Vezi aici când află Primăria Constanța dacă recuperează 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor: Judecătorii din București pregătesc VERDICTUL

Justiție
Judecătorii de la Tribunalul București s-au retras pentru deliberări în procesul civil, aflat în faza de rejudecare, în care Primăria Constanța recâștigase inițial circa 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor, anchetă penală în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție în legătură cu retrocedarea a zeci de terenuri din Constanța și Mamaia.
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, magistrații Tribunalului București au ascultat în ședința de la finele acestei săptămâni pledoariile avocaților tuturor părților din proces și au anunțat că hotărârea va fi pronunțată la data de 18 iunie 2026, dat fiind că instanța are nevoie de timp pentru a delibera.
La mijlocul litigiului civil de la Tribunalul București se află circa 80 de terenuri din Constanța vizate de Dosarul Retrocedărilor pentru care instanța supremă a dispus, în aceeași hotărâre prin care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție, să fie întreprinse toate măsurile pentru revenirea acestora, a terenurilor, în proprietatea municipiului Constanța sau a Statului Român, după caz.
Cazul cu indicativul 25579/3/2020* a fost reînregistrat pe data de 4 septembrie 2025 pe rolul Tribunalului București, la mijlocul litigiului fiind cererea Primăriei Constanța de anulare a zeci de contracte de vânzare-cumpărare sau acte subsecvente pentru suprafețe ce totalizează zeci de mii de metri pătrați, vizate de Dosarul Retrocedărilor.
Procesul s-a judecat miercuri, 3 iunie 2026, de la ora 10.00, la Secția a V-a Civilă a Tribunalului București, când completul de judecată s-a retras pentru deliberări, după ce a ascultat pledoariile avocaților părților din proces.
Așa cum am precizat mai sus, instanța a anunțat că hotărârea va fi luată la data de 18 iunie 2026.

În speță, este vorba despre procesul deschis de Primăria Constanța încă din anul 2020, după pronunțarea de către Curtea Supremă a sentinței definitive din Dosarul Retrocedărilor, pentru recuperarea celor 80 de terenuri vizate de proces, pentru care Înalta Curte a decis restabilirea situației anterioare emiterii dispozițiilor de primar semnate de Radu Mazăre prin care terenurile fuseseră retrocedate.
Cazul s-a întors la Tribunalul București după ce Curtea de Apel București a casat hotărârea primei instanțe, prin care Primăria Constanța recupera aproape toate cele peste 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor.
Astfel, Curtea de Apel București a dispus rejudecarea cazului pentru ca în proces să fie introdusă și Banca Națională a României, care făcuse cerere de intervenție în cauză.
Cererea BNR fusese respinsă inițial de Tribunalul București printr-o încheiere de ședință care a putut fi atacată doar odată cu fondul cauzei, adică doar după ce se terminase procesul la prima instanță.
Piața imobiliară, în stand by
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în luna mai 2025, Curtea de Apel București a hotărât trimiterea înapoi spre rejudecare, la Tribunalul București, a dosarului în care, în primă instanță, Primăria Constanța recâștigase dreptul de proprietate pe zeci de terenuri din Dosarul Retrocedărilor.
Hotărârea Curții de Apel a pus astfel în stand by întreaga piață imobiliară din Constanța, zeci de suprafețețe, deținute inclusiv de cumpărători de bună credință fiind afectate de deciziile instanței bucureștene.
În proces, judecătorii de la Tribunalul București constataseră, în primă instanță, nulitatea absolută parțială pentru mai multe contracte de partaj, certificat de moștenitor ori contracte de vânzare ce vizau zeci de mii de metri pătrați de terenuri din Dosarul Retrocedărilor.

Totodată, instanța dipusese radierea drepturilor de proprietate ce erau înscrise în cărțile funciare ale suprafețelor vizate.
Totuși, aceste aspecte urmează să fie reanalizate de magistrați, în timpul rejudecării cazului.
Mai trebuie precizat că oricare va fi decizia pe care o vor lua judecătorii de la Tribunalul București la finalul procesului, aceasta va putea fi din nou atacată la Curtea de Apel București.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primar de comună, trimis în judecată de DNA! Este acuzat de luare de mită în formă continuată






