DOCUMENTE Ministerul Justiției vrea să schimbe legea! Parchetul Judecătoriei Constanța ar putea prelua șefia parchetelor din Mangalia, Hârșova și Medgidia

Justiție
Se anunță schimbări importante printre procurorii din România, vizați fiind, mai precis, procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii! Potrivit datelor oficiale, Ministerul Justiției supune dezbaterii publice proiectul de Lege privind reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii. Mai precis, sunt preconizate modificări şi completări la Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, cu modificările ulterioare.
La nivelul județului Constanța, conform Ministerului Justiției, în cazul în care reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii va fi adoptată, vor exista următoarele unități de parchet:
- Constanţa – sediul principal în municipiul Constanţa (parchet de reședință)
- Medgidia – sediul secundar în municipiul Medgidia
- Hârşova – sediul secundar în oraşul Hârşova
- Mangalia – sediul secundar în municipiul Mangalia.
Tulcea
În continuare, la nivelul județului Tulcea, tot conform Ministerului Justiției, vor exista următoarele unități de parchet:
- Tulcea – sediul principal în municipiul Tulcea (parchet de reședință)
- Babadag – sediul secundar în oraşul Babadag
- Măcin – sediul secundar în oraşul Măcin.
Prim procurorii parchetelor de pe lângă judecătoriile din reşedinţă, șefii parchetelor de pe lângă judecătoriile din județ
Potrivit proiectului, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prim-procurorii parchetelor de pe lângă judecătoriile din reşedinţa de judeţ exercită conducerea parchetelor de pe lângă judecătoriile din cadrul județului, ocupând funcţia de prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătoriile din cadrul judeţului până la expirării mandatului sau a delegării în funcția de conducere.
Funcțiile de conducere, transformate în funcții de execuție
De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi, funcțiile de conducere de procuror din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile situate în alte localități decât reședințele de județ se transformă în funcții de execuție, cu reîncadrarea personalului care ocupă funcții de conducere pe noile funcții.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi funcţiilor de conducere din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile situate în alte localități decât reședințele de județ, astfel încât și acestea se transformă în funcții de execuție.
Din cele 175 de parchete de pe lângă judecătoriile din cadrul județelor vor rămâne 41 de parchete
Urmare reorganizării, din cele 175 de parchete de pe lângă judecătoriile din cadrul județelor vor rămâne 41 de parchete de pe lângă judecătorii, respectiv 41 de posturi de prim-procuror și 41 posturi de grefier-șef.
Impactul financiar asupra bugetului de stat produs de desființarea celor 134 de posturi de prim-procuror și 134 de grefier-șef este unul pozitiv, având în vedere faptul că această desființare va genera o economie lunară de 6.154.888 lei și anuală de 73.858.656 lei (14,7 milioane de euro).

La acest moment, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța este condus de Mihai Alexandru Stanciu (foto) (fost procuror șef al DNA Constanța).
Potrivit proiectului, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, procurorul Mihai Alexandru Stanciu va exercită conducerea parchetelor de pe lângă judecătoriile din cadrul județului Constanța.
De asemenea, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea este magistratul Maria Manuela Iordache, numită în funcția de conducere începând cu data de 1 ianuarie 2026, în urma câștigării concursului organizat de CSM, mandatul său fiind valabil timp de trei ani.
În cazul aprobării eventualelor modificări, Maria Manuela Iordache va conduce parchetele de pe lângă judecătoriile din cadrul județului Tulcea.
„Concentrarea resurselor umane dintr-un județ într-o singură structură de parchet oferă avantaje evidente“
Ministerul Justiției mai arată că „nouă formulă de organizare a parchetelor de pe lângă judecătorii permite concentrarea resurselor umane într-o structură de parchet unică, de natură să genereze coerență, eficiență și responsabilitate sporită“.
De asemenea, tot potrivit MJ, concentrarea resurselor umane dintr-un județ într-o singură structură de parchet oferă avantaje evidente în ceea ce privește coerența decizională, eficiența utilizării competențelor și monitorizarea performanței.
Tot potrivit Ministerului Justiției, prin acest proiect se propune reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii, altele decât cele din municipiul București, urmând ca acestea să fie organizate sub forma unui parchet unic, la nivelul fiecărui județ, cu sediul principal în localitatea reşedinţă de judeţ şi cu sedii secundare permanente în restul localităților în care funcționează judecătoriile din judeţul respectiv (altele decât judecătoria ce are sediul în reşedinţa de judeţ).
Soluția parchetului unic
S-a apreciat că soluția „parchetului unic” de pe lângă judecătoriile din cadrul judeţului ar crea premisele pentru asigurarea unei supravegheri şi urmăriri penale eficiente, conforme cu standardele unui stat de drept, a unei mai mari mobilități a personalului, dând conținut funcției de conducere.
De asemenea, o astfel de măsură s-ar încadra în trendul european de concentrare a resurselor, mai precizează Ministerul Justiției.
La nivelul Ministerului Public există 175 de parchete de pe lângă judecătorii (în continuare, PJ), dintre care 108 unități au în schemă cel mult 5 posturi de procuror; structura redusă a schemei determină neocuparea posturilor pentru perioade îndelungate de timp, existând parchete la care nu funcționează niciun procuror.
12 unități de parchet au funcționat fără niciun procuror
„În intervalul 2018-2026, 12 unități de parchet au funcționat fără niciun procuror, după cum urmează: PJ Agnita, PJ Videle, PJ Hârșova, PJ Babadag, PJ Măcin, PJ Însurăței, PJ Panciu, PJ Pătârlagele, PJ Ineu, PJ Târgu Bujor, PJ Aleșd, respectiv PJ Baia de Aramă. În același interval de referință un număr însemnat de parchete de pe lângă judecătorii au funcționat cu un sigur procuror. Astfel, în anul 2018 – 18 unități de parchet, în anul 2019 – 14 unități de parchet, în anul 2020 – 15 unități de parchet, în anul 2021 – 21 de unități de parchet, în anul 2022 – 28 unități de parchet, în anul 2023 – 34 de unități de parchet, în anul 2024 – 30 de unități de parchet, 2025 – 17 unități de parchet, 2026 (01.02.2026) – 17 unități de parchet“, se mai arată în documentele oficiale puse la dispoziție de Ministerul Justiției.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





