar: să devină medic și să profeseze în Franța, reunind astfel cele două mari pasiuni ale sale – știința și limba franceză.
Parcursul său este completat de activități extracurriculare care i-au modelat caracterul: muzica, dansul și sportul au contribuit la dezvoltarea disciplinei, a echilibrului emoțional și a spiritului competitiv. În spatele rezultatelor se află însă și sacrificii – ore lungi de studiu, nopți nedormite, momente dificile depășite cu ajutorul familiei și al profesorilor.
Interviul cu Elenis Catia Giogea dezvăluie nu doar un elev de excepție, ci un tânăr care înțelege că performanța înseamnă mai ales evoluție interioară, echilibru și autenticitate.
Este o poveste despre curajul de a-ți urma pasiunile, despre muncă susținută și despre convingerea că succesul nu este un punct final, ci un drum care se construiește zi de zi.
1. Este al patrulea an consecutiv în care te califici la etapa națională a Olimpiadei de limba franceză. Ce înseamnă pentru tine această performanță și continuitate?
Pentru mine, această performanță nu înseamnă doar o validare a muncii mele, ci mai ales o relație ce s-a construit, în timp, între mine și limba franceză. Sincer, deși sentimentul care se ascunde în spatele acestei continuități a succeselor mele este de profundă mândrie, nu pot nega că, după fiecare etapă națională depășită, apare o presiune destul de intensă pentru următorul an de competiții. Ce-i drept, cred că este emoția care mă motivează să devin mai bună în fiecare zi. Cu cât te afirmi mai mult, cu atât de mult trebuie să arăți că ești capabil să te menții pe podium, ba chiar să fii și mai bun. Iar eu nu mi-aș putea imagina vreodată un eșec la franceză. Câte o notă de nouă primită la școală este binevenită pentru a mă trezi din visarea, prezentă, de altfel, la orice adolescent olimpic, însă, trebuie să demonstrez că rămân, în continuare, în prima linie. Este o performanță care vorbește mai puțin despre un moment și mai mult despre un parcurs. Fiecare an a adăugat nu doar rezultate, ci și nuanțe, sensibilitate și o înțelegere mai profundă a culturii pe care o explorez.
2. De unde a pornit pasiunea ta pentru limba franceză? Ce te atrage cel mai mult la cultura și literatura franceză?
Când am fost admisă, în clasa a V-a, la Liceul Teoretic „Ovidius”, veneam după trei ani în care făcusem germană la Școala Gimnazială Numărul 29 „Mihai Viteazu” și un an de engleză la Școala Gimnazială Numărul 30 „Gheorghe Țițeica”. În vara dintre ciclul primar și cel gimnazial, „Eli, uite, nu ai vrea să te apuci de franceză? La „Ovidius” poți să pleci cu „Teatrul Francofon” în Italia, pe Coasta Amalfi, doar că trebuie să știi franceză!”, a fost întrebarea, bineînțeles adresată de mama, care avea să-mi schimbe cursul vieții. Mama a fost dintotdeauna cea care a luat cele mai bune decizii pentru mine și, când nu am ascultat-o, am făcut de capul meu sau am ascultat pe altcineva, nu s-a întâmplat exact cum mi-am dorit. Mama este „roboțelul meu”, îi zic care-i visul meu, iar ea deja știe traseul ideal pentru succesul meu garantat.
De aici în colo, nimic nu a fost întâmplător, încă din ziua în care am intrat în sala de examen la „Ovidius”, când profesor asistent era chiar cea care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de limba franceză, Cristina Gavrilă. Slăbuță, extrem de frumoasă și de elegantă, dar și foarte exigentă, ea a fost primul cadru didactic care m-a construit ca elev silitor și ca persoană disciplinată și devotată, dar care m-a și format în sfera și spiritul competițiilor. Știe că, și în prezent, de la mine nu aude decât „Doamna madame, eu trebuie să fiu cea mai bună!”.
Apoi, a urmat al treilea reper din viața mea, cea care a perfecționat o operă perfectibilă, doamna director adjunct Janetta-Daniela Bărăitaru a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Ne-am îndrăgit reciproc din prima clipă în care ne-am cunoscut, la națională la franceză, în clasa a VIII – a, la Cluj, și mi-am dorit să-i fiu elevă. Este profesorul de la care am învățat că perfecțiunea nu are alternativă și că performanța înseamnă perfecțiune.
Cât despre ce mă atrage la cultura și literatura franceză…. fără ezitare, tot. Franceza mă înnebunește, este drogul care-mi face bine, este lumea în care evadez și pe care îmi place să o numesc „a mea”. Sunt mulți copii buni la franceză în județul nostru, dar cred că ceea ce mă diferențiază este setea permanentă pe care am avut-o pentru a cunoaște cât mai multe din toate domeniile despre franceză și nebunia și patosul cu care am lucrat la această materie.
3. Cum te-a schimbat această pasiune ca persoană?
Păi, cred că ar trebui să încep spunând că, în fiecare an, după națională, devin altă persoană. Acolo, atunci, se produce schimbarea mea. Emoțiile și rezultatul, îmbinate, produc ceva în mine destul de greu de exprimat în cuvinte. Este momentul în care, înainte de probe, îmi sun cele două profesoare și le aștept încurajările pentru cel mai adânc „Am emoții!” pe care îl rostesc de-a lungul anului sau, în care le anunț, strigând și plângând, „96,5!” sau „97,5!”. Însă, nu este doar atât. Am avut oportunitatea să particip atât la secțiunea normal, cât și la secțiunea bilingv și, după trei ani în care am trecut deja prin națională, pot spune că acolo nu ajunge decât „la crème de la crème”. Franceza nu mi-a permis doar să fiu printre cei mai buni ca rezultate, ci să mă aflu printre cei mai buni și să trăiesc și să experimentez acest lucru. Sunt lecții de finețe pe care le înveți… poate, nu știu, aici, la județ, un punct face diferența, dar, vă spun din experiența mea că, acolo, 0,10 fac diferența, o diferență care, la punctajele pe care le obținem noi, nu arată neapărat că cel cu punctaj mai mare ar fi mai bun sau ar avea mai multe cunoștințe, este despre cum simți franceza, despre cum, ajuns acolo, nu îți exprimi doar gândurile în limba franceză, ci întreaga ființă. Franceza a amplificat lecțiile pe care le învăț zilnic, de ani de zile, la școală, m-a disciplinat, m-a ordonat, m-a perfecționat, m-a educat, m-a făcut să simt…. de infinite ori mai mult decât o făceam deja.
4. Participările la concursuri internaționale, precum „Plume d’or” sau „Ambassadeurs, ambassadrices en herbe”, cum te-au ajutat să evoluezi?
Să reușești frecvent la o anumită materie… te fură. Cea care te ține mereu în priză este pasiunea, dar ai mereu entuziasmul că ești printre cei mai buni și trebuie să știi cum să controlezi sentimentul; poate fi destul de periculos. Nimeni nu contestă că a visa la a fi mai bun nu ajută sau inducerea unui sentiment de bine nu ar fi utilă, dar trebuie să păstrăm un permanent echilibru cu realitatea pentru a avea rezultate. Nu numai concursurile internaționale, ci și cele naționale la care am participat, precum „Parlez-vous francophonie?”, organizat de Institutul Francez, sau „Europe, Jeunesse, Francophonie”, pus în scenă de Facultatea de Științe Politice, secțiunea franceză, au contribuit foarte mult la evoluția mea, nu numai ca experiență, ci și ca oportunitate de a cunoaște mințile luminate din franceză sau, ca să fiu directă, adversarii. Pentru a te menține pe podium, ai nevoie și de tactici, perspective…. Pasiunea nu se învață, se fură, dar n-a zis nimeni de la cine. Vă zic eu că din toate părțile posibile. Îmi place să mă informez despre concurenții mei, precum și să învăț de la ei.
5. Ești Ambasador Junior al Parlamentului European. Cum ți-a influențat această experiență perspectiva asupra viitorului?
Proiectul „Școală Ambasador al Parlamentului European” este unul rafinat, care se distinge printre pasiunile mele. Mi-am dedicat mult din timpul liceului, lucrând la el și realizând diverse activități. Mi-a stilizat gândirea critică, mi-a oferit o viziune asupra valorilor europene, m-a învățat ce este pluriperspectivismul și cum îl pot pune în aplicare. Mi-a demonstrat că viitorul nu se așteaptă, se negociază, se construiește și, uneori, se apără și că, pentru a reuși, trebuie să crezi și să susții ceea ce faci. Când m-am înscris la EPAS, așa cum prescurtăm noi numele proiectului, încă nu știam sigur dacă mă voi face medic, îmi doream o carieră în diplomație. Era, deci, o anticipare a ceea ce aș fi făcut în viitor dacă aș fi ales o profesie în politică. Tocmai de aceea, clipele petrecute aici sunt prețioase pentru mine, căci îmi permit să păstrez gustul unuia dintre visurile mele, care, cine știe?!, poate se va împlini vreodată, mai târziu, în viitor.
6. Cum reușești să îmbini atât de multe activități fără să pierzi din vedere școala?
…cu multe nopți nedormite, mai ales în perioada testelor, a olimpiadelor (cafeaua este, de departe, băutura mea preferată), cu weekenduri sacrificate, cu absențe, când chiar nu mai pot, de la unele materii la care știu că pot recupera când se liniștesc lucrurile, dar mai ales cu susținerea tuturor profesorilor, indiferent de materie. Clar, orice rezultat bun a venit la pachet cu suportul tuturor cadrelor didactice, de la orice disciplină. Pot să spun că poate anul acesta a fost cel mai greu an al meu, la bază stând anumite motive personale, legate de familie. Cred că atuul meu din această perioadă a fost că am reușit să mă adun în momente foarte grele și cu impact direct asupra sufletului meu, în care am crezut că-mi este imposibil să o fac. Este foarte important ca atunci când nu ești în clipele tale bune, de gândire și concentrare maximă, să ai susținerea și înțelegerea profesorilor care, tacit, îți dau o șansă și cred în tine. Mult m-a ajutat și rutina pe care mi-o formasem, în timp, încă din gimnaziu. Am fost formată de mică pentru a lucra mult și sub presiune, iar antrenamentul acesta mă ține în priză în perioadele încărcate.
7. Ești la profil real, dar ai rezultate excelente la discipline umaniste. Cum reușești acest echilibru?
Mi-am dorit la profil real, pentru că, între științele exacte și cele umaniste, există, în opinia mea, o complementaritate incontestabilă. Și am știut că pot. Singura materie la care nu reușesc întotdeauna să iau notele dorite, maxime, este matematica, materie pe care o iubesc foarte mult și pentru care am un respect aparte, deoarece aduce ordine, claritate și disciplină în viața elevului, deschizând orizonturi. Și este durerea mea cea mai mare, pentru că nu am timp suficient să lucrez cât mi-aș fi dorit să o fac. Sunt convinsă că m-ar fi ajutat foarte mult și pentru abordarea (și) logică a subiectelor de olimpiadă, la franceză și la română. Un elev educat în sfera științelor reale va avea mereu și o latură de artist, invers, însă, mai dificil. În ceea ce mă privește, performanța nu înseamnă neglijarea celorlalte materii. Una dintre lecțiile cele mai importante pe care le-am învățat este cu cât știi mai mult din toate, cu atât devii mai bun la ceea ce ești deja bun. Consecința: ești mai greu de doborât.
8. Ce rol joacă muzica și dansul în viața ta? Ce ai învățat din anii în care ai practicat tenisul?
Muzica, dansul și tenisul au fost, pentru mine, cele trei mofturi sau pasiuni extrașcolare și modalități de relaxare. Le-am ales pentru că mi se par cele mai nobile activități din sfera obiectivelor de dincolo de școală. Am iubit muzica de mică, mă ajută, în egală măsură, să-mi liniștesc emoțiile, dar să le și simt. Ea aprinde scânteia laturii mele artistice și mă ajută enorm de mult pentru pregătirea din perioada olimpiadelor și a concursurilor, mă face să-mi dau seama exact ceea ce vreau să spun și să transmit.
Dansul a fost tot de devreme parte din mine, în special în perioadele în care am fost inclusă în ansamblul de dansuri grecești „Astras”, unde fiecare repetiție înseamnă disciplină, emoție și bucuria de a transmite mai departe o tradiție. Aici am întâlnit oameni pe care îi prețuiesc foarte mult. Nu m-am lăsat de dansuri din lipsă de timp, fiind tot un factor inspirațional pentru mine și care îmi procură liniștea, ci din motive medicale, din cauza a două fracturi destul de dureroase pe care le-am făcut anul acesta la picior. După recuperare, îmi doresc foarte mult să mă întorc la „Astras”.
Tenisul însă, pe care l-am practicat opt ani, l-am abandonat din lipsă de timp: era nevoie de multă muncă, deci lipsit de la școală, ceea ce nu mi-am permis. Nu aș mai fi putut să performez la materiile școlare, dar a contribuit foarte mult la spiritul competitiv și la ambiția pe care le am astăzi și a reprezentat, alături de ski, sportul de care nu mă voi lăsa niciodată și pe care îl iubesc cel mai mult, activități care mi-au sculptat arhitectura personalității.
9. Cum arată o zi obișnuită pentru tine?
Sunt o persoană destul de matinală, mă trezesc în jur de ora șase dimineața și mă apuc de lucru. Dimineața, eu funcționez cel mai bine. Asta în perioadele de pregătire pentru teste, olimpiadă, în weekenduri sau vacanțe. În timpul școlii, merg la școală de la ora opt, loc în care petrec, de obicei, șapte ore și mă întorc acasă, unde lucrez până seara, destul de târziu. Când rămân acasă pentru olimpiade, pauza o fac pe la prânz și îmi place să ies în curte sau să merg pe faleză, în Ovidiu, pentru că aici stau. Cert este că natura îmi face foarte bine și chiar oxigenează creierul și te ajută să ai o altă perspectivă atunci când te întorci la lucru, este important de luat în considerare. Seara mă relaxez ștergând vasele pe care mama le spală, este activitatea noastră de suflet, pentru că abia atunci reușim să ne povestim ziua una alteia. Și, în timpul acesta, mai vorbim și cu un prieten sau o prietenă de-ai mei sau de-ai ei; și ei trebuie să facă parte din ziua noastră, aducându-ne plus de energie. În timpul weekendurilor în care timpul îmi permite, ca orice mircistă, nu am cum să nu aduc aminte despre cafeaua băută pe Tomis, seara, târziu, cu prietenii. Este distracția care a contribuit la schimbările mele din timpul liceului.
10. Îți dorești să urmezi medicina. Cum ai luat această decizie?
Cred că trecerea de la pasiuni atât de paradoxale este ceva ce am moștenit genetic, de la mama mea. Ea a fost foarte muți ani ziarist, chiar director de ziar, însă, după ce m-am născut eu, și-a deschis o clinică în Constanța. A iubit enorm meseria de jurnalist, iar ajutorul ei și cunoștințele în acest domeniu au fost un pilon al reușitelor mele, dar nu pot să-i contest experiența și cât de informată este pe parte medicală. Eu, însă, de mică am spus că vreau să mă fac medic, a fost prima meserie pe care am văzut-o în fața ochilor. După care, odată ce franceza și literatura au intrat în viața mea, mi-am dorit o carieră în diplomație sau ceva legat de Drept sau Științe Politice. Am susținut multă vreme chestia asta și, deși aveam mereu medicina în minte, începusem să fiu reticentă în această privință și să-mi fie frică. Cu toate acestea, viața o ia pe drumuri atât de neașteptate și îți face cunoștință cu persoane care, chiar dacă nu fac foarte mult parte din ea sau nu au o influență prea mare asupra ta, te fac să deschizi ochii și să-ți dai seama ce vrei cu adevărat. Nu știu dacă voi mai face și alte facultăți, probabil că da, și că îmi voi îndeplini și visul umanist, dar, pentru acum… Am ales medicina și visul meu este să fiu medic!
11. Cum crezi că te va ajuta limba franceză în cariera de medic? De ce ai ales deja să îți dorești o carieră în Franța?
Vreau să fac facultatea aici, în România, pentru că avem facultăți de medicină foarte bune, deși am avut multe tentative de oscilație între a pleca în Franța și a rămâne aici. Rezidențiatul, în schimb, vreau să-l fac acolo și să urmez modelul unchilor mei Elena și Ștefan Voiculescu, unii dintre cei mai renumiți medici din România. Mereu am visat la Franța, iar asta nu se va schimba pentru că am ales medicina. Cred că cele două pasiuni ale mele vor ajunge să se completeze. Doar așa zic eu că voi fi împlinită din toate punctele de vedere și doar când mă gândesc la această cale lucrurile au o rezolvare clară în mintea mea. Și mai sunt convinsă de ceva, de faptul că nimic din ce am făcut nu va fi fost degeaba, emoția și creativitatea pe care le-am dobândit până acum în parcursul meu educațional se vor contopi într-o fire empatică și o minte mereu pregătită să acționeze rapid, eficient, inteligent și, de ce nu?! inovator, calități, mă gândesc eu utile și particulare, pentru un viitor medic. Va fi greu, sunt convinsă, dar și eu greu de doborât!
12. Cum te pregătești pentru admiterea la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București?
Momentan, fac pregătire particulară la chimie, iar la biologie lucrez independent, în paralel cu ce facem la clasă. A fost un an care nu mi-a permis să-mi îndeplinesc toate obiectivele, din cauza lucrurilor mai puțin fericite care s-au întâmplat în familia mea. Ceea ce m-a ajutat, însă, să nu pierd foarte mult, a fost faptul că, de-a lungul anilor, am învățat constant și am avut o bază foarte bună și foarte bine pusă la punct și pentru asta le mulțumesc încă o dată tuturor profesorilor mei, din trecut și din prezent, și mă bucur că, până acum, nu i-am dezamăgit niciodată, pe niciunul. Lucrul independent, dincolo de ce se predă, contează foarte mult. Definește, fixează, perfecționează. La orice materie, nu doar la cele legate de medicină. Mie mi-a mai plăcut să învăț prin practică, cel puțin pentru medicină, și simt că informațiile sunt mai clare în mintea mea acolo unde am văzut ce se întâmplă exact. Am participat la disecții, ateliere, conferințe, sunt membră a clubului MedsPath din București și toate aceste experiențe m-au ajutat, în primul rând să mă conving că este cu adevărat ceea ce vreau să fac, dar și să pătrund în universul din care, după ce mă întorc de la națională anul acesta, n-o să mai ies deloc.
13. Dacă ai putea să-i transmiți un mesaj versiunii tale de acum 5 ani, care ar fi acela?
Cred că primul ar fi „o să te schimbi extrem de mult și extrem de frumos”. Nu regret „Mircea”, deși poate unele lucruri ar fi stat altfel la „Ovidius”. „Mircea” pe mine m-a transformat, mi-a oferit foarte multe oportunități și nu cred că aș fi dat la medicină dacă rămâneam la „Ovidius”. Nu știu, este un mister, pe care, uneori, mi-aș fi dorit să-l descopăr, să văd cine aș fi fost și în acea ipostază. Oricum, sunt două instituții care pe mine m-au modelat în cel mai frumos mod posibil și au reprezentat lăcașul visurilor mele. Acum cinci ani, „Ovidius” era acasă, acum, „Mircea” este acasă, însă în acești ani am învățat că nu ești tu când încerci să-i mulțumești pe alții și nu pe tine. Trebuie să recunosc că ipostaza de mircistă m-a făcut să-mi dau seama de asta. Acasă, la școală, este alături de cei care au vrut să-mi rămână alături și care au participat la visul meu în orice moment și dincolo de etichete sau de ego. Ultimii cinci ani m-au smuls din zona mea de confort și m-au trecut prin tot felul de stări și emoții, iar tu, Elenis de acum cinci ani, nici n-ai idee cine poți fi atunci când părăsești comoditatea și îmbrățișezi, lipsită de frică, necunoscutul.
Citește și:
