za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Un teren de pe Șoseaua Mangaliei, confiscat de comuniști, pe cale să fie restituit proprietarilor! Legături cu emblematicul imobil Casa cu bovindouri, din Piața Ovidiu

Un teren de pe Șoseaua Mangaliei, confiscat de comuniști, pe cale să fie restituit proprietarilor! Legături cu emblematicul imobil Casa cu bovindouri, din Piața Ovidiu

Un teren de pe Șoseaua Mangaliei, confiscat de comuniști, pe cale să fie restituit proprietarilor! Legături cu emblematicul imobil Casa cu bovindouri, din Piața Ovidiu

Justiție

17.11.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Povești demne de romanele istorice contemporane se desfășoară la instanțele din Constanța, judecătorii de la malul mării hotărând recent că un teren de pe Șoseaua Mangaliei, confiscat în timpul regimului comunist, trebuie să revină în posesia moștenitorilor proprietarilor de drept!

Cazul a ajuns la Curtea de Apel după ce Primarul Municipiului Constanța, dar și Consiliul Local au atacat decizia luată în primă instanță de magistrații de la Secția Civilă a Tribunalului Constanța, care l-au obligat pe edil să restituie terenul în natură proprietarilor de drept.

În speță, este vorba despre un teren de circa 25.000 mp situat pe Șoseaua Mangaliei al căruia proprietar era, potrivit surselor consultate de Ziarul Amprenta, cunoscutul avocat din Constanța interbelică, grec la origini, Constantin Serienescu, cel care deținea și emblematicul monument istoric din Piața Ovidiu denumit Casa cu bonvidouri.

Casa cu bovindouri deținută de același proprietar care deținea și terenul din Șoseaua Mangaliei

Sursa foto: ConstanțaMultietnică.ro

Conform surselor consultate de Ziarul Amprenta, pe terenul din Șoseaua Mangaliei urma să fie ridicată o fabrică de cuie.

Totuși, acest lucru nu a mai fost posibil, dat fiind regimul comunist instaurat în România după cel de-al Doilea Război Mondial și transformarea proprietăților private, prin naționalizare, în proprietăți de stat.

Proces intentat primarului, Consiliului Local și Unității Administrativ Teritoriale pentru recuperarea terenului din Șoseaua Mangaliei

Discuțiile privind terenul de pe Șoseaua Mangaliei se poartă într-un dosar înregistrat pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța în anul 2022, când moștenitoarele de drept ale terenului au dat în judecată Consiliul Local Constanța, pe Primarul Municipiului Constanța Vergil Chițac, dar și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, pentru recuperarea suprafeței.

După mai bine de doi ani și jumătate de proces, cazul a fost câștigat în primă instanță, de moștenitorii de drept ai suprafeței.

Iată minuta Hotărârii 2011/2025 a Tribunalului Constanța:

„Admite acţiunea.

Anulează Dispoziția privind soluționarea Notificării nr. 2274/7.11.2001 referitoare la imobilul situat în Municipiul Constanța, Șoseaua Mangaliei, jud. Constanța.

Obligă Primarul Municipiului Constanţa să emită reclamantelor o dispoziţie de restituire în natura a imobilului situat în Municipiul Constanța, Șoseaua Mangaliei, jud. Constanța.

Obligă pârâtul să plătească reclamantelor suma de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2000 lei reprezentând onorariu de expert şi 10000 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.06.2025.

Document: Hotarâre 2011/2025 17.06.2025“

proces teren Șoseaua Mangaliei

Procesul însă continuă la Curtea de Apel Constanța, instanță unde autoritatea publică locală a atacat victoria obținută în primă instanță de moștenitorii de drept ai terenului din Șoseaua Mangaliei.

De ce a admis Tribunalul Constanța acțiunea pentru terenul din Șoseaua Mangaliei

În motivarea Hotărârii 2011/2025 a Tribunalului Constanța, ce vizează terenul din Șoseaua Mangaliei, magistrații Secției I Civile a Tribunalului Constanța au arătat, printre altele, că „în ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite, Tribunalul reţine că reclamantele sunt fiicele proprietarei Serienescu (…), fiica proprietarilor (…) şi Constantin Serienescu, calitate pe care au dovedit-o cu actele de stare civilă“.

Conform instanței, „în ceea ce priveşte titlul de proprietate şi întinderea lui, Tribunalul constată că reclamantele au efectuat dovada dreptului de proprietate asupra imobilului menționat în notificare (nr., terenul din Șoseaua Mangaliei) în ceea ce îl privește pe autorul reclamantelor, depunând înscrisuri în acest sens“.

„Proprietarul sau moștenitorii acestuia sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului suferit în trucat scopul principal al Legii nr. 10/2001 consta tocmai în îndreptarea erorilor făcute de vechiul regim comunist și repunerea persoanelor îndreptățite în drepturile de care au fost deposedate prin acte abuzive la acea vreme“, au spus judecătorii.

Mai departe, se arată în hotărârea atacată la Curtea de Apel, „Tribunalul constată că, într-adevăr, în jurisprudența s-a subliniat că în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, cu privire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-a acceptat de legiuitor, în considerarea condițiilor socio-istorice în care s-au petrecut faptele, ca și a trecerii unui timp îndelungat de la acele evenimente, ca dovada dreptului de proprietate să se facă în condiții mult mai flexibile decât cele ale dreptului comun (și care presupun, în mod necesar, înfățișarea titlului legal de constituire/dobândire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloace de dovada indirectă ale dreptului de proprietate dar care să ateste faptul deținerii cu acest titlu de către solicitant a bunului vizat de el prin notificare“.

Conform judecătorilor, „ca atare, prin înscrisurile anexate dosarului administrativ, reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite (moștenitoare ale persoanelor îndreptățite)“.

„În referire la dovada preluării abuzive a imobilului, instanţa constată că aceasta este dovedită de situaţia juridică a terenului şi de istoricul de rol fiscal“, se mai arată în motivarea deciziei ce vizează terenul din Șoseaua Mangaliei.

Potrivit magistraților de la Tribunal, „în speţă, preluarea a fost una abuzivă, în favoarea reclamantelor venind dispoziţiile art 2 alin 1 lit i din legea 10/2001 care arată «În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat»“.

„Prin urmare“, a concluzionat Tribunalul referitor la terenul din Șoseaua Mangaliei, „având în vedere că, prin Dispoziția privind soluționarea Notificării nr. 2274/7.11.2001 referitoare la imobilul situat în Municipiul Constanța, Șoseaua  Mangaliei, (…), deşi erau întrunite condiţiile prevăzute de lege, instanţa va anula respectiva dispoziţie şi va anula Dispoziția privind soluționarea Notificării nr. 2274/7.11.2001 referitoare la imobilul situat în Municipiul Constanța, Sos. Mangaliei, (…) va obliga Primarul Municipiului Constanţa să emită reclamantelor o dispoziţie de restituire în natura a imobilului situat în Municipiul Constanța, Șoseaua Mangaliei (…)“.

Acum, însă, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii de la Secția I Civilă a Curții de Apel cu privire la procesul pentru terenul din Șoseaua Mangaliei.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

Sursa foto 2 Casa cu bovindouri: ConstanțaMultietnică.ro

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Caz RAR întâlnit: Un imobil de pe strada Mircea cel Bătrân SE ÎNTOARCE la proprietarii de drept la 74 de ani după NAȚIONALIZARE! Primarul a semnat dispoziția

Etichete:

  • Casa cu Bovindouri Piața Ovidiu
  • Casa cu Bovindouri monument istoric Constanța
  • terenuri naționalizate Constanța
  • terenuri confiscate de comuniști Constanța
  • șoseaua Mangaliei
  • retrocedări Constanța
  • Legea 10 din 2001
  • proces teren Șoseaua Mangaliei
  • Șoseaua Mangaliei teren naționalizat
  • Casa cu Bovindouri
Articole similare

Justiție

Judecătorii vor o expertiză de ultim moment în cazul Damen Mangalia! Este vizat ultimul an dinaintea INSOLVENȚEI 27.09.2026

Decizie de ultim moment la Curtea de Apel Constanța, instanță ai cărei judecători au hotărât că trebuie efectuată o expertiză contabilă cu privire la activitatea fiscală a Damen Mangalia - cu titulatura completă Damen Shipyards Mangalia SA, compania acum falimentară …

Justiție

Rechizitoriu DNA! Iată de ce a fost trimis în judecată Ionuț Dumitru, fostul șef al Poliției Locale Constanța. Este acuzat de abuz în serviciu 27.09.2026

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au stabilit primul termen - în faza Camerei preliminare - în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Ionuț Dumitru, fostul șef …

Justiție

Accident înfiorător! Un copil de 12 ani, din Tulcea, a murit în timp în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea! Cazul, la Constanța 27.09.2026

Un băiat, de 12 ani, din județul Tulcea, și-a pierdut viața în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea, împreună cu mai mulți prieteni! În timpul jocului, copilul a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr, de 18 …

De la același autor

Justiție

Judecătorii vor o expertiză de ultim moment în cazul Damen Mangalia! Este vizat ultimul an dinaintea INSOLVENȚEI 27.09.2026

Decizie de ultim moment la Curtea de Apel Constanța, instanță ai cărei judecători au hotărât că trebuie efectuată o expertiză contabilă cu privire la activitatea fiscală a Damen Mangalia - cu titulatura completă Damen Shipyards Mangalia SA, compania acum falimentară …

Cultură

Muzeul de Istorie Constanța, amintiri de acum un secol: Recitalul companiei Constantin Tănase și vizita studenților turci cu vaporul Regele Carol 26.09.2026

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă seria aducerilor-aminte din orașul vechi, astăzi, 26 septembrie 2026, vorbind despre o altă zi de 26 septembrie, de acum circa 100 de ani, când 60 de studenți turci din Constantinopol (astăzi, Istanbul) …

Știrile zilei

3 zile cu ploi în Dobrogea, anunță meteorologii. Vezi aici prognoza 26.09.2026

Urmează trei zile cu ploi în Dobrogea, anunță specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie, în prognoza valabilă pentru următoarele zile în regiune. Totuși, specialiștii meteo transmit că ploile vor fi slabe și se vor semnala izolat.Debutul zilelor ploioase în Dobrogea …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Avertisment dur al ministrului Finanțelor pentru bugetul pe 2027: anul viitor poate fi chiar mai dificil din punct de vedere bugetar decât 2026

Economie

Avertisment dur al ministrului Finanțelor pentru bugetul pe 2027: anul viitor poate fi chiar mai dificil din punct de vedere bugetar decât 2026 27.09.2026
RO-Alert în nordul județului Tulcea: au fost identificate drone în zona graniței cu Ucraina

Știrile zilei

RO-Alert în nordul județului Tulcea: au fost identificate drone în zona graniței cu Ucraina 27.09.2026
Ministrul Educației anunță un program de 1,21 MILIARDE de lei pentru prevenirea abandonului școlar și analfabetismului funcțional

Învățământ

Ministrul Educației anunță un program de 1,21 MILIARDE de lei pentru prevenirea abandonului școlar și analfabetismului funcțional 27.09.2026
CS Medgidia a obținut rezultate frumoase la Campionatul Național de Lupte Juniori Under 11 de la Târgoviște

Sport

CS Medgidia a obținut rezultate frumoase la Campionatul Național de Lupte Juniori Under 11 de la Târgoviște 27.09.2026
VIDEO Peste 500 de militari și jandarmi din 19 state au ajuns în România

Știrile zilei

VIDEO Peste 500 de militari și jandarmi din 19 state au ajuns în România 27.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.