HRANĂ PENTRU SUFLET: Taina Psalmului 42, explicată de părintele Adrian Vasile – De la mâhnire la nădejde și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 42. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 42:
- Judecă-mă, Dumnezeule, și apără dreptatea mea de neamul necuvios, de omul nedrept și viclean, și izbăvește-mă.
- Că Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjește vrăjmașul meu?
- Trimite lumina Ta și adevărul Tău; acestea m-au povățuit și m-au condus la muntele cel sfânt al Tău și la locașurile Tale.
- Și voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeul Cel ce veselește tinerețile mele;
- Lăuda-Te-voi în alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu.
- Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi?
- Nădăjduiește în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu.
„Mai scurt ca întindere, Psalmul 42 pare o continuare a Psalmului 41, în tradiția ebraică alcătuind împreună o singură rugăciune. Psalmul începe cu un apel la judecata lui Dumnezeu, care nu este aici temută, ci dorită, deoarece Dumnezeu este singurul Judecător care cunoaște adevărul deplin. Omul credincios, atunci când este nedreptățit, nu este chemat să răspundă răului cu rău, ci să-și așeze cauza înaintea lui Dumnezeu (v. 1).
Totuși, prin întrebarea „Pentru ce m-ai lepădat?” (v. 2), rugăciunea capătă imediat un ton dramatic, căci pare strigătul celui care crede în Dumnezeu, dar nu mai simte apropierea Lui. În acest sens, psalmul descrie una dintre cele mai profunde încercări duhovnicești: Dumnezeu pare absent, dar omul continuă să se roage Lui și tocmai rugăciunea dovedește că legătura nu s-a rupt.
Se simte o tristețe a înstrăinării, dar nu una a deznădejdii, căci psalmistul cere călăuzirea lui Dumnezeu pentru a putea reveni la locul sfânt, la comuniunea cultică. „Lumina” și „adevărul” invocate în versetul 3, înțelese în lectură creștinească, duc cu gândul la Mântuitorul Hristos, Lumina lumii (Ioan 8, 12), Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Astfel, ceea ce psalmistul cere profetic – lumină și adevăr – creștinul vede împlinit în Hristos. Dumnezeu nu numai că îi arată omului drumul, ci El Însuși devine Calea pe care omul se întoarce la Dumnezeu. „Jertfelnicul lui Dumnezeu” (v. 4), la care ajunge omul trăitor în lumină și adevăr, arată că ținta rugăciunii nu este numai rezolvarea unei dificultăți, ci refacerea comuniunii cu Dumnezeu.
Odată ajuns în fața lui Dumnezeu, psalmistul nu mai vorbește despre vrăjmași, ci despre laudă (v. 5), nu mai vorbește despre nedreptate, nu mai este încercat de întristare și de sentimentul părăsirii ci de cel al bucuriei transformate în doxologie. Rugăciunea nu schimbă doar situația celui care se roagă, ci mai ales îl schimbă pe cel care se roagă, a cărui privire se mută de la vrăjmași la Dumnezeu.
Psalmul se încheie cu întrebarea deja cunoscută din Psalmul 41: „Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi?” (v. 6). Remarcabil este că vorbind propriului suflet omul credincios nu se lasă purtat pasiv de tristețe, ci își cheamă sufletul la nădejde: „Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El” (v. 7).
Ideea de maxim folos sufletesc cu care trebuie să rămânem după lectura acestui psalm este aceea că mâhnirea nu se vindecă numai prin analiza cauzelor ei, ci prin reașezarea sufletului înaintea lui Dumnezeu. Psalmistul nu spune că încercarea a dispărut ci că există Dumnezeu este mai puternic decât toate încercările prin care trecem.
Să citim cu încredere Psalmul 42 mai ales în momentele de nedreptate, mâhnire, tulburare sufletească sau când trăim sentimentul îndepărtării de Dumnezeu; de folos este fi citit și înaintea participării la slujbele Bisericii, ca rugăciune pentru luminare și pentru redobândirea bucuriei întâlnirii cu Dumnezeu.”, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
