Un medic stomatolog din București insistă să construiască o clădire de birouri în Constanța

Constanța Imobiliară
Khassawneh Salim, un medic stomatolog din București care dorește să construiască o clădire de birouri în Constanța, a mai făcut un pas către realizarea acestui proiect. Planului Urbanistic Zonal pentru introducerea terenului pe care îl deține în imediata vecinătate a intravilanului comunei Valu lui Traian și reglementarea funcțională a acestuia se află din nou pe masa Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism din cadrul Primăriei Constanța.
Teritoriul care urmează să fie studiat prin PUZ se află în imediata vecinătate a intravilanului comunei Valu lui Traian, este delimitat de DN 3, drum de exploatare și limite cadastrale.
Demersuri începute încă din 2021
Reamintim faptul că documentația prezentată a fost analizată în cadrul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism din cadrul Primăriei Constanța si pe data de 4 noiembrie 2021.
În februarie 2023 Khassawneh Salim, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un memoriu de prezentare pentru introducerea unui teren în intravilan și reglementarea sa urbanistică pentru o zonă de instituții și servicii, în vederea obținerii avizului de mediu.
Sursă foto: Freepik
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







