Tinerii care au bătut un bătrân din Medgidia și i-au furat mai multe bunuri din casă au fost arestați preventiv

Știrile zilei
Pe 10 februarie 2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, față de inculpații I.G., în vârstă de 18 ani, din municipiul Medgidia, Ș.G., în vârstă de 17 ani, din comuna Castelu, și I.B., în vârstă de 17 ani, din municipiul Medgidia, aflați în stare de reținere, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cu privire la inculpatul major, I.G. s-a reţinut şi circumstanţa agravantă a comiterii faptei împreună cu persoane minore, în sarcina acestuia fiind reţinută şi săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în seara de 9 februarie 2024, în jurul orelor 23.00, cei trei inculpaţi au pătruns, prin efracție, respectiv prin distrugerea sistemului de închidere de la poartă, în incinta imobilului persoanei vătămate G.L. din Medgidia, unde, după ce au distrus un geam de la o ușă de acces în imobil, i-au aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate în vârstă de 68 de ani, au ştrangulat-o cu cablul de la televizor şi au ameninţat-o cu un cuţit, deposedând-o de un televizor, un aparat radio şi suma de 200 lei.
Cu privire la inculpatul major, I.G. s-a reţinut şi că la data de 23 octombrie 2023, în intervalul orar 12.00-13.30, a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate C.A. din Medgidia, prin escaladarea gardului împrejmuitor și, dintr-o anexă, a sustras suma de 300 de lei si un pachet de cafea, iar din interiorul autoturismului parcat în curte, a sustras o pereche de ochelari de soare.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Citește și:







