Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu - Bilanț la jumătatea mandatului
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu - Bilanț la jumătatea mandatului
La exact doi ani de la depunerea jurământului de viceprimar al municipiul Constanța, Ionuț Rusu, ne-a acordat un interviu în cadrul căruia am discutat despre activitatea în administrația locală, despre provocările întâmpinate în realizarea proiectelor la care a lucrat, dar și despre proiectele de viitor ale Primăriei Constanța. Nu în ultimul rând, am abordat unul dintre subiectele sensibile care dă bătăi de cap constănțenilor, și anume cel al șantierelor interminabile de pe străzile din municipiu. În opinia viceprimarului Ionuț Rusu, primele rezultate ale lucrărilor de pe șantierele actuale din Constanța le vom vedea abia la finalul anului 2023. „Noi ne cerem scuze că se întâmplă aceste lucruri toate deodată. Atunci când vor fi finalizate lucrările, vom vedea că a meritat să ne punem răbdarea la încercare”

1. Ne aflăm la jumătatea mandatului dumneavoastră de viceprimar al municipiului Constanța. Cum vi se pare administrația publică locală în comparație cu mediul privat? Regretați că ați intrat în lumea politico-administrativă de la malul mării?

A fost o perioadă intensă, frumoasă, nu aș putea grea pentru că dacă aș începe să spun punctele slabe, ar însemna că nu-mi fac treaba și nu este locul meu aici.

Administrația este frumoasă, colegii pe care i-am găsit aici în Primărie sunt niște oameni extraordinari, vă spun la modul cel mai serios, lăsând la o parte orice alt lucru care se auzea până când să ajungem noi. Sunt oameni care probabil nu și-au atins întregul potențial pe care ei îl au … A fost o pornire puțin mai grea față de așteptările pe care noi le avem.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Trecerea din mediul privat către administrația publică locală a fost cu multe cucuie. Eu sunt obișnuit ca deciziile să le iau pe moment, atunci când sunt urgențe. Mi-am dat seama că lucrurile în administrație, nu funcționează ca în privat. Nu înseamnă că este un lucru rău, însă în administrație altele sunt procesele, alții sunt timpii de așteptare și de realizare.

După câteva cucuie bune, am realizat că eu trebuie să mă schimb. Am pornit mai multe proiecte și acum, ușor, ușor, încep să se vadă roadele muncii începute în acest mandat.

Nu regret nicio secundă că am intrat în administrație. Mi se pare un lucru normal, orice om care primește ceva de la Dumnezeu, de la societatea în care trăiește, trebuie să întoarcă înapoi și mie și se pare un lucru absolut normal să muncești în interesul constănțenilor, cei care, de altfel m-au pus în acest scaun.

Și atunci, dacă eu nu muncesc pentru ei înseamnă că nu este locul meu aici.

2. Care sunt principalele probleme pe care le-ați identificat și ce măsuri ați luat pentru a fi rezolvate?

Vreau să vă povestesc despre lucrurile care țin strict de atribuțiile date de domnul primar (n.r. Vergil Chițac), dar și despre altele care nu sunt trecute în atribuțiile mele, dar care mi-au fost delegate.

Avem o problemă foarte serioasă când vorbim despre sport, educație și cultură. Acestea nu existau când am ajuns aici. Trebuie să fim sinceri, să spunem lucrurilor pe nume. Asta nu înseamnă că acum ar exista la nivelul la care ni-l dorim noi…

Între timp însă, în Constanța s-au făcut demersuri care nu s-au mai făcut niciodată până acum.

Toate acestea nu s-ar fi făcut fără suportul și ajutorul colegilor mei. Aprecierea mea pentru colegi este foarte mare, pentru profesionalismul de care au dat dovadă chiar și la presiune. Eu sunt genul de om care, dacă astăzi nu mi s-a răspuns, aștept și a doua zi, întreb, întreb și uitați că într-un final au început să se miște lucrurile.

Am să vă dau câteva exemple:

În ceea ce privește bazele sportive, săptămâna trecută am avut pentru a treia oară pe ordinea de zi a Consiliului Local proiectele (n.r. de preluare a bazelor sportive de la Ministerul Tineretului și Sportului în administrarea UAT Constanța), fără să vedem vreo încrâncenare, vreo supărare din partea colegilor mei, le-am explicat, au înțeles, au refăcut de la zero acele hotărâri pentru că acest proces este unul viu, fluid. Cu această ocazie mulțumesc tuturor consilierilor locali că au înțeles importanța acestor preluări.

Sperăm ca până la sfârșitul anului să se întâmple ceva și să fie dată o Hotărâre de Guvern pentru ca aceste baze să ajungă în administrarea Constanței.

Ulterior, ne apucăm să le reconstruim, să le renovăm.

Mai este un lucru foarte important, și „merg” către Palatul Copiilor. Vreau să vă zic despre rezultatul votului colegilor mei și suportul pe care l-am primit din partea domnului primar, la ce a dus acest lucru.

Imediat după ce s-a votat proiectul de trecere a Palatului Copiilor în administrarea municipiului, au început să ne întrebe diferiți agenți economici foarte puternici, cum se pot implica pentru că vor să investească și să readucă la viață Parcul Copiilor.

Același lucru ni se întâmplă și cu bazele sportive. Noi, prin acest parteneriat, suntem jucători în aceeași cetate, administrația locală – mediul privat – societatea civilă, ne dorim să ridicăm acest oraș și să oferim un viitor copiilor noștri, ne dorim să facem un oraș dezirabil, un oraș în care oamenii să înceapă să vină, nu să plece cum se întâmplă până acum.

Foarte mulți agenți economici au început să vină lângă noi și să ne întrebe: ”Cum să renovăm aceste baze sportive, să le redăm constănțenilor?” Ei nu doresc absolut nimic, ci doar să participe la reconstrucția acestui oraș.

Ce se întâmplă în a doua jumătate a anului 2022 este un lucru extraordinar. Se vede că lumea este dornică de sport, să iasă din casă, să aibă activități.

Trebuie să recunoaștem că de ani de zile în Constanța nu se întâmplă mai nimic în afara verii: nu avem baze sportive, nu avem alte locații unde să putem desfășura acte culturale, artistice, în afară de sălile de teatru pe care le știți, avem Muzeul de Artă care este aglomerat …. au început să se degradeze și acum se încearcă să se găsească soluții astfel încât toate să fie redate cetățenilor.

Orașul Constanța era important, dar a început să devină foarte important.

Schimbarea în orașul Constanța se simte în toată țara și la nivel internațional. Oamenii importanți din România și din străinătate și-au pus Constanța pe agendă, ceea ce pe noi ne obligă la foarte multe lucruri astfel încât să nu dezamăgim constănțenii și pe cei care și-au pus în agendă Constanța și cărora trebuie să le dovedim că nu au făcut-o degeaba.

Sunt lucruri pe care aș vrea să le separăm: reconstrucția orașului când vorbim despre infrastructură – străzi, schimbatul infrastructurii subterane, aici toată lumea are dreptate să fie nervoasă…

Ritmul pe care îl așteaptă toată lumea nu este cel pe care și-l doresc oamenii. Nici noi nu suntem fericiți cu acest ritm. Dar aceștia sunt constructorii pe care îi avem în România. În clipa de față și ei se lovesc de probleme de supraviețuire.

Să nu credeți că ei nu sunt supuși presiunilor din partea autorităților, oricare ar fi ele pentru că trebuie să livreze, iar noi ne vom asigura că vom avea, într-un final, un produs într-un final livrat.

Termenele nu par a fi cele pe care ni le-am dorit, însă în acest oraș se întâmplă peste tot câte ceva.

Cum ne dorim, să nu se întâmple nimic și ca acest oraș să se degradeze pe zi ce trece sau să facem cu toții un efort de răbdare astfel încât, într-un timp rezonabil de scurt, acest oraș să înflorească?

Toate aceste lucruri nu se fac împotriva constănțenilor, ci pentru noi toți ne dorim un transport cât mai verde, trotuare, spații verzi … dar toate aceste lucruri nu vin decât cu un efort comun de răbdare.

România este într-un proces fără întoarcere de dezvoltare din care face parte și Constanța, dar aceste lucruri vin cu sacrificii din partea noastră de răbdare. Ca să ajungem într-un loc pe care ni-l dorim, cu toți trebuie să contribuim.

Toate proiectele se vor finaliza unul după altul și vom vedea că dintr-o dată, orașul va înflori.

Sunt foarte multe sacrificii și din partea politicienilor pentru că și ei vor fi taxați de constănțenii care nu sunt mulțumiți acum, dacă nu vor duce la îndeplinirea aceste lucruri.

Noi facem tot ceea ce ține de noi, să punem presiune pe cei care fac lucrări să-și respecte termenele, să aibă calitatea lucrărilor pe care o au scrisă în caietul de sarcini și pe care și-au asumat-o. 

După atâta timp, în Constanța, se va vedea cerul și nu atâtea fire, va fi lumină corectă în timpul nopții, cu lumini care funcționează …. sunt lucruri care se fac concret.

Nu vom avea doar câteva sute de metri de pistă de biciclete care începe de nicăieri și se termină nicăieri, ci trasee astfel încât constănțenii să poată ajunge din punctul A în punctul B.

Sunt mai mult decât convins că vom reuși să facem toate aceste lucruri înr-un timp rezonabil.

3. Putem identifica acest „timp rezonabil”?

Sperăm ca până la finalul anului 2023 să se vadă rezultate concrete pentru că noi, toți ceilalți, vom înțelege că ce spunem acum nu au fost simple vorbe.

Același exercițiu îl fac cu mine însumi, să am răbdare cu antreprenori, dar și cu mine. Nu cer un lucru ușor. Nimeni nu trece prin vremuri ușoare, noi cu toții trăim acum istoria.

Rugămintea noastră este să aveți răbdare cu procesele care se întâmplă în orașul Constanța pentru că toate aceste lucruri nu se fac împotriva constănțenilor, ci pentru noi toți astfel încât să avem un oraș din ce în ce mai frumos și dezirabil.

Noi avem o problemă a numărului de locuitori. Orașul nostru se dezvoltă într-un mod frumos, dar pentru ca alți oameni să vină și să locuiască în Constanța, noi trebuie să oferim o paletă de lucruri. O familie tânără care vine în Constanța trebuie să se asigure că nu se enervează în trafic, că are siguranța copiilor, că va avea un loc de muncă bine plătit și că își poate construi un viitor în acest oraș.

Noi trebuie să facem acest oraș dezirabil!

Noi, administrația – ne facem treaba noastră, antreprenorii – își fac treaba lor foarte bine și, din acest parteneriat lucrurile vor ieși extraordinar.

Dar, după 30 de ani în care nu s-a întâmplat nimic și cu toții vedeam asta, dintr-o dată acest oraș este răscolit. Lumea se întreabă .. am trăit atâta timp și acum ați venit noi și ați răscolit tot? … Da, dar acest T0T trebuia să vină! Ne-am obișnuit, din nefericire, cu degradarea acestui oraș.

Să vedeți ce lucruri extraordinare se vor întâmpla când vom vedea lucruri frumoase, că trebuie să ne obișnuim și cu frumosul!

4. Am avut o vară plină de evenimente culturale și sportive. Avea nevoie Constanța de așa ceva?

S-a dovedit că publicul constănțean este un public avid de frumos, de cultură și despre care toți cei care au performat, pe diferite scene, au spus că este un public extraordinar, cald, care interacționează, rafinat și care nu este ușor de mulțumit.

În această vară au fost foarte multe evenimente simultan și fiecare a avut publicul lui.

Din nefericire, pe timpul friguros, ploios, nu avem unde să facem evenimente. Atunci, trebuie să ne recalibrăm tipul de evenimente și frecvența astfel încât să nu scădem ritmul așa de tare și să ținem mulțumit publicul din Constanța.

Un alt aspect unde ne concentrăm este sportul.

Am văzut un lucru extraordinar de când s-a înființat acest Club Sportiv Municipal: familii întregi, în timpul săptămânii vin, cu mic, cu mare, să participe la evenimente.

Acum, Sala Sporturilor este plină, ceea ce este un lucru extraordinar. Noi, constănțenii câștigăm două lucruri: în sfârșit de întâlnim și vedem și performanța, creștem și copiii în spiritul performanței și al dorinței de a face sport. Ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Aceste lucruri, nu sunt ieftine deloc. Sportul pentru toți nu este un ieftin, dar este atât de important încât nu poate fi scos de pe agenda niciunei administrații.

Sănătatea fizică și mentală a populației este cea care primează în fața noastră, a acestei administrații și vom face tot ce ține de noi astfel încât prin investițiile pe care această administrație le va face gradual – în baze sportive, în Palatul Copiilor – nu vor face altceva decât să redea zâmbetul pe buze și sănătatea tuturor.

La Palatul Copiilor trebuie să ne apucăm să refacem terenurile de sport – așa cum v-am spus că au venit lângă noi niște antreprenori foarte puternici care și-au exprimat dorința ca să ne facă ei acele lucruri și să ni le doneze apoi, în mod dezinteresat. Orice lucru faci, trebuie să fie gratuit, dar este și un gest de normalitate. Dacă tu faci o mulțume de bani în orașul Constanța, ar fi anormal să nu întorci comunității o parte din profitul tău, mai ales că legea din România își dă voie asta.

Noi nu vrem să facem lucruri extraordinare, noi vrem să mergem către normalitate. Am uitat cum este să trăiești într-un oraș normal. Pentru că noi ne-am obișnuit cu foarte multe lucruri rele în orașul Constanța.

Noi trebuie să ne scalăm investițiile: începem cu terenurile exterioare, ulterior, în funcție de necesități și deviz, vom continua cu bazinul, avem acolo și un amfiteatru, un parc pe care vrem să îl redăm publicului, o pistă de karting care este lăsată în paragină. Acolo se pot desfășura multe lucruri.

Noi, creionăm câteva proiecte pe care să le prindem în bugetul de anul viitor astfel încât să le putem duce la îndeplinire, următoarele să le punem în bugetul anului 2024.

Nu este doar Palatul Copiilor, avem și stadionul de la Badea Cârțan. În acea zonă se face Sala Polivalentă, acea zonă va fi una de entertainment sportiv și nu numai, permanent vie, nu doar în timpul competițiilor sportive.

Ne apucăm de stadionul Gheorghe Hagi, lângă avem Stadionul de Rugby care și el va fi redat constănțenilor, pe care trebuie să îl facem. O zonă ultracentrală care va fi redată constănțenilor, iarăși cu deranj. Nu putem să facem ceva care nu a fost făcut 30 de ani fără deranj, puțin praf și gălăgie.

Eu am mare încredere în aceste proiecte, că toți constănțenii vom avea răbdarea suficientă să lăsăm de la noi ca lucrurile să meargă în direcția în care ne dorim, într-un timp rezonabil.

5. Ce le transmiteți cetățenilor care acum sunt nemulțumiți de cum evoluează lucrurile în municipiul nostru?

Ne cerem scuze pentru toate aceste lucruri care deranjează în clipa de față, dar noi, cei din administrație vă spunem că toate lucrurile pe care le facem, le facem în interesul nostru, al constănțenilor. Doar împreună putem trece peste aceste momente, astfel încât să ajungem la rezultate.

6. Toată activitatea dumneavoastră din ultima perioadă dar și faptul că sunteți din ce în ce mai vizibil pe scena politică constănțeană au condus la ideea că vă pregătiți de o candidatură la Primăria Constanța. Ce ne puteți spune în acest sens? 

Eu mă aștept ca domnul primar să candideze în 2024 și sper că partidul din care fac parte să fie suficient de generos să aibă încredere în mine și să fiu în continuare pe listele de candidați. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare și tranșante.

7. Unde vă vedeți la finalul anului 2024?

Eu sper să mă văd în continuare în administrație pentru că îmi place ceea ce fac, să fiu în mijlocul acțiunii. Îmi doresc să las împreună cu colegii mei, cu toți cei din administrație, lucruri frumoase de care cu toții să ne bucurăm!

Citește și:

Revelion 2023 în Piața Ovidiu și Târg de Crăciun pentru constănțeni. Viceprimarul Ionuț Rusu dezvăluie ce alte evenimente mai pregătește administrația locală pentru următoarea perioadă

Galeriile de Artă din Constanța intră în reabilitare. A fost semnat contractul

 

 

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.