za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Administrație locală » Cum s-a transformat comuna Pantelimon într-un singur an. Planurile primarului Costel Armășescu pentru 2019

Cum s-a transformat comuna Pantelimon într-un singur an. Planurile primarului Costel Armășescu pentru 2019

Cum s-a transformat comuna Pantelimon într-un singur an. Planurile primarului Costel Armășescu pentru 2019

Administrație locală

11.02.2019

De către Pintilie Claudia

Ziarul Amprenta continuă să vă aducă în atenție, în această perioadă, prin intermediul unor interviuri, activitatea administrativă derulată de aleșii comunelor și orașelor din județul Constanța. Fiecare primar răspunde unui set de întrebări prin care le va spune locuitorilor care l-au ales, la aproape trei ani de la scrutinul din 2016, ce proiecte a demarat de la instalarea sa în funcție, care este stadiul acestora, ce dificultăți a întâmpinat în această perioadă, dar și ce planuri mai are pentru timpul rămas până la următoarele alegeri desfășurate anul viitor.

Costel Armășescu, cel mai nou primar instalat în funcție în mandatul 2016 – 2020, a reușit să facă într-un un an și câteva luni de la preluarea mandatului cât nu a reușit să realizeze fosta administrație în mandatele anterioare. Iar vorbele sunt susținute de fapte. A demarat și chiar a finalizat unele proiecte care țin atât de sfera socială și de cea educativă, dar mai ales de zona de infrastructură. Fie că vorbim despre asfaltarea ori de extinderea sediului primăriei, schimbarea sistemului de iluminat public în comună ori închirierea pășunii comunei, toate vin să aducă cetățenilor comunei Pantelimon un plus de confort. A reușit să așeze hârtiile – la propriu prin arhivarea tuturor documentelor primăriei, iar proiectele ce se vor demara în comună sunt în linie dreaptă. Problemele pe care le-a găsit la preluarea mandatului, în noiembrie 2017, după ce fostul primar, Vasile Neicu, a decedat, le-a soluționat pe parcursul anului 2018 astfel că are în față un 2019 plin de provocări de ordin administrativ.

Costel Armășescu demonstrează pe zi ce trece mai mult că este omul potrivit la locul potrivit care știe care sunt prioritățile administrative ale acestor zile, dar și ale sale pentru acest mandat de primar, însă în primul rând ale comunei. 

  1. Vă rog să ne prezentanți o analiză a anului care s-a încheiat. Ce realizări/proiecte importante pentru comunitate ați reușit să aveți și pe care le veți continua în acest an?

Au fost multe proiecte pe care le-am terminat, altele pe care le-am început, toate importante pentru comunitatea locală. Cele mai multe au ținut de partea de infrastructură.

Spre exemplu, am reușit să terminăm proiectul de asfaltare a străzilor din Pantelimonul de Sus, Pantelimonul de Jos și Runcu. Recepția lucrării urmează să se facă în perioda următoare. Cea mai mare parte a străzilor au fost asfaltate în cele trei sate, astfel că am cam scăpat de noroi aici.

În ceea ce privește sistemul de alimentare cu apă la nivelul celor două sate – Nistorești și Călugăreni, am demarat alimentarea la începutul anului, dar nu am făcut încă recepția pentru că au fost găsite anumite deficiențe pe care le-am remediat după multe discuții, întâlniri constructive. Acum sistemul este rezonabil iar recepția va fi făcută în 2019. Mai trebuie rezolvate mici probleme pe partea de automatizare. Constructorul nu a realizat automatizarea, ceea ce înseamnă pentru mine angajări de personal care să se ocupe de stație, costuri în plus, ceea ce nu este normal. Fiind automatizată, pornește și se oprește singură, doar se verifică.

Acestea au fost proiecte pe care le-am preluat. Mai există încă un proiect privind canalizarea unde am găsit deficiențe, dar sunt în curs de rezolvare.

De asemenea, la Runcu există un cămin cultural început în 2015, la care încă nu am reluat lucrările. Dacă nu o să rezolv situația cu firma care a început lucrările, voi rezilia contractul și vom căuta o altă societate care să se ocupe. Banii alocați acestei lucrări sunt de la bugetul local.

Pe partea de educație există un proiect pentru realizarea unui after school în comună, proiect finanțat prin AFIR. Proiectul a fost preluat de la vechea administrație doar la nivelul documentației, parțial însă. În 2019 urmează licitația și demararea lucrărilor, sperăm noi.

Pentru prima dată în istoria comunei s-a închiriat pășunea fermierilor

Tot la nivelul anului 2018, prin Asociatia Grup de Acțiune Locală (GAL) Constanța, am solicitat un buldoexcavator multifuncțional. Proiectul a fost depus în aprilie 2018 și abia acum am încheiat toată procedura. Singurul lucru care ne-a rămas de făcut este încheierea contractului cu firma ce ne va furniza buldoexcavatorul. Până de Paște ni s-a promis că va ajunge la noi. Valoarea acestuia este de peste 400.000 de euro.

Un proiect de care sunt foarte mândru că am reușit să-l duc la bun sfârșit în 2018 este  închirierea islazului către fermieri. Nicio administrație publică locală anterioară din Pantelimon nu mai făcuse asta. Procedura ne-a dat multă bătaie de cap. Toți femierii care au animale înscrise la medicul veterinar după o formulă clară au luat subvenție de la APIA. Sunt niște bani în plus care le revin. S-au dat 1.500 de hectare.

Cu banii recuperați de la firmele de eoliene s-au făcut investiții în iluminatul public stradal

Iluminatul stradal reprezintă un proiect finalizat în Pantelimonul de Sus. Am înlocuit vechea rețea cu leduri, mult mai economice, și am suplimentat iluminatul pe multe străzi acolo unde nu exista deloc sau lămpile erau la distanțe mari una de cealaltă. Redimensionarea rețelei de iluminat s-a făcut cu bani de la bugetul local. Mai exact, am reușit să recuperăm niște bani de la firmele de eoliene, sume care nu au fost recuperate în trecut.

De asemenea, am montat, la intersecții, camere de luat vederi – în Pantelimon de Sus, Pantelimon de Jos și Runcu, totul pentru siguranța cetățenilor.

Căminele culturale din comună – trei la număr – nu aveau nimic în dotare. La Pantelimon am luat mesele (16 bucăți), scaunele și aerul condiționat. Mesele și scaunele vechi le-am dus în celelalte sate ca să avem și acolo pentru diferite evenimente care ar putea avea loc.

La căminul cultural nu puteam pune aer condiționat pentru că sistemul electric era subdimensionat. Am pus 380 V, așa cum am făcut și la primărie.

Un proiect important demarat de autoritățile locale a fost extinderea sediului primăriei. Am preluat-o la stadiul roșu, iar acum lucrarea este finalizată. Ne pregătim pentru recepție. Pentru 2019 vreau să începem să reabilităm partea în care suntem acum. După ce ne vom muta în aripa nouă, vrem să facem mai multe lucrări.

Am dat loturi de casă pentru familiile care vor să-și facă ferme prin concesiune. Cu titlu gratuit am dat locuri de casă pentru tineri câte 1.000 de metri pătrați, dacă solicitanții îndeplineau anumite condiții. Șapte familii au solicitat astfel de loturi, iar două dintre acestea au început deja să-și ridice case. Încercăm să le oferim cât mai mult ajutor pentru a-i determina pe tineri să rămână aici în comună.

2. Care sunt planurile pentru 2019?

Vrem să amenajăm curtea primăriei, să facem un garaj pentru microbuzele primăriei, mașina și buldoexcavator. Curtea va avea, în curând, o față nouă.

Am demarat proiectarea pentru aleile pietonale, bani avem de la bugetul local și poate vom mai primi și alte surse de finanțare de la Consiliul Județean Constanța. Vrem să facem un teren de sport în satul Nistorești și să continuăm modernizarea iluminatului stradal pe celelalte sate.

Am semnat finanțarea pentru asfaltarea drumurilor din Nistorești și Călugăreni, proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, în ianuarie 2018, iar acum se lucrează la proiectul tehnic și urmează să se dea drumul la licitație.

De asemenea, pentru Drumul Comunal 74 Nistorești – Călugăreni se lucrează la acest moment la proiectare. Vrem să plombăm drumul comunal 75 Runcu – Pantelimonul de Jos –  contractul este deja semnat, avem și bani, o parte de la Consiliul Județean Constanța, o parte de la buget.

Am achiziționat indicatoare rutiere pentru toate cele cinci sate pe care le vom monta anul acesta. Eu am făcut demersuri și pentru montarea limitatoarelor de viteză. În comună viteza  maximă admisă este 30 de km/h din cauza mașinilor care vin și pleacă din cariera de piatră.

Ne propunem pentru acest an demararea lucrărilor la un centru educativ aflat în curtea primăriei, pentru care avem proiectarea gata. Este vechi, urât și plouă în el. Aici o să să vrem să readucem biblioteca, am cumpărat rafturi și o să facem o sală de calculatoare.

De asemenea, ne dorim să facem și o capelă mortuară.

Am avut și excedent anul trecut, bani pe care îi vom folosi pentru investițiile care vor urma anul acesta.

3. Cu ce probleme v-ați confruntat anul trecut?

Am întâmpinat deficiențe la programul de taxe și impozite utilizat de primărie îl folosea pe care, pe parcursul anului 2018, am reușit să le remediem. Se mergea pe un program vechi de stabilire a taxelor și impozitelor locale care era greșit. Existau persoane care nu își plăteau debitele și care nici nu erau trase de mânecă. Au fost și datorii pe care le-am găsit, dar le-am soluționat.

De asemenea, am fost nevoit să fac ridicări în grad a personalului primăriei, așa cum spune Legea Administrației Publice Locale. De asemenea, am actualizat organigrama la ANFP, lucru care nu mai era făcut de mult timp.

Un lucru important pentru noi a fost realizarea arhivei primăriei. Aveam o cameră unde aveam hârtii multe, dosare dezorganizate, nu găseai niciodată nimic dacă îți trebuia vreun act. Toate birourile erau pline cu documente. Acum totul va fi organizat și vom avea și arhivă electronică.

4. Pentru 2019 cum arată taxele și impozitele locale?

Nu sunt schimbări majore. Am crescut gradul de colectare anul trecut, iar în acest an, datorită bonificației care se va acorda până la 31 martie, gradul de colectare, până la acest moment este mai mare. Am făcut o statistică față de anul trecut, avem un grad de colectare mai mare cu 30%. Și pentru funcționarea primăriei contează colectarea mai rapidă a impozitelor și taxelor locale, dar și pentru cetățeni că le rămân mai mulți bani în buzunar.

Avem mari contributori, precum fermierii care sunt buni platnici, dar avem și rău platnici pe care i-am somat. În general am încercat să aducem cât mai mulți bani la bugetul local, poate pe unii îi deranjează acest lucru.

5. Credeți că cetățenii localității Pantelimon sunt mulțumiți de activitatea pe care o derulați de la preluarea mandatului?

Cred că majoritatea sunt, dar nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. Mai sunt foarte multe de făcut, în primul rând pe partea de igienă a localității și în sensul creării de locuri de muncă.

Oamenii au apreciat faptul că am fost mult mai comunicativ decât fosta administrație, am încercat să-i ajut cât am putut de mult, toate drepturile despre care ei nu știau că le au, i-am ajutat să și le obțină. Inclusiv dreptul privind pășunea care, deși pare un lucru ușor, este o mare realizare atât pentru comunitate, dar și pentru mine și aparatul administrativ al comunei.

Am avut întâlniri pe sate cu cetățenii, dar nu suficient de multe așa cum mi-aș fi dorit. Începând de anul acesta mi-aș dori să am aceste întâlniri lunare. Avem sate multe și probleme la fel de multe, iar zvonistica funcționează foarte bine. Cel mai bine este să cunoaștem problemele reale ale oamenilor, direct de la sursă, și să le găsim rezolvare în măsura posibilităților legale.

Sursă foto deschidere: www.graiuldobrogei.ro

Citește și:

Ei sunt primarii de cinci stele din județul Constanța premiați astăzi la A.Co.R

Post liber în cadrul Primăriei Pantelimon. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Etichete:

  • Pantelimonul de Jos
  • Pantelimonul de Sus
  • proiecte
  • investiții
  • Pantelimon
  • Runcu
  • Costel Armășescu
  • islaz
  • Nistorești
Articole similare

Administrație locală

Iluminatul public din Mihail Kogălniceanu va fi modernizat. Vezi aici străzile pe care vor fi făcute lucrările 02.11.2026

Primăria Mihail Kogălniceanu scoate la licitație contractul ce vizează lucrările de execuție pentru obiectivul de investiții "Eficientizarea sistemului de iluminat public din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța". Contractul presupune execuția lucrărilor de eficientizare a sistemului de iluminat public din comuna Mihail …

Constanța Imobiliară

PUZ Palazu Mare intră în analiză, la Direcția de Cultură Constanța! PUZ Zona Campus e și el pe listă 02.11.2026

Specialiștii din cadrul Direcției Județene de Cultură Constanța se pregătesc să analizeze PUZ Palazu Mare, documentația pentru Planul Urbanistic Zonal propus pentru cartierul Palazu Mare din oraș urmând să fie analizată în cadrul ședinței de joi, 5 noiembrie 2026, a …

Administrație locală

Ana-Maria Malciu a fost numită director al Cancelariei Prefectului Decebal Făgădău 02.11.2026

După ce în această dimineață, noul prefect al Constanței a depus jurământul, iată că la câteva ore distanță aflăm că Ana Maria Malciu, consilier județean PSD, a fost desemnată șefă a Cancelariei Prefectului. Informația vine în contextul în care Decebal Făgădău …

De la același autor

Politic

VIDEO Florin Mitroi despre intenția lui Daniel Gheorghe Georgescu de a candida la șefia CJC și propunerea de prefect a lui Decebal Făgădău: Să nu n... 28.10.2026

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a comentat miercuri, 28 octombrie, la finalul ședinței CJC, propunerea ca Decebal Făgădău să ocupe funcția de prefect al județului Constanța. Totodată, acesta a făcut declarații despre relația cu PSD Constanța și cu liderul …

Cultură

SEAS 2026 INTERVIU Dansul care ne apropie de noi înșine: despre puterea de a ne privi altfel, artă și conexiunea cu publicul cu coregrafa Neagoe Ca... 03.09.2026

Dansul contemporan nu înseamnă doar mișcare, scenă și spectacol. Poate fi un spațiu de întâlnire, de reflecție și chiar de vindecare, în care spectatorul este invitat să se oprească pentru o clipă și să privească altfel lumea și propriul corp. …

Cultură

FOTO „Matilda, the Musical”, la Constanța în cadrul SEAS 2026. Ioana Rufu: cred că Matilda este în fiecare dintre noi, dar cu atât mai mult în copi... 23.08.2026

Ioana Rufu, coordonatorul copiilor din School of Musical - actriță, lector universitar și specialist în pedagogia teatrală, cu o vastă experiență atât pe scenă, cât și în educația artistică, interpreta rolului Doamna Phelps în spectacolul „Matilda, the Musical”, a oferit …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Marți, 3 noiembrie au loc alegeri intermediare în SUA. Aproape 250 de milioane de americani, chemați la urne

Externe

Marți, 3 noiembrie au loc alegeri intermediare în SUA. Aproape 250 de milioane de americani, chemați la urne 02.11.2026
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz, infirmate de agentul de presă: relatările devenite virale sunt neadevărate și incorecte

Showbiz

Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz, infirmate de agentul de presă: relatările devenite virale sunt neadevărate și incorecte 02.11.2026
SURSE Procurorul Gigi Valentin Ștefan, discuții în birou cu Cartali Mihale: În ajutorul unui milionar în euro, născut în Năvodari

Justiție

SURSE Procurorul Gigi Valentin Ștefan, discuții în birou cu Cartali Mihale: În ajutorul unui milionar în euro, născut în Năvodari 02.11.2026
Farul Constanța a învins FC Voluntari! Iată scorul și cine au fost marcatorii

Sport

Farul Constanța a învins FC Voluntari! Iată scorul și cine au fost marcatorii 02.11.2026
IPS Teodosie va săvârși pe 8 noiembrie Taina Sfântului Maslu, în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Medgidia

HRANĂ PENTRU SUFLET

IPS Teodosie va săvârși pe 8 noiembrie Taina Sfântului Maslu, în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Medgidia 02.11.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.