FOTO Hrană pentru suflet: Preotul paroh al Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Techirghiol, Sebastian Dumitru, părintele care a crescut o comunitate, despre misiune, slujire, educație și filantropie: valoarea noastră sunt credincioșii!

Într-o perioadă în care comunitățile au nevoie mai mult ca oricând de repere spirituale, Ziarul Amprenta își propune să aducă în atenția cititorilor chipurile, vocația și misiunea celor care slujesc cu credință în parohiile din județul Constanța. Într-o vreme în care valorile par răsturnate, iar vocile care altădată aduceau liniște sunt adesea puse la zid, Biserica și slujitorii ei se confruntă cu suspiciune, neîncredere sau chiar dispreț. Într-un peisaj social în care credința pare adesea marginalizată, iar reperele morale se clatină, noi alegem să mergem să fim diferiți. Recent am pornit seria de interviuri cu preoții parohi din județul Constanța și ne dorim ca astfel să prezentăm imaginea autentică a păstorilor de suflete care, dincolo de altar, rămân aproape de oameni, de nevoile și frământările lor. În rubrica intitulată „Hrană pentru suflet” vă vom prezenta, săptămânal, interviuri cu preoții parohi din fiecare localitate din județul nostru.

Trăim vremuri marcate de presiune socială, frământări interioare și o avalanșă de informații care ne copleșesc, fiindu-ne tot mai greu să ne putem distinge vocea interioară și să ne descoperim esența. Credința rămâne busola noastră morală și spirituală, călăuzindu-ne spre valori fundamentale precum iubirea, iertarea și respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară.

Căutăm permanent răspunsuri care să ne aducă liniștea sufletească de care avem nevoie, iar printre cei care ne pot oferi aceste răspunsuri se numără și părinții care slujesc cu devotament în Biserică.

Într-o lume agitată și supeficială, preoții rămân o voce a credinței și a comunității.

Indiferent de parohia în care slujește, misiunea preotului nu se limitează doar la oficierea slujbelor religioase, ci se extinde către toate aspectele vieții comunității pe care o păstorește.

El devine un sprijin moral, un sfătuitor, un slujitor al iubirii jertfelnice și al păcii, dar mai ales o prezență constantă în mijlocul oamenilor, acolo unde durerea, singurătatea sau lipsa de speranță își fac simțită prezența.

Prin aceste interviuri pe care Ziarul Amprenta și le-a propus să le realizeze, dorim să evidențiem nu doar activitatea pastoral-liturgică, ci și planurile de viitor ale fiecărui preot, inițiativele dedicate tinerilor, familiilor și celor aflați în dificultate, dar și eforturile neobosite de a aduce credincioșii mai aproape de Biserică – nu doar fizic, ci și sufletește.

Unul dintre acești păstori de suflete este părintele Sebastian Dumitru, parohul de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul – Parohia  II Techirghiol.

Preotul și-a dedicat întreaga carieră comunității în care s-a născut și a crescut. De peste două decenii, părintele Sebastian împletește slujirea, educația și filantropia într-un mod care transformă vizibil viața parohiei sale.

Părintele Sebastian a devenit motorul spiritual și social al comunității: a crescut generații de copii în spiritul credinței, a dezvoltat proiecte filantropice, a construit împreună cu enoriașii o biserică emblematică și a transformat parohia într-un adevărat centru de sprijin pentru sute de familii.

În interviul pe care vă invităm să îl parcurgeți în continuare, păstorul de suflete vorbește despre parcursul său, despre evoluția parohiei, despre relația cu credincioșii și despre misiunea sa de a aduce oamenii împreună – în biserică și în afara ei.

1. Spuneți-ne, vă rog, care este parcursul dumneavoastră profesional până la acest moment? Cum ați ajuns să slujiți ca preot, ce parohii ați păstorit de-a lungul timpului și cum s-au schimbat comunitățile în care ați slujit?

Nu am slujit nicăieri în altă parte. Este prima și singura parohie în care am slujit până acum, sunt preot la mine acasă, cum se spune. Eu sunt de aici, din Techirghiol.

În 1997 am plecat la seminarul din Tulcea unde am studiat până în anul 2002. Parcursul meu spre preoție se datorează, în primul rând, bunicii mele, care, atunci când eram copil mă lua cu ea la biserică. M-a atras și biserica, și slujba, și cântarea, dar și felul în care se săvârșeau slujbele, ritualurile. Nu m-am gândit însă că voi deveni preot.

Ulterior, la gimnaziu l-am avut ca profesor pe părintele Timoteiu Popa, cel care la vremea aceea preda religia la noi în localitate. Văzându-mă și cunoscându-mă și de la biserică, și de la școală, la un moment dat – cred că eram prin clasa a șaptea, când m-a întrebat dacă vreau să mă fac preot. A fost prima oară când gândul acesta mi-a venit în minte.

Atunci i-am răspuns da, că aș dori să mă fac preot, cu toate că nu știam foarte multe lucruri despre ceea ce înseamnă asta. Știam că preotul face slujbe la biserică, cântă frumos – l-am avut ca și exemplu, ca și mentor, pe părintele Timoteiu, o voce pătrunzătoare, un foarte bun cunoascător al muzicii.

În clasa VIII-a am făcut puține meditații cu dânsul pentru admiterea la Seminar, apoi am dat examenul și am reușit. Cinci ani am studiat acolo, iar în vacanțe veneam și făceam practica la biserică, la Biserica Sfântului Ilie, la vremea aceea singura biserică din orașul nostru. Am absolvit Seminarul, am intrat la facultate în Constanța.

În același timp, fiindcă se înființase parohia aceasta, Techighiol II, cu Hramul Sfântului Ioan Botezătorul, am devenit dascălul bisericii și în paralel am studiat în continuare la facultate, până în 2004. La acel moment, la sfârșitul anului II de facultate, am decis împreună cu viitoarea mea soție să ne căsătorim și așa am întemeiat familia noastră.

Ulterior, pe 1 ianuarie 2005, am fost hirotonit diacon și am slujit ca aici, în biserica aceasta, până în 2008. Pe 13 iulie 2008 am fost hirotonit preot și numit în postul 2 aici, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul. O perioadă lungă am slujit în anexa bisericii, care mai apoi a fost transformată în sală de mese.

Între timp s-a construit biserica și spațiul nu a mai fost utilizat ca și spațiu de cult.

2. Care este povestea bisericii pe care o păstoriți? Când a fost înființată și ce momente importante au marcat evoluția sa?

Parohia Techirghiol II a fost înființată în anul 1999, când a fost numit preot paroh părintele Ciprian Stoichin. El a primit numirea ca și paroh și a avut misiunea de a ridica această biserică. În anul 2001, s-a găsit un teren pentru a fi construită biserica. La acel moment, Consiliul Local l-a dat în concesiune pentru ridicarea celei de-a doua biserici din orașul nostru.

Această biserică era o necesitate pentru că de-a lungul timpului, orașul nostru s-a mărit.

În perioada comunistă, aici s-a creat CAP-ul și ferma și mulți cetățeni au venit din diferite părți ale țării pentru a lucra aici. De aceea, noi, în parohie avem tot mozaicul dobrogean de localnici și din aproape toate zonele țării. Avem inclusiv toate etniile – români, aromâni, tătari, turci, lipoveni.

În 2001, după ce s-a primit terenul, imediat s-au depus actele necesare pentru obținerea autorizațiilor.

Inițial s-a construit anexa, în care s-a slujit până în 2008. În 2002 s-a pus piatra de temelie și s-a început construcția bisericii. Începutul a fost foarte anevoios, pentru că partea aceasta de oraș, parohia noastră, nu are oameni foarte înstăriți. Majoritatea sunt au fost cetățeni care lucrau ba la fermă, ba la CAP, sau pensionari din aceste două domenii, dar și oameni cu nivel mediu spre scăzut de trai.

Șansa construirii acestei biserici, cu siguranță providențială, a fost un domn care la vremea aceea nu mai locuia în Techirghiol, dar  provenea de aici, domnul Ion Mitrache, acum plecat din lumea aceasta, care a devenit ctitorul bisericii. El s-a implicat foarte mult în construirea lăcașului de cult. Putem spune că 80% din tot ceea ce înseamnă biserica actuală este realizat din contribuția dânsului. Bineînțeles, au fost ajutoare și din partea Consiliului Local Techirghiol, dar și din partea enoriașilor, chiar dacă erau oameni simpli, cu venituri modeste, fiecare după putere a ajutat la construire, la înfrumusețare și la pictură ulterior. Noi avem această mare recunoștință față de domnul Ion Mitrache, pe care îl și pomenim ca și ctitor al bisericii noastre, pentru faptul că Dumnezeu i-a rânduit să ajute foarte mult la construirea bisericii noastre.

Sfințirea mică s-a făcut pe 7 ianuarie 2007, dar a mai durat puțin până când am reușit să ne mutăm cu slujirea. Abia în primăvara anului 2008, ne-am mutat pentru că nu aveam încălzire, în prima fază, și de atunci slujim acolo.

Totodată, în 2008, undeva în toamnă, s-au început lucrările de pictură, iar la sfârșitul acestora și a tuturor lucrărilor interioare și exterioare – dotarea cu tot ceea ce este necesar, mobilier, catapeteasmă – în 2016 s-a făcut târnosirea Sfântului Altar și Sfințirea Cea Mare a Bisericii. Pictura a durat un pic mai mult decât construirea în sine a bisericii.

Între timp, domnul Ion Mitrache n-a mai putut susține atât de mult din punct de vedere financiar lucrările de pictură, dar, cu ajutoare de la Consiliul Local și de la alți sponsori, într-un final s-a reușit terminarea picturii și Sfințirea Bisericii.

În 2020 a fost construit clopotnița, care are și funcționalitate și de capelă mortoară și a fost cumpărat și un clopot. Biserica noastră avea un clopot foarte mic. Noul clopot s-a făcut la turnătoria de la Baia Mare și cântărește 240 de kg.

În perioada când am construit Clopotința, am construit și Altarul de Vară care a primit hramul Sfintei Mare Muncenițe Marina.

În parohia noastră avem două sărbători importante: Sfântul Ioan Botezătorul, care este hramul cel mare al bisericii, și Sfânta Mare Muceniță Marina, prăznuită în fiecare an pe 17 iulie.

De când am amenajat Altarul de Vară, Înaltpreasfințitul Teodosie este prezent în fiecare an atât la sărbătoarea Sfintei Marina, cât și la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, cu mențiunea că, din respect față de credincioșii din Constanța, facem un schimb anual: dacă în acest an la noi a slujit Sfânta Liturghie, iar la biserica din Constanța a fost prezent la Vecernie, anul următor se procedează invers. Înaltpreasfințitul vine, așadar, în fiecare an la cele două hramuri ale bisericii noastre.

Nu avem elemente deosebite în biserica noastră, nu avem icoane foarte valoroase sau alte obiecte de valoare.

Mie îmi place să spun că valoarea Bisericii noastre sunt credincioși, oamenii sunt cea mai mare valoare.

În 2017 am fost numit preot paroh și am început să mă ocup eu de tot ceea ce înseamnă administrare și celelalte proiecte ale parohiei.

3. Cum caracterizați relația pe care o aveți cu enoriașii și cum încercați să atrageți tinerii spre viața bisericii și valorile credinței?

Relația cu enoriașii este una atipică pentru că, spre deosebire de majoritatea preoților care ajung într-o parohie deja hirotoniți, eu am trecut prin toate etapele fiind chiar din localitate, a trebuit cumva să arăt cine sunt și ce am devenit.

Pentru mulți dintre enoriașii mei la un moment dat am fost elev, am fost coleg, am fost vecin, am mai multe titulaturi, dar cu multă răbdare, după 20 de ani pot spune că am devenit și părintele comunității, al parohiei.

Și acum, pentru mulți sau pentru mai puțini, pentru unii dintre enoriași sunt tot același care eram înainte. Am colegi care au ajuns să se spovedească la mine și alții pentru care au rămas doar colegul din școală.

Între timp parohia a evoluat, s-a schimbat, oamenii s-au schimbat. Cei care erau atunci când eu am fost hirotonit diacon sau preot, poate mulți dintre ei s-au mutat din viața aceasta. Mulți enoriași s-au mutat din Techirghiol, pentru că suntem aproape de Constanța. Este o parohie dinamică, aici nu sunt doar cei care au fost și au rămas în Techirghiol, comunitate este într-o continuă schimbare.

Parohia noastră are în jur de 750 de familii, dar o parte dintre acestea nu sunt sunt complete. Avem persoane singure, familii monoparentale sau și familii cu mai mulți copii.

Referitor la relația cu enoriașii este important să ai răbdare și disponibilitatea de a fi pentru fiecare ce are nevoie la momentul respectiv. Chiar dacă nu ești recunoscut ca și preot, oricând poți asculta sau poți da un sfat bun și celui care deocamdată nu te privește ca și preot pentru că în trecut a avut o altfel de relație cu tine.

Avem credincioși de toate vârstele care participă la viața bisericii, de la cei mai mici până la cei mai mari.

Un aspect foarte important al relației și al modului în care îi atragem pe cei tineri la biserică este parteneriatul pe care îl avem, periodic, cu grădinița și cu școala. Atât eu, cât și ei ne implicăm activ. Eu merg la grădiniță pentru a le vorbi copiilor atunci când sunt sărbători mai importante, explicându-le și povestindu-le despre semnificația acestora.

Alteori, chiar ei, împreună cu doamnele educatoare, vin la biserică, participă pentru puțin timp la slujbă, se împărtășesc, iar apoi le vorbim din nou despre semnificația zilei respective.

4. Ce tipuri de acțiuni caritabile desfășurați la nivelul? Cum răspunde comunitatea locală la astfel de inițiative?

Avem diferite acțiuni pe care le organizăm. O mare importanță acordăm familiilor tinere. Încă de când participă la slujba cununiei, le vorbim despre importanța vieții de familie și apoi a legăturii cu Dumnezeu. De fiecare dată când avem Taina Sfântului Botez, le explicăm părinților și îi îndrumăm să participe cât mai des cu copiii, chiar imediat după botez la Sfânta Liturghie.

De aceea avem la Sfânta Liturghie un grup mare de copii care se împărtășesc și care au crescut în biserică și acum deja sunt preadolescenți. Vizitele pastorale pe care le facem în parohie ne ajută foarte mult în a-i cunoaște pe oameni la ei acasă, inclusiv pe copiii din familie, pe tineri.

Tinerii trebuiesc implicați în viața bisericii și dacă le oferi șansa de a face ceva pentru comunitate, ei au mare deschidere în a ajuta.

Am avut de-a lungul timpului, și încercăm și în continuare să menținem, diferite întâlniri catehetice cu tinerii. Totodată, de-a lungul timpului au fost mai multe proiecte – unele dintre ele s-au încheiat, altele au continuat chiar și acum.

Am avut proiectul „Alege Școala”, implementat de Patriarhia Română prin Arhiepiscopia Tomisului și Fundația World Vision. În cadrul acestui proiect o parte din tineri au plecat în tabere organizate din fondurile proiectului.

Cu ocazia sărbătorilor, în parteneriat cu școala, cu profesori de la școală, avem diferite ateliere de creație, copii fac diferite lucruri, sub îndumare, aici. în biserică. Ulterior avem diferite expoziții cu vânzare, iar fondurile colectate le folosim pentru a cumpăra alimente sau ce este necesar pentru diferite cazuri sociale pe care le găsim în cadrul parohiei.

Avem și un parteneriat cu o domnișoară profesoară de muzică – Grupul Cantabile a luat ființă aici, în tinda bisericii. Cu domnișoara Roxana Ibrahim, profesoară de instrument, a studiat băiatul meu fluierul, iar apoi, văzând și alți copii din cadrul parohiei rezultatele lui, au dorit să participe și ei la cursuri. Dânsa, fiind din Constanța și neavând un spațiu, i-am oferit noi un spațiu aic, în cadrul parohiei, în sala de mese și aici și-au desfășurat o perioadă cursurile. Pentru că proiectul a luat amploare, primăria i-a oferit un spațiu unde își continuă activitatea. Mai ales acum, în perioada Crăciunului, vin cu colinde la noi și alte activități.

O altă activitate care deja este o tradiție la biserică este împodobirea bradului. Este un moment foarte așteptat și de cei mai mici, dar chiar și de cei mai în vârstă, chiar și tineri. Atrăgându-i pe copii, căutând să facem diferite activități copiii, îi aducem și pe părinți care poate nu sunt chiar așa de în vârstă. În felul acesta participă la viața bisericii.

Bineînțeles, avem diferite mini-concerte de colinde, periodic facem vizite împreună cu tinerii din parohia noastră la cazurile sociale – la bătrâni, la familii care nu au o situație financiară foarte bună – și împreună cu ei încercăm să aducem o mică bucurie prin diferite donații pe care le facem – alimente, haine, sau depinde de ceea ce este nevoie. Nu facem asta doar noi slujitorii, ci împreună cu ei pentru că își doresc foarte mult să ajute, doar că trebuie să li se ofere ocazia să facă lucrul acesta. Și poate noi, cunoscând mai bine situația comunității, îi putem îndruma, îi putem direcționa către diferite situații care au nevoie. În felul acesta și ei se simt utili și chiar au o mare bucurie în a face, în a participa la aceste acțiuni.

Noi avem un parteneriat cu școala specială a Sanatorului din Techirghiol, Secția de copii. Întotdeauna, înainte de Sfântul Nicolae, care este și ocrotitorul școlii, acolo fiind și un paraclis închinat Sfântului Nicolae, noi mergem și facem o slujbă, o taina Sfântului Maslru, de obicei, și apoi oferim din partea credincioșilor noștri, câte un pachet cu dulciuri tuturor copiilor care sunt internați și frecventează școala. De asemenea, tuturor copiilor le oferim de Crăciun pachete cu dulciuri.

De asemne, la sanatoriu, periodic mergem și facem câte o slujbă pentru copiii internați.

Luna decembrie este una mai intensă din punct de vedere al acțiunilor caritabile?

Da, putem spune că este un pic mai intensă. Noi încercăm să sprijinim cazurile sociale din parohie pe tot parcursul anului însă, într-adevăr, luna aceasta este una deosebită. Și noi, alături de celelalte parohii din mediul urban, participăm la acțiunea caritabilă de Crăciun. Credincioșii noștri aduc alimente neperisabile pe care noi le pregătim apoi în pachete și le ducem acolo unde Departamentul Social al Arhieiscopiei ne îndrumă spre a merge.

Pe lângă această acțiune, noi avem propria noastră acțiune pentru cazurile sociale din parohia noastră.

Periodic, am oferit încălțăminte, îmbrăcăminte copiilor din familii defavorizate, din familii cu mulți copii. Chiar dacă nivelul de trai s-a mai ridicat, sunt destul de multe cazuri sociale care au nevoie de implicare. Am mai oferit și ajutoare pentru încălzire, depinde de ce a fost nevoie.

Chiar dacă noi, prin vizite pastorale, trecem prin fiecare casă, prin fiecare familie, poate, punctual, la momentul acela, nu au nevoie de ceva anume și se întâmplă undeva după Crăciun să aibă nevoie. Înainte de Crăciun toată lumea își dorește să ajute și are această disponibilitate, însă după aceea scade un pic intensitatea acțiunilor sociale. Se întâmplă ca în lunile ianuarie, februarie, martie, să rămână fără diverse.

De exemplu, cineva m-a sunat anul trecut că nu mai aveau cu ce să se încălzească. Aveau o centrală pe peleți, iar prețul era foarte mare. Din fericire, nouă ne rămăseseră niște peleți, pentru că, în biserica noastră avem gaze la acest moment, și ne rămăseseră nouă peleți, astfel că le-am dat lor.

5. Ați întâlnit povești de viață care v-au marcat în timpul acestor acțiuni? Ne puteți împărtăși una?

Nu pot să spun că mi-a rămas ceva în minte, o situație deosebită. De la fiecare credincios ai ceva de învățat, fie că este mai în vârstă, fie că este mai tânăr, chiar și de la copii. Bineînțeles că cele care te marchează sunt situațiile acestea mai dramatice, într-adevăr – când poate a fost decesul unui copil sau unui tânăr, am avut și astfel de situații.. Te pune și pe tine la încercare ca și slujitor și familia, și bineînțeles îți dă de gândit. Poți folosi bineînțeles acest exemplu spunându-le credincioșilor – mai ales atunci când e vorba de plecarea din viața aceasta unui tânăr – că viața sau bătrânețea nu este ceva garantat și viața nu are un număr fix de ani. De aceea trebuie să fim pregătiți – mai ales din punct de vedere spiritual, religios – pentru momentul de plecare din viața aceasta.

6. Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat al parohiei?

Îmi doresc să terminăm schimbarea acoperișului, învelitoarea de tablă, suntem acum în proces de a fi înlocuită.

Pentru că am găsit înțelegere și disponibilitate și la Consiliul Local, domnului primar Iulian Constantin Soceanu, cel care a sprijinit toate proiectele parohiei din ultimii ani, dar și la credincioșii care au venit în ajutorul nostru, am hotărât împreună cu Consiliul Parohial și cu colegii slujitori că este bine să facem această lucrare, acum când nu s-a agravat situația, costurile ar fi fost mari, chiar dacă și acum sunt destul de mari, iar lucrările ar fi fost și mai complicate.

Lucrările le-am început în toamna aceasta, undeva în sfârșitul septembrie, iar ca și ne-am propus ca turele să le finalizăm anul acesta. Dacă vremea va fi bună – pentru că o perioadă de timp din cauza ploilor nu s-a lucrat, vom continua. Bineînțeles, ne dorim să nu decopertăm tot acoperișul ci pe bucăți, în caz că vremea se strică și nu mai permite continuarea lucrărilor, să nu avem de suferit la interior.

Ne dorim intensificarea acțiunilor pastoral-misionare, continuarea celor pe care le avem acum în derulare.

Împreună cu Consiliul Local, Primăria, anul trecut am avut un proiect prin care în jur de 25 de copii serveau masa la noi și apoi primeau ajutor la teme.

Însă noi vrem să dezvoltăm puțin acest proiect, de aceea am luat o mică pauză. Suntem în curs de definitivare a unor aspecte organizatorice. Birocrația este destul de mare și de aceea, pentru că am găsit niște probleme în organizare în anul școlar care a trecut, dorim să le punem la punct și să începem din nou acest proiect din anul școlar viitor – ne dorim să creem un fel de after school social.

Aproximativ 25 de copii, din tot orașul, serveau masa de prânz aici, de la clasele I-IV. În parteneriat cu Consiliul Local și prin Biroul de Asistență Socială, împreună am ales cazurile sociale, copiii care se încadrau ca și beneficiari. Apoi, după ce serveau masa, împreună cu două doamne care le aveam permanent educatoare/învățătoare, și alături de alți voluntari – profesori pensionari sau cu pregătire didactică, copiii își făceau temele. Totodată, aveam și alte activități educative cu ei.

Îmi doresc să începem un proiect care să aibă continuitate cât este nevoie, să nu ne oprim atunci când, poate din diferite motive sau probleme organizatorice, se încheie.

Va fi un parteneriat între noi și Consiliul Local. Cu toate că mi-aș dori, parohia nu poate susține un astfel de proiect în totalitate, pentru că sunt costuri destul de mari și nivelul parohiei noastre nu este unul foarte ridicat.

Între timp, aici, în sala de mese, îmi doresc să continuăm și pe viitor ceea ce facem deja de aproape doi ani și jumătate: oferim o masă caldă tuturor credincioșilor, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie. În jur de 70–75 de persoane servesc masa.

După ce ne-am mutat în biserică, mai precis după ce am preluat administrarea parohiei ca și paroh, am făcut toate demersurile și lucrările pentru a transforma anexa într-o sală de mese. I-am adăugat o bucătărie dotată cu tot ceea ce este necesar.

Oferim masă tuturor credincioșilor care participă la slujbă și nu facem diferență. Sunt persoane care, din diferite motive, poate nu participă la slujbă, dar vin cu soția sau cu soțul.

La fel, nu facem discriminare față de cei care poate nu sunt creștini sau ortodoxi. Parohia noastră fiind diversă, avem persoane care sunt și de alte religii, care, pentru că au nevoie, vin la noi la masă. Mi-aș fi dorit să extindem mai mult acest proiect, dar deocamdată cam atât se poate.

Zece voluntari, alături de bucătăresele implicate tot voluntar, se ocupă de pregătirea mesei de duminică.

7. Ce mesaj transmiteți credincioșilor dumneavoastră din parochie și nu numai?

Mesajul nostru putem spune că îl transmitem în fiecare duminică la Sfânta Liturghie.

Ne dorim să avem o relație cât mai apropiată cu credincișii, împreună să devenim o mare familie – familia de acasă se întâlnește în biserică cu marea familie din biserică. Ne-am dori să avem o relație cât mai apropiată, pentru că doar împreună putem face față tuturor provocărilor care sunt în vremurile acestea.

Trăim într-o societate foarte dezbinată, putem spune. În biserică încercăm să ne unim în jurul Lui Dumnezeu. Activitatea noastră principală este propovăduirea Cuvântului Lui Dumnezeu și conducerea credincioșilor noștri către Împărăția Lui Dumnezeu, către Împărăția Cerurilor. Însă toate acestea se văd și în implicarea noastră în comunitate. Noi, ca și slujitori, singuri nu putem răzbi, nu putem face mare lucru. De aceea este nevoie să fim împreună.

Și cred că acesta ar putea fi mesajul pe care mi-aș dori ca toți credincioșii noștri să-l audă, să-l înțeleagă, acela de a fi împreună în biserică și în afara bisericii.

Citește și:

FOTO Hrană pentru suflet: Preotul paroh al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Lumina, Doru Chiriac, slujitorul din mijlocul comunității: O biserică vie se ține cu oameni. Fără credincioși, nimic nu suntem!

 

FOTO Hrană pentru suflet: O lecție despre credință, iubire și iertare spusă de părintele Adrian Pătrașcu, parohul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Năvodari: Să învieze Hristos în noi!