FOTO Hrană pentru suflet: INTERVIU cu părintele Victor Crăciun, parohul Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Ștefan cel Mare, comuna Saligny: sunt încrezător că împreună putem crește duhovnicește spre mântuire!
HRANĂ PENTRU SUFLET
Într-o perioadă în care comunitățile au nevoie mai mult ca oricând de repere spirituale, Ziarul Amprenta își propune să aducă în atenția cititorilor chipurile, vocația și misiunea celor care slujesc cu credință în parohiile din județul Constanța. Într-o vreme în care valorile par răsturnate, iar vocile care altădată aduceau liniște sunt adesea puse la zid, Biserica și slujitorii ei se confruntă cu suspiciune, neîncredere sau chiar dispreț. Într-un peisaj social în care credința pare adesea marginalizată, iar reperele morale se clatină, noi alegem să mergem să fim diferiți. Astăzi, continuăm seria de interviuri cu preoții parohi din județul Constanța prin care ne dorim să prezentăm imaginea autentică a păstorilor de suflete care, dincolo de altar, rămân aproape de oameni, de nevoile și frământările lor. În rubrica intitulată „Hrană pentru suflet” vă prezentăm, săptămânal, interviuri cu preoții parohi din fiecare localitate din județul nostru.
Trăim vremuri marcate de presiune socială, frământări interioare și o avalanșă de informații care ne copleșesc, fiindu-ne tot mai greu să ne putem distinge vocea interioară și să ne descoperim esența. Credința rămâne busola noastră morală și spirituală, călăuzindu-ne spre valori fundamentale precum iubirea, iertarea și respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară.
Căutăm permanent răspunsuri care să ne aducă liniștea sufletească de care avem nevoie, iar printre cei care ne pot oferi aceste răspunsuri se numără și părinții care slujesc cu devotament în Biserică.
Într-o lume agitată și supeficială, preoții rămân o voce a credinței și a comunității.
Indiferent de parohia în care slujește, misiunea preotului nu se limitează doar la oficierea slujbelor religioase, ci se extinde către toate aspectele vieții comunității pe care o păstorește.
El devine un sprijin moral, un sfătuitor, un slujitor al iubirii jertfelnice și al păcii, dar mai ales o prezență constantă în mijlocul oamenilor, acolo unde durerea, singurătatea sau lipsa de speranță își fac simțită prezența.
Prin aceste interviuri pe care Ziarul Amprenta și le-a propus să le realizeze, dorim să evidențiem nu doar activitatea pastoral-liturgică, ci și planurile de viitor ale fiecărui preot, inițiativele dedicate tinerilor, familiilor și celor aflați în dificultate, dar și eforturile neobosite de a aduce credincioșii mai aproape de Biserică – nu doar fizic, ci și sufletește.
Într-o comunitate născută din istorie dificilă, dar crescută prin credință și solidaritate, Biserica devine mai mult decât un loc de rugăciune: devine un punct de sprijin pentru oameni, mai ales pentru cei tineri. Astăzi, vă invităm la un dialog sincer și profund cu părintele Victor Crăciun, parohul Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Ștefan cel Mare, comuna Saligny.
Prin slujirea sa, prin exemplul personal și prin implicarea în viața socială și culturală a satului, părintele Victor reușește să aducă în armonie tradiția, credința și grija pentru aproapele.
În acest interviu, vom afla despre parcursul său spiritual, despre povestea bisericii pe care o păstorește, despre proiectele de caritate și implicarea comunității, dar și despre momentele care i-au marcat viața și felul în care credința poate transforma o comunitate.
1. Spuneți-ne, vă rog, care este parcursul dumneavoastră profesional până la acest moment? Cum ați ajuns să slujiți ca preot, ce parohii ați păstorit de-a lungul timpului și cum s-au schimbat comunitățile în care ați slujit?
Un preot trebuie să fie alături de oameni și în slujba lui Dumnezeu. Sunt născut în Medgidia în 14 april 1984. Apropierea de biserică s-a întâmplat în partea de început a liceului, pe care l-am început inițial în Mergedia, pentru ca mai apoi, după primii doi ani, să încep un nou drum în Tulcea, la Seminarul Teologic Sfântul Ion Casian.
Până la acel moment, mergeam ocazional la biserica din centrul orașului și mai apoi la biserica Sfântul Dumitru, de care aparțineam. O influență deosebită asupra parcursului meu profesional au avut-o, pe rând, părintele Dumitru Gavrilă, care mi-a fost și primul diriginte și duhovnic, și mai apoi Părintele Protosingher Gherman, de la Sfântul Cuvios Gherman, de lângă Băneasa.
Seminarul l-am terminat cunoscând oameni extraordinari, cu colegi cu care încă sunt în strânsă legătură, chiar dacă au trecut 20 de ani de la finalizarea studiilor, și cu care ne întâlnim la Sfintele Taine, pe care cu bucurie le sfârșim.
După absolvirea SeminaruluiTeologic din Tulcea, am urmat cursurile Facultății de Teologie din Constanța, Secția Teologie Pastorală, unde am avut ocazia să aprofundez alături de colegii din Seminar studiile începute la Tulcea. Tot în cadrul Facultății de Teologie din Constanța am terminat și studiile de master.
În prima parte a seminarului am început să merg împreună cu câțiva colegi de seminar din Medgidia și Constanța la Mănăstirea Dervent, unde petreceam aproximativ 2-3 săptămâni din vacanța de vară, ajutând la bunul mers al lucrurilor în mănăstire, participând la slujbele ce se săvârșeau, cât și la treburile ce erau de făcut în jurul mănăstirii.
Aici l-am cunoscut pe Părintele Gherman, cu care mai târziu Dumnezeu a rânduit să mă întâlnesc la Schitul Sfântul Cuvios Gherman, unde, la fel ca și la Mănăstirea Dervent, am încercat să fiu de ajutor.
Tot în timpul seminarului, pe timpul vacanțelor de vara, am cântat la strană bisericii din satul părinților mei, Ivrinezu Mare, comuna Peștera, unde am avut bucuria cântării primului Apostol la Sfânta Liturghie prin grijă preotului Constantin Romaniuc care m-a luat în grijă să, învățând aici rânduiala de la strană, lucru pentru care îi mulțumesc frumos.
Propunerea părintelui Gherman de a mă implica și mai mult în ajutorul oferit a fost să îl ajut ca preot, astfel că în 2018, de Hramul Schitului, am fost hirotonit întru preot și am început să slujesc Sfintele Taine și prin Părintele Gherman am descoperit frumusețea Sfintei Liturghii și căruia îi sunt recunoscător pentru tot ajutorul acordat și pentru toată răbdarea de care a dat dovată.
Trebuie să menționez faptul că acolo, la Schitul Sfântul Cuvios Gherman am cunoscut slujbele de noapte, pe care le fac și la biserica de aici aici. Am găsit și suport din partea dascălului de aici, ceea ce este foarte important, dar și suport din partea oamenilor. Facem slujbele în fiecare vineri, din posturile mari de peste an, în mod deosebit în postul Paștelui și în postul Crăciunui și am observat că avem prezență mare.
Revenind la parcursul meu, la Schitul Sfântul Cuvios Gherman am slujit un an și 8 luni până în 2020, când am venit aici, pe 1 iunie.
În ideea de a fi puțin mai aproape de casă, printr-o conjunctură de factori, am înțeles că se eliberează parohia de aici și știind că este o parochie micuță, cu o biserică micuță, am considerat că aș putea fi potrivit pentru a sluji aici.
Bineînțeles, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului nostru Teodosie, am ajuns să slujesc aici.
Cu drag sper să fiu până la sfârșitul vieții aici. Părintele Dumitru Gavrilă ne-a spus, cred că într-una dintre primele dăți când am stat de vorbă cu Dumnealui: „Unde sunteți dați preoți, acolo să rămâneți”. Lucrul acesta mi-a rămas întipărit în minte. Și este un lucru pentru care mulțumesc că m-a marcat, poate fi considerat o piatră de temelie în munca oricărui preot într-o parohie – statornicia, să fii acolo, să vezi, să simți, să treci cu fiecare enoriaș prin bucurie, prin durere, să-i cunoști la nivel personal pe fiecare.
Venirea în parohie a însemnat cunoașterea unor oameni fantastici, începând cu sora Leontina a cărei viață gravitează în jurul bisericii, a consilierilor parohiali și a enoriașilor de a căror prezența ne bucurăm în sfânta biserica.
2. Cum s-a schimbat comunitatea în care slujiți, de când ați venit în parohie până în prezent?
Socotind din cele spuse, numărul celor care sunt prezenți în Sfânta Biserică este mai mare. Nu cel pe care îl dorim, în schimb. Faptul că avem ocazia să vedem niște oameni care se implică, socotesc asta un lucru bun, căci se implică atât prin ceea ce fac, cât și prin cunoștințele pe care le folosesc în a-i ajuta pe cei care sunt în sat sau financiar vorbind. Socotesc o creștere în sensul bun al cuvântului și în ceea ce privește persoanele care vin spre a se spovedi, pentru că dacă la început aveam un număr mic de persoane acum numărul lor a crescut și ajung de la an la an, de la post la post, să crească. Ăsta este un lucru care mă bucură.
Începutul fiecărei misiuni într-o parohie este una plină de experiențe noi și frumoase. Încă de la început am avut bucuria de a vedea un nucleu de credincioși care au venit în ajutorul meu că tânăr preot pentru a mă integra cât mai ușor și de a fi de folos.
Frumusețea grădiniței cu flori, curățenia și întreținerea ei se face cu sacrificii mari de către sora Leontina și care este un ajutor fantastic de mare în desfășurarea activităților.
Trebuie să menționez și faptul că pe parcursul timpului am avut bucuria să văd o implicare desăvârșită a celor mai tineri din sat care au luat inițiativa și se ocupă de organizarea hramurilor parohiei, lucru care mă face să cred că există viitor în parohie astfel încât cărarea către biserica să nu se piardă. Tot aici menționez și ajutorul necontenit al autorităților locale care la fiecare telefon au fost alături de noi pentru bunul mers al lucrurilor.
3. Care este povestea bisericii pe care o păstoriți? Când a fost înființată și ce momente importante au marcat evoluția sa?
După anul 1877, în urma Războiului de Independență, în Dobrogea au fost întemeiate noi așezări iar una dintre acestea a fost satul Ştefan cel Mare din județul Constanța. Satul a fost întemeiat de către Regele Carol I, care a adus în această nouă aşezare veterani de război ce au fost împroprietăriți pentru efortul și lupta eroică depuse.
Veteranilor de război le-a fost acordat de către Regele Carol I dreptul de a alege denumirea noii aşezări. Cei mai mulți dintre ei luptaseră în Bateria “Ştefan cel Mare” în Războiul de Independență, aşa că au ales cu mare drag numele de Ștefan cel Mare, care le-a protejat viețile și le-a permis să revină alături de familiile lor.
Bineînțeles că și în această nouă aşezare nevoia de rugăciune era permanentă.
În anul 1906, o casă s-a transformat în biserică şi aceasta a fost o lungă perioadă lăcaşul de închinare pentru locuitorii din satul Ştefan cel Mare. Biserica a primit hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Biruitorul.
Începând cu anul 2006, prin munca asiduă a preotului paroh Adrian Şerban, a tuturor localnicilor şi cu sprijinul autorităților locale, s-a realizat consolidarea bisericii, schimbarea acoperişului și ridicarea unei turle. S-a realizat şi pictura, primind astfel strălucirea de care are nevoie orice biserică. În urma acestor lucrări, în anul 2012 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, alături de un sobor de preoți, a resfințit lăcașul de cult, rânduind ca al doilea ocrotitor al bisericii să fie Sfântul Voievod Ştefan cel Mare din respect pentru eroii neamului românesc care au apărat cu prețul vieții pământul strămoșesc şi pentru strămoşii veterani care s-au stabilit în aşezarea întemeiată de Regele Carol I, eroi ce au luptat sub protecţia harului Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Preotul slujitor de atunci era părintele Adrian Șerban, iar cu sprijinul dumnealui s-a făcut ceea ce vedeți acum aici. Când am venit aici, centrala bisericii a trebuit schimbată.
Totodată, de cum am ajuns în parohie, cu binecuvântarea IPS Teodosie, am început demersurile pentru a putea demara lucrările de reabilitare a clopotniței vechi care a fost redefinită cu ajutorul dat de către doamna architect Iulia Ștefania Tudorache, lucrare cu care sperăm noi că vom schimbă exteriorul bisericii și curtea aferentă cât mai curând.
Odată finalizată, clopotniță a fost împodobită cu un frumos clopot, ce l-am primit donație de la un prieten al parohiei noastre, un foarte bun colaborator care a dorit să rămână în anonimat. L-am rugat să îl trec pe clopot și a zis că nu-i trebuie.
Ceea ce vedeți aici, ca și clopotniță a fost structurat de o arhitectă. Ceea ce se va întâmpla în viitor aici, în biserica noastră, va fi făcut tot cu sprijinul ei.
Clopotnița este consolidată și i s-a dat un aspect nou și frumos. În 2022 am început lucrările la cloponița și ușor, ușor, lucrurile au evoluat. Clopotnița și clopotul a fost sfințită.
Clopotul și cloponița au fost sfințite de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie cu ocazia venirii sale în parohie, prilej cu care s-a săvârșit taina Sfântului Masu. Lucrările s-au făcut din sponsorizări, dar ajutorul necontenit a fost și al primăriei – cu piatră, suport logistic, buldoexcavator, utilaje de construcții. Au fost foarte implicați în chestiunea aceasta.
4. Există elemente arhitecturale sau obiecte de cult cu valoare istorică deosebită în biserică?
Și una dintre cele mai de seamă comori, aș putea spune, ale parochii noastre este Icoana Maicii Domnului. Această icoană a fost așezată într-un iconostas nou, făcut acum un an jumătate. Acum un an jumătate, icoana a fost la București, la restaurat.
Este o icoană din jurul anului 1900, este pictată în stil realist și pare că este, după opiniile câtorva profesori de la Facultatea de Arte din București, este o copie după Icoana Maicii Domnului a lui Nicolae Grigorescu. Nu există o semnătură, de aici s-a dedus că este o copie.
Aceste informații le-am aflat odată cu restaurarea icoanei la București la doamna restaurator Daniela Nicolae, căreia îi mulțumim frumos pentru ajutorul acordat.
S-a făcut doar o curățare, o repictare, retușuri, o atașare a vopselor originale, a fost adusă la aspectul original. Totodată s-a făcut și o conservare a lemnului, prin mai multe materiale care au fost injectate.
Înainte era o icoană puțin întunecată din cauza timpului, dar a avut și câteva intervenții făcute de cei din sat, mai puțin profesioniste, mai rudimentare, lucru care a fost descoperit.
O foiță de aur a fost descoperită la restaurare și a fost pusă în valoare de către doamna restaurator. Restaurarea acestei icoane a costat 8.000 de lei, nu mă așteptam la această sumă. Când am aflat despre această sumă era cu un prieten de la Medgidia, care mă ajută foarte mult cu multe lucruri, cu sprijinul căruia, dar nu numai, în câteva ore am strâns banii pentru această icoană.
Și oamenii din sat s-au mobilizat și au pus și ei bani pentru această icoană.
Icoana a fost adusă de la Mănăstirea Adâncata – Urluia. Acolo a fost o biserică, într-un sat care a fost părăsit.
Biserica a rămas în paragină și de acolo ar fi fost aduse mai multe icoane aici, la Ștefan cel Mare. Icoana Maicii Domnului are și pereche, pe Mântuitorul, care urmează să intre într-un proces de restaurare, sper eu anul acesta, dacă nu la anul.
Nu este expusă, este în casa parohială, dar stadiul de degradare este unul mai avansat.
Acestea au fost icoane de catapeteasmă.
5. Cum caracterizați relația pe care o aveți cu enoriașii și cum încercați să atrageți tinerii spre viața bisericii și valorile credinței?
Cel mai frumos lucru pe care îl putem spune despre relația unui preot, în ceea ce privește atragerea tinerilor și a oamenilor în general, este că trebuie să lucreze prin puterea exemplului. Oamenii trebuie să vadă că faci, pentru a face și ei la rândul lor.
„Bucuria a fost că ceea ce am plantat timp de 2–3 ani a început să dea roade prin implicarea fetelor din sat în organizarea hramurilor. De asemenea, ceea ce am construit în 2–3–4 ani s-a concretizat prin inițiativa unor enoriași și credincioși din parohie, care au venit și au spus: «Părinte, cum pot să ajut?»
«Hai să facem treaba asta. Hai să vedem împreună și să găsim o soluție.» Sunt oameni care vin în întâmpinare fără să mai fie nevoie de insistențe, oameni care spun din proprie inițiativă: «Hai să facem!»
Adică sunt oameni care conștientizează faptul că sunt semeni care au nevoie de ajutor. Și atunci consider că ar trebui să vină natural treaba aceasta, nu să fie o chestiune forțată din partea preotului.
Lucrurile trebuie să vină natural.
Tinerii văd că există probleme. Uneori este suficient să atingi un subiect la slujbă sau, alteori, atunci când te întâlnești cu ei la un eveniment – fie el fericit sau mai puțin fericit – să atingi o coardă sensibilă. Important este să ai grijă să plantezi acolo o sămânță și apoi să lași lucrurile să rodească.
Tinerii nu și-au uitat obiceiul de a colinda. Chiar anul trecut, în perioada iernii, l-am avut aici pe Înaltpreasfinția Sa, în cadrul unei campanii desfășurate de Arhiepiscopie, „Copii pentru copii”, prin care au fost oferite ajutoare. Cu acest prilej, am împărțit daruri, iar copiii l-au colindat.
Cei mai mulți copii vin aduși de părinți. Copiii mai mari vin, de obicei, în perioadele de post, ca să se spovedească și să spună: «Părinte, am problema asta».
Au început să vină tot mai mulți tineri, nu doar copiii mici, până în șapte ani, iar acest lucru mă bucură. Este important să nu îi pierdem din vedere, pentru că, dacă nu mai vin, riscăm să-i scăpăm din mână.
Prezența în biserică naște și un anumit sentiment al rușinii, în sensul bun al cuvântului. Când pleci din biserică și te îndepărtezi de Dumnezeu, dispare și această rușine. Ajungi să ți se pară firesc ceea ce este, de fapt, nefiresc, iar atunci apare problema.
Aici se rezumă, de fapt, relația cu tinerii: atâta timp cât nu plantezi o sămânță, nu poți avea speranța că vei recupera ceva.
6. Ce tipuri de acțiuni caritabile desfășurați la nivelul parohiei și cum răspunde comunitatea locală la altă inițiativă?
Partea de acțiuni caritabile este împărțită. Pregătim de sărbători pachete cu dulciuri La început am făcut pachete și pentru oamenii în vârstă, dar în ultimii 2 ani am pregătit doar pentru copii. Am vrut să văd copiii că vin la biserică, că ei se bucură de fiecare pachețel, de fiecare dulce pe care îl primeasc. Acolo văd eu bucuria mai pură, la copii.
Totodată, am dotat cabinetul medical din dispensarul din Ștefan cel Mare.
Și alte parohii au primit sprijinul meu și au primit o dotare de cabinet medical sau de cabinet dentar. Ideea a venit din nevoie. Când intri într-un centru medical și vezi lipsurile te face să te gândești cum aș vrea eu să fie un cabinet. Eu vreau să fiu tratat cum trebuie într-un centru medical, așa cum vreau să fiu tratat și când vin într-o biserică. Și dacă eu vreau să fie lucrurile așa, atunci hai să fac ceva.
Cu ajutorul prietenilor și al colaboratorilor, am reușit să facem o dotare de două cabinete medicale din două dispensare – cabinete de medic de familie cu toate dotările de la A la Z, astfel încât medicul de familie să-și poate desfășura activitatea într-un mod natural, firesc și corect față de oameni. Oamenii s-au bucurat că au aparatură nouă.
Vorbim despre cabinetul din Ștefan cel Mare și din Medgidia – care urmează să fie dat în folosință. Eu locuind în Medgidia, parohia de care țin eu este cea din centru și am dorit să fac această sponsorizare – de un cabinet medical la parohia de care aparțin eu, la Mergidia. În parohia de la Medgidia au bucuria de a avea medici care sunt ieșiți la pensie, medici pediatrii care, după slujbă, pot oferi un consult.
Tot în cadrul acțiunilor organizate în parohia noastră, de-a lungul timpului am desfășurat și activități legate de pelerinaje în sudul Dobrogei, cu precădere la Mănăstirea Sfântul Gherman, de la schit, cu ocazia hramului. De acolo, inițiativa s-a extins și către alte mănăstiri.
Persoanele din parohie au participat în mod gratuit, fără niciun cost din partea lor. S-au deplasat cu un microbuz pus la dispoziție și am mers împreună la mănăstirile respective. Având în vedere vârsta participanților, nu ne-am permis organizarea unor pelerinaje de două sau trei zile, astfel că deplasările au fost realizate într-o singură zi: dimineața plecare, seara întoarcere. Oamenii au fost, evident, foarte bucuroși.
De asemenea, desfășurăm și acțiuni cu caracter medical și caritabil: am oferit paturi medicale, saltele antiescare, scaune cu rotile și echipamente pentru recuperare locomotorie, pe care le-am distribuit în sate, fiecăruia în funcție de nevoile sale. Obligația celui care le primește este să le întrețină, să nu-și bată joc de lucrurile acelea. Și când nu le mai sunt necesare, să le înapoieze, astfel încât și altcineva să se poată bucura de aparatul respectiv, de patul respectiv.
Am încercat să fim alături de oameni, atât din punct de vedere duhovnicioște, cât și din punct de vedere medical, identificând problemele fiecăruia.
7. Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat al parohiei?
Planurile de viitor sunt multe și, bineînțeles, vor fi duse la îndeplinire, nu mâine, nu poimâine, ci în timp. Atât cu ajutorul credincioșilor, cât și cu ajutorul prietenilor, colaboratorilor, cât și al primăriei și al Consiliului Local.
Consiliul Local și primăria au pus o piatră de temelie la ceea ce urmează să se întâmple printr-un ajutor financiar la vremea respectivă, acum mai mult timp, astfel încât să putem dezvolta, să putem duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus.
Planul este să schimbăm aspectul exterior al bisericii prin adăugarea unor icoane exterioare de mozaic pe tot învelișul bisericii, bineînțeles care va fi revopsită. În 2020, când am venit, am văruit biserica odată, dar soarele bătând foarte mult pe partea aceasta, exteriorul bisericii s-a decojit. Și atunci gândim o variantă în care să venim să îmbrăcăm biserica foarte frumos, să nu mai avem problema aceasta, să punem aceste icone de mozaic de jur împrejur.
De asemenea, vrem să schimbăm intrarea de la biserică, să nu mai fie această parte ascuțită, ci să o facem dreptunghiulară.
Totodată, ne dorim să pavăm curtea cu exact același material care este și la cloponiță.
De asemenea se va schimba gardul care este într-o stare deplorabilă. Uurmează anul acesta să-l finalizăm.
Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le fac este să realizez o inventariere clară a caselor din parohie. Avem un program de contabilitate la Protoierie, pe care îl folosesc pentru întocmirea actelor, și acolo am observat că informațiile sunt foarte detaliate. Vreau însă să ies puțin din sfera pixului și a hârtiei, din dosarele cu șină, și să mă orientez mai mult spre partea electronică, astfel încât să avem o situație clară și accesibilă. În acest fel, oricine vine și cere informații va putea să le obțină ușor.
Casa parohială are o istorie foarte interesantă. Ea a fost construită din cărămizile rezultate în urma demolării unei școli care nu mai putea fi folosită. Oamenii satului, la vremea respectivă, au format o echipă de meșteri și au ridicat casa parohială care există în curtea bisericii. Aceasta va intra și ea în planurile noastre de renovare, însă mai durează, pentru că sunt alte lucruri mai importante de făcut în prezent. Având unde să stau, pentru mine nu este urgent să repar ceva care momentan nu este necesar.
După ce vom finaliza tot ceea ce ne-am propus, vom trece la renovarea casei parohiale. Acum doi ani, doar acoperișul costa aproximativ 60.000 de lei. Și, ca să poți începe lucrările, trebuie mai întâi să repari acoperișul.
Am primit, tot de la un prieten, un invertor pentru panouri fotovoltaice, dar aștept să vedem în ce context pot să obțin panouri și mână de lucru prin sponsorizări, astfel încât să nu cheltuim banii comunității sau ai bisericii, ci să beneficiem de ajutor extern în acest sens.
Bineînțeles că rămânem ancorați în ceea ce înseamnă domeniul medical și ajutorul fiecăruia care ne va trece pragul și ne va apela să-i ajutăm. Fiecare credincios care are nevoie de ceva, vom căuta să-i ajutăm în măsura în care putem și cum putem.
8. Ați întâlnit povești de viață care v-au marcat în timpul acestor acțiuni?
Trăirile unui preot tânăr în parohia să sunt unele extrem de puternice și apar lucruri care te întăresc și te ajută să mergi mai departe în lucrarea ce trebuie făcută.
Unul dintre oamenii care m-au ajutat în acest sens este sora Leontina care prin felul de a fi și de ajută pe cei în nevoie este clar un lucru demn de urmat. Dar nu numai acest lucru ci și trăirea pentru Dumnezeu și Biserica Să. Felul în care se dedică este clar unul care este de urmat – atâta dedicare am văzut doar la vietuitori bătrâni în mănăstiri cu tradiție
Prima persoană care m-a marcat a fost sora Leontina, pe care am găsit-o aici, în biserică, când am ajuns. Ea se ocupa și de pangar, dar acum este ajutată de tanti Luminița, o femeie extraordinară din sat, de aici.
Sora Leontina este un om care m-a marcat: o dată prin faptul că seamănă foarte mult cu bunica mea, cu care am copilărit foarte mult timp, care era din Ivrinezu Mare. Ea seamănă foarte mult, atât ca și fizic, cât și ca și caracter cu ea, dar și prin felul de a vorbi, felul de a te ajuta, dedicarea.
Revin la ce am spus, despre puterea exemplului. Dacă ești un exemplu bun de urmat, poate nu din prima, dar din a doua sau din a treia încercare, cu siguranță cineva îți va urma exemplu. Nu se poate ca să îi dau ceva sorei Leontina pe care să nu îl împartă.
Este văduvă de foarte mulți ani și a păstrat văduvia extraordinar de frumos și trăiește pentru biserica.
Biserica noastră este deschisă zilnic: două, trei sau chiar patru ore dimineața, acum, pe timpul iernii, și încă două-trei ore după-amiaza. Pe timpul verii, programul este diferit, însă, chiar și atunci, foarte rar se întâmplă să nu o găsim pe sora Leontina în biserică.
Biserica este deschisă permanent pentru credincioși: oricine poate veni să se închine, să aprindă o lumânare sau să stea în rugăciune. De multe ori, și pot spune că am fost plăcut surprins, am văzut cum sora Leontina discută cu oamenii despre problemele lor, despre liniștea sufletească, oferindu-le sprijin și înțelegere.
Aud adesea mărturii de genul: «Părinte, am fost la sora Leontina, am vorbit cu ea… ce bine m-am simțit». Apoi îi regăsim la spovedanie, iar de acolo începem să creștem duhovnicește. De acolo creștem. Practic, ea este un mesager, un înaintemergător, cel care pregătește întâlnirea mea cu credinciosul.
9. Aveți o poveste anume care v-a marcat și v-a făcut să acționați într-un mod diferit față de cum făceați înainte în slujirea dumneavoastră?
Duminica trecută a fost, aș putea spune, o întâmplare care te întoarce puțin și îți schimbă cursul zilei.
În parohia noastră avem o familie cu mai mulți copii care, de obicei, merg la Mănăstirea Sfântul Casian. Doi dintre băieți, în jur de 7-9 ani, sunt băieți de altar acolo.
Din cauza vremii, nu au putut ajunge la mănăstire și au venit duminică la noi la biserică, înainte să încep slujba, împreună cu mama lor. „Părinte, îi primiți și pe ăștia doi?” m-a întrebat ea. Cei doi băieți erau așa, niște spiriduși – îmbrăcați frumos, cămașă albă, gata să intre în altar.
M-au ajutat frumos cu lumânările și totul a decurs minunat. La un moment dat, în timpul Sfintei Liturghii, înainte de rugăciunea „Iubite Doamne”, se face sărutarea frățească, în care preoții, împreună cu credincioșii, își cer iertare unii altora, spunând: „Hristos este în mijlocul nostru și va fi totdeauna, acum și în vecii vecilor. Amin.”
Și iată că, dintr-o dată, m-am trezit cu cei doi băieți în brațele mele. Normal că m-am șocat – eu, neobișnuit cu un astfel de gest, și fetele mele abia mă mai iau în brațe prin casă. I-am binecuvântat pe amândoi – un sentiment pe care nu-l mai trăisem niciodată.
Sora Leontina a fost și ea foarte încântată de acest moment.
„Părinte, mi-am propus ca duminica aceasta să nu mai vin la strană să cânt ca să nu deranjez băieții”, mi-a spus ea, și a rămas în spatele bisericii. Dar băieții au venit la ea, iar bucuria ei a fost enormă.
De asemenea, trebuie să amintesc doi dascăli extraordinari: domnul Radu și domnul Petruț. Radu a venit în parohie în decembrie 2020, iar Petruț ni s-a alăturat anul trecut. Radu este inginer la Centrala Nucleară și, în timpul liber, ne ajută cu pasiune – a terminat și teologia pastorală, și sper să-l conving să urmeze și partea aceasta de preoție.
Domnul Petruț, pensionar și el, fost angajat la Centrala Nucleară, vine, de asemenea, din pasiune, să ne ajute la cântare. Avem o strană extraordinară și rivalizăm cu Patriarhia. Colaborarea mea cu ei este excepțională, iar eu le mulțumesc de fiecare dată când am ocazia
10. Aveți un mesaj pentru credincioșii din comunitatea dumneavoastră?
Împreună să creștem duhovnicește spre mântuire! Doar așa putem ajunge la idealul suprem: de a moșteni Împărăția Lui Dumnezeu, de a avea acces acolo.
Eu singur, fără credincioși nu pot, și credincioșii fără preot nu pot.
Citește și:
Citește și:
