UPDATE FOTO VIDEO Vlad Pascu, adus la Judecătoria Mangalia. Discuții aprinse în sala de judecată. Probabil ultimul termen din acest an în dosarul tragediei de la 2 Mai

Știrile zilei
Vlad Pascu, acuzat de producerea accidentului mortal de la 2 Mai, eveniment soldat cu decesul a doi tineri, și rănirea altor trei, se află vineri, 20 decembrie 2024, în atenția Judecătoriei Mangalia.
Termenul de azi a fost stabilit pentru a se comunica părților civile suplimentul la raportul de expertiză întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, suplimentul la raportul de expertiza comunicat de dr. Lesnic Sorin şi celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Tot azi, Judecătoria Mangalia va decide dacă Vlad Pascu rămâne în stare de arest preventiv sau poate fi plasat sub imperiul unei alte măsuri preventive.
Vlad Pascu este judecat în stare de arest preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
UPDATE
Duba în care se află Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia aproape de ora 11.00.
Părțile sunt nerăbdătoare să afle dacă astăzi se va putea judeca, în final, procesul propriu-zis, iar avocații să susțină pledoariile finale.
Hotărârea pe care o va lua Judecătoria Mangalia va putea fi ulterior contestată la Curtea de Apel Constanța.
La dosarul cauzei s-a depus înregistrarea discuțiilor dintre avocații familiei Dragomir și Judecătoria Mangalia, din care ar reieși că actele nu fuseseră înregistrate în ECRIS, motiv pentru care se solicitase amânarea, la termenul trecut.
Apărarea cere avizarea expertului medical
Unul dintre avocații lui Vlad Pascu, Adrian Bendeac, solicită avizarea expertului medical de către Comisia de avizare și control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală.
„Opinez că această avizare este necesară, pentru că de acest raport depinde covârșitor schimbarea încadrării juridice a faptei“, a spus avocatul.
La rândul său, procurorul de ședință a precizat că acuzarea nu se opune acestei expertize, dar că apreciază că actele medico-legale întocmite în cauze sunt complete.
Avocatul Cuculis: „Expertul parte are aceeași pregătire ca experții INML“
La rândul său, avocatul Adrian Cuculis, reprezentant al unora dintre părțile vătămate, a spus că textul de lege lasă această posibilitate la latiduinea instanței, „dar expertul parte are aceeași pregătire ca experții INML“.
„De regulă, acest tip de avizare se face atunci când apar contradicții între experiții judiciari. Cu titlul de exemplu, cazul Felecanu, de la Iași, este în directă legătură cu acest tip de avizare. Noi avem aici un singur tip de expertiză: dacă este o vătămare permanentă sau nu. Nu avem de ce să trimitem la comisie această expertiză care a fost completată la cererea tuturor părților“, a spus avocatul.
Acesta a punctat în continuare: „Mai mult, cred că singura chestiune de suspiciune este că expertul parte aruncă bănuiala asupra medicilor de la Mangalia, bazată pe faptul că medicul nu a consemnat în fișa medicală verificările amănunțite. El trebuia însă doar să rezolve urgența“.
„Este o pierdere inutilă de vreme, ne opunem vehement. Nu au ce să ne mai spună experții“, a conchis avocatul.
În replică, avocatul Adrian Bendeac a spus instanței că „vă revine sarcina de a evalua două rapoarte medico-legal. Expertul parte a constatat că la Spitalul Mangalia nu s-a constatat tasarea nervului“.
La rândul său, avocatul Adrian Cuculis a mai adăugat: „Nu au ce să ne spună, să infirme sau să confirme comisia actul medical. Ei nu se pot pronunța asupra unui malpraxis. Nu există temei faptul pentru această avizare suplimentară“.
„Sunt două înscrisuri, care trebuie suspuse comisiei de avizare și control“, a spus, în replică Adrian Bendeac.
„Prima lucrare spune că nu există o infirmitate, în a doua se arată că există“
La rândul său, avocata Daniela Ganea, reprezentanta familiei Olariu în proces, a precizat că nu se impune avizarea solicitată de apărare.
Reprezentantul legal al companiei de asigurări și-a expus punctul de vedere, precizând că „în certificatul medico-legal se arată că victima nu a suferit vreo infirmitate. În atare situație, avem comisia superioară care va verifica și aviza științific concluziile actelor medicale și se vor pronunța asupra tuturor actelor. Prima lucrare spune că nu există o infirmitate, în a doua se arată că există una. Apreciem că se impune compararea acestor expertize“.
Aplauze în sala de judecată
Președintele completului a spus „am cercetat expertizele prezentate instanței. Pacienta – 70 de zile în situația unei evoluții favorabile, în august 2023. De atunci, a avut mai multe operații și intervenții și recuperare. Medicul legist a răspuns într-o modalitate lămuritoare. Nu există contradicții între expertize. Nu consider necesară avizarea de către comisia medicală“.
Anunțul judecătoarei Carmen Claudia Berevoescu, președintele Judecătoriei Mangalia, dar și președintele completului căruia i-a fost repartizat aleatoriu dosarul cauzei, a fost întâmpinat cu aplauze și bucurie în sala de judecată, acolo unde sunt prezente familiile, rudele și prietenii victimelor accidentului.
Cu toate acestea, reprezentantul companiei de asigurare a precizat că „nu puteți reține acestea fără un control de la un for superior și vom folosi acest argument și în calea de atac“.
Președintele completului a punctat că nu se încalcă dreptul la apărare.
La rândul său, reprezentantul Ministerului Public (procurorul), a precizat că acuzarea formulează concluzii de respingere a cererii formulate de Vlad Pascu, prin apărătorii săi.
Avocatul Cuculis s-a adresat instanței: „dumneavoastră faceți parte din părțile care pot decide avizarea la un for superior. Dumneavoastră ați decis că nu veți aviza. Nu putem vorbi de injustiție aici. Nu există alte probe“
Avocatul Bendeac, apărătorul lui Vlad Pascu, a spus că „ceea ce a subliniat expertul parte este că în 2023 nu s-a tasat nervul, dar ulterior, din cauza traseului sinuos al acestui dosar care trebuia să dureze trei-patru termene, de fapt, am ajuns în 2024. Între timp, nervul s-a tasat. Decizia dumneavoastră ar putea duce la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este judecat clientul meu“.
Vlad Pascu cere să se consulte cu avocații
Președintele completului s-a adresat reprezentantului BAAR (Biroul Asigurăritorilor de Autovehicule din România): „din moment ce am respins cererea de avizare, resping și cererea dumneavoastră“.
Vlad Pascu a solicitat în acest moment să se consulte cu avocații săi.
Sala de judecată a fost evacuată.
Părțile vor discuta despre schimbarea încadrării juridice.
Reluarea discuțiilor
După câteva momente, părțile prezente au fost rechemate în sala de judecată, unde s-a vorbit despre schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina lui Vlad Pascu legat de părțile vătămate Cristina Ionescu și Alex Coniac.
Se solicită o încadrare juridică pentru infirmitate și leziuni traumatice care au necesitat peste 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Acuzarea și avocații părților vătămate din proces solicită admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, în timp ce reprezentantul BAAR se opune unei astfel de schimbări.
Concluziile avocatului lui Vlad Pascu
Adrian Bendeac, avocatul lui Vlad Pascu a solicitat respingerea cererii.
„Azi ați analizat cumva înscrisurile medicilor legiști. Aș dori ca, atunci când vă veți pronunța, să evaluați și înscrisurile medico-legale ale expertului nostru. Ele ar trebui evaluate cu obiectivitate, pentru a concluziona dacă există un dubiu“, a spus avocatul.
În continuare, acesta a punctat:
„La momentul la care victima a fost evaluată la Mangalia, tasarea nu a fost constatată de medic. Această tasare nu a fost constatată nici de medicul legist. Deci, nici medicul de urgență, nici medicul legist nu au constatat această tasare. Oare nu e posibil să fi avut loc ulterior? Noi solicităm respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina clientului meu“.
Președintele completului de judecată a atras atenția părților, în legătură cu infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, că au intervenit modificări legislative între timp, pedeapsa prevăzută rămânând fixată între unu și cinci ani, ca înainte, însă modalitatea de executare s-a schimbat, astfel că acum este obligatorie executarea pedepsei în regim de detenție, adică – închisoarea.
„Voi rămâne în pronunțare în privința schimbării încadrării juridice“
„Astăzi au fost invocate foarte multe aspecte, de către toate părțile. Instanța trebuie să le analizeze pe toate, pentru a nu oferi o motivare incompletă. Voi rămâne în pronunțare în privința schimbării încadrării juridice, urmând ca hotărârea să fie luată la data de 23 decembrie 2024“, a spus magistratul Carmen Claudia Berevoescu.
Astfel, instanța s-a retras pentru deliberări privind cererea de schimbare a încadrării jurdicice, hotărârea urmând să fie luată luni.
Următoarea înfățișare în proces va avea loc pe 17 ianuarie 2025, de la ora 10.00.
Avocat Cuculis: „Nu se poate reține fapta de sluțire“
La ieșirea din sala de judecată, avocatul Adrian Cuculis a făcut mai multe declarații, oferind detalii suplimentare despre solicitarea de schimbare a încadrării juridice și ce presupune aceasta.
Avocatul a spus că nu se poate reține sluțire, pentru că urmele lăsate de accident la Cristina Ionescu nu sunt într-o zonă vizibilă, așa cum cere legea.
Tatăl lui Sebi: „Cred că astăzi, înainte de Crăciun, s-a făcut o dreptate“
La rândul său, Valentin Olariu, tatăl lui Sebi Olariu, ucis în accident, a vorbit la plecarea de la instanță despre cele întâmplate la termenul de astăzi.
„Cred că astăzi, înainte de Crăciun, s-a făcut o dreptate și sper ca Vlad Pascu să își primească pedeapsa pe care o merită. Cred că în ianuarie se va termina procesul, se fac doi ani de zile în august. După ce că noi suntem terminați moral, fizic, ne-au plimbat pe drumuri atâta timp. Cred că astăzi doamna judecător le-a închis gura. Toți erau porniți că se va amâna iar, dar apoi Vlad Pascu nu mai era cu zâmbetul pe buze. Așa am simțit în acel moment, că s-a făcut dreptate, am simțit nevoia să aplaud“, a spus tată lui Sebi referitor la decizia instanței de a respinge cererea ce ar fi dus la o nouă amânare a procesului.
Mama Cristinei Ionescu: „Sperăm să se facă dreptate, pentru toți acești copii“
Nu în ultimul rând, mama Cristinei Ionescu, tânără rănită în urma accidentului rutier, a declarat că speră să se schimbe încadrarea juridică a faptei și că, într-un final, să se facă dreptate pentru toți copiii din accident, și pentru cei ce și-au pierdut viața, și pentru cei ce au fost răniți:
„Faptul că doamna judecător a recunoscut, în urma cercetării înscrisurilor medicale, că situația Cristinei este încă gravă și faptul că va mai dura mult timp până ce ea își va reveni, măcar în proporție de 70%-80%, lucrul acesta este îmbucurător pentru noi. Sperăm să se schimbe încadrarea juridică și, într-un final să mergem la Curtea de Apel și pentru toți acești copii, și cei care au murit și cei care au fost răniți, să se facă dreptate“
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Procesul lui Vlad Pascu, plin de emoții. Ropote de aplauze în sala de judecată. Iată motivul