Psalmii – izvor de echilibru și vindecare: Psalmul 22, al Bunului Păstor, ghid spiritual și simbol al împlinirii creștine, explicat de părintele Adrian Vasile

HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 22:
- Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi.
- La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit.
- Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui.
- Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești.
- Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.
- Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
- Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.
„Acest psalm, unul dintre cei mai prezenți în cultul Bisericii, este supranumit și „Psalmul Bunului Păstor”, întrucât grija lui Dumnezeu pentru oameni e descrisă prin imaginea păstorului (vv. 1-4) și cea a ospățului mesianic (vv. 5-6). Apa, untdelemnul şi vinul au fost văzute ca prefigurări ale Tainelor inițierii creștine (Botezul, Mirul, Euharistia). În Biserica primară, psalmul era cântat de noii botezați în noaptea de Paști.
Omul care își pune viața în mâinile Bunului Păstor, Mântuitorul Iisus Hristos, este condus către locul de pășune care înseamnă Raiul, pe care l-am pierdut și pe care Hristos ni l-a redeschis, locul unde acced cei care lucrează virtutea, ajungând să se hrănească la apa odihnei, adică dobândind cunoștința deplină a lucrurilor.
Întoarcerea sufletului, din versetul 3, poate însemna o întoarcere în sine, o revenire la ceea ce am fost, o recâștigare a unui drept, o regăsire a unui drum de la care, poate din cauza păcatelor, ne-am rătăcit. Rătăcirea de sine poate însemna pierderea propriei autenticități, iar revenirea numai Dumnezeu ne-o poate dărui, ghidându-ne spre căile dreptății, adică spre calea cea strâmtă a împlinirii poruncilor Evangheliei.
Atunci când toată nădejdea în Bunul Păstor, când cu smerenie ne lăsăm conduși de „toiagul” și „varga” Lui (v. 5), simbolizând instrumentele Proniei divine, moartea fizică nu ne mai înspăimântă, ci ne înfricoșăm doar de adevărata moarte, aceea a sufletului (v. 4).
Masa din versetul 6 este o anticipare a Euharistiei, cu atât mai mult cu cât se amintește și de paharul care adapă; cei „ce mă necăjesc”, vrăjmașii, asistă neputincioși la unirea sufletului vrednic cu Dumnezeu. Untdelemnul cu care se unge capul dreptului este simbol al Duhului Sfânt ale cărui daruri se revarsă asupra noastră la Taina Mirungerii, primită îndată după Botez. De vom lucra aceste daruri și ne vom învrednici să ne apropiem de masa Domnului, iubirea milostivă a lui Dumnezeu se va revărsa asupră-ne toată viața, deschizându-ne porțile veșniciei, în Împărăția lui Dumnezeu (v.7).
Scurt, dar extrem de concentrat ca mesaj, Psalmul 22 face parte din Rânduiala Sfintei Împărtășiri, dar mai este citit și la Ceasul I în Ajunul Bobotezei, face parte și din „Slujba înmormântării preoților și a diaconilor de mir”, din „Rânduiala ce se face pentru cei ce sunt tulburați și supărați de duhuri necurate”, se citește și la „Sfințirea unei biserici noi” și atunci când se sfințesc vasele pentru slujbă.
Prin unda de liniște și speranță pe care o degajă, acest psalm este unul dintre cei mai citiți de către credincioși și în cadrul rugăciunii particulare”, a transmis pentru Ziarul Amprenta, părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Foto: Pexels
Citește și:







