Militar din Mangalia, ACHITAT pentru ucidere din culpă! Mortul e de vină, spun judecătorii. Procurorii, nemulțumiți
Justiție
Un militar din Mangalia, trimis în judecată pentru ucidere din culpă, a fost achitat de judecători, care au ajuns la concluzia că fapta imputată acestuia de procurori nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege! În motivarea deciziei de achitare, judecătorii au reținut, printre altele, că victima, pe fondul unei intoxicații etilice severe, s-a angajat în fugă în traversarea drumului printr-un loc nepermis, în condiții de întuneric, pe un sector de drum slab iluminat.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, potrivit cărora, în luna ianuarie 2021, inculpatul a condus un autoturism pe bulevardul Independenței, iar în apropiere de intersecția cu strada Silozului, a accidentat o persoană, aceasta din urmă decedând ca urmare a leziunilor suferite în urma accidentului.
În fața magistraților, șoferul a declarat, printre altele, că accidentul a avut loc seara, pe întuneric, iar strada nu era iluminată.
„M-am trezit cu o persoană în fața mașinii“
„La un moment dat, de pe contrasens se apropia o mașină și eu nu vedeam decât farurile acesteia și imediat m-am trezit cu o persoană în fața mașinii pe care eu o conduceam și am lovit acea persoană. Nu am reușit nicio manevră de frânare care să împiedice accidentul. Subliniez că acea persoană se afla într-o zonă nemarcată pentru pietoni și eu nu am putut prevedea că va sări în fața mașinii mele. Nu pot aprecia viteza pe care o avea în acel moment, dar în niciun caz nu aveam mai mult de 60 km/h.”, a mai spus inculpatul militar în apărarea sa.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Militar București, instanță care a decis, recent, achitarea militarului: fapta nu a fost comisă cu vinovăție!
În motivarea deciziei de achitare, instanța militară a avut în vedere, printre altele, că niciunul dintre cele trei rapoarte de expertiză efectuate în cauză nu a putut determina viteza de deplasare pe cale analitică, cu un grad ridicat de certitudine, întrucât la locul faptei nu au fost imprimate urme de roțile autovehiculului și nu au existat alte mijloace materiale de probă care să permită stabilirea vitezei pe baza distanței de proiectare a pietonului.
Premisa factuală centrală a acuzației, respectiv depășirea limitei legale de viteză, afectată de un dubiu pronunțat
„Or, împrejurarea că două rapoarte de expertiză criminalistică, realizate de aceeași instituție de specialitate și folosind aceeași metodă estimativă, au ajuns la valori sensibil diferite (78 km/h, respectiv cca 50 km/h) demonstrează caracterul aproximativ al determinării și impune concluzia că premisa factuală centrală a acuzației, respectiv depășirea limitei legale de viteză, este afectată de un dubiu pronunțat, care nu a putut fi înlăturat prin niciun alt mijloc de probă“, au mai explicat judecătorii militari din București.
În acest context, instanța a constatat că, dincolo de această divergență asupra vitezei, două dintre cele trei rapoarte de expertiză converg asupra chestiunii decisive pentru soluționarea cauzei, și anume aceea a posibilității de evitare a accidentului.
„Accidentul nu putea fi evitat prin frânare nici la viteza legală de 50 km/h“
Tot potrivit datelor oficiale „raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul urmăririi penale, deși a estimat o viteză de 70-80 km/h, a concluzionat că accidentul nu putea fi evitat prin frânare nici la viteza legală de 50 km/h, iar raportul de expertiză criminalistică, efectuat în cursul cercetării judecătorești, a cuantificat riguros viteza care ar fi permis oprirea înainte de impact, respectiv cca 40,7 km/h, valoare inferioară limitei maxime legale.
„Prin urmare“, spun judecătorii, „indiferent care dintre estimările de viteză ar fi reținută, concluzia tehnică rămâne aceeași: evitarea impactului ar fi presupus deplasarea cu o viteză inferioară celei maxime admise pe acel sector de drum, conduită pe care nicio normă legală nu o impunea inculpatului în absența unor împrejurări previzibile care să reclame reducerea vitezei“.
Singurul raport de expertiză care a conchis în sens contrar, raportul de expertiză criminalistică (…) al I.N.E.C., a fundamentat posibilitatea evitării tocmai pe obligația de a circula cu o viteză inferioară limitei legale (…) întrucât ar echivala cu instituirea unei obligații de conduită lipsite de orice suport normativ, motiv pentru care instanța a înlăturat această concluzie, reținând concluziile concordante ale celorlalte două rapoarte de expertiză.
„Implicarea victimei în crearea stării de pericol“
În ceea ce privește implicarea victimei în crearea stării de pericol, instanța reține, din analiza coroborată a probelor, că aceasta s-a angajat în fugă în traversarea drumului printr-un loc nepermis, în condiții de întuneric, pe un sector de drum slab iluminat.
Judecătorii mai spun că, într-un dosar penal, condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Din analiza acestui text rezultă cu claritate că instanța pronunță condamnarea numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în cursul cercetării judecătorești dovedesc în mod cert întrunirea tuturor condițiilor răspunderii penale, hotărârea trebuind să apară ca o concluzie susținută de materialul probator administrat, constituind un lanț deductiv fără discontinuitate.
„Contribuția exclusivă a victimei la crearea stării de pericol“
Or, în cauză, dubiul pronunțat asupra vitezei reale de deplasare, concluziile coroborate a două rapoarte de expertiză în sensul imposibilității de evitare a accidentului, contribuția exclusivă a victimei la crearea stării de pericol prin angajarea intempestivă, în fugă, în traversarea drumului printr-un loc nepermis, pe fondul unei intoxicații etilice severe, precum și absența oricărei norme de circulație a cărei încălcare să poată fi imputată inculpatului conduc la concluzia că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, dubiul subzistent profitând inculpatului conform principiului in dubio pro reo.
Față de probatoriul administrat, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare, motiv pentru care a dispus achitarea militarului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Totodată, instanța militară a respins acţiunea civilă exercitată de părţile civile, ca neîntemeiată.
Decizia de achitare a fost contestată de procurori la instanța superioară.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Foto cu rol ilustrativ.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
