HRANĂ PENTRU SUFLET: Psalmul 45, rugăciunea încrederii în Dumnezeu în vremuri de teamă și tulburare. Explicațiile părintelui Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 45. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 45:
- Dumnezeu este scăparea și puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
- Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul și se vor muta munții în inima mărilor.
- Venit-au și s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munții de tăria lui.
- Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfințit locașul Lui.
- Dumnezeu este în mijlocul cetății, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineață.
- Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărățiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
- Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
- Veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
- Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma și va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
- Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu, înălța-Mă-voi pe pământ.
- Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
„Psalmul 45 este o cântare de încredere în ocrotirea lui Dumnezeu, chiar și în mijlocul celor mai mari primejdii. El aparține fiilor lui Core și exprimă convingerea că siguranța adevărată a poporului credincios nu se întemeiază pe puterea omenească, ci pe prezența și ajutorul lui Dumnezeu.
Psalmul începe printr-o mărturisire de credință: Dumnezeu nu este doar un ajutor îndepărtat, invocat în împrejurări excepționale, ci sprijinul permanent al celor care se încred în El. Imaginile cutremurării pământului, ale munților prăbușiți și ale apelor învolburate exprimă tulburarea întregii ordini a lumii. Chiar și atunci când realitatea pare să-și piardă stabilitatea, credinciosul descoperă în Dumnezeu un temei care nu poate fi zdruncinat. Psalmul nu promite absența încercărilor, ci certitudinea prezenței dumnezeiești în mijlocul lor. (vv. 1-3)
Cetatea lui Dumnezeu și prezența Sa sfințitoare. În contrast cu apele învolburate, care simbolizează primejdia și dezordinea, psalmistul evocă apele unui râu care aduc bucurie cetății lui Dumnezeu (v. 4-5). În sens istoric, imaginea trimite la Ierusalim, cetatea sfântă și locul prezenței dumnezeiești în mijlocul poporului ales. În interpretarea creștină, cetatea devine și o imagine a Bisericii, întemeiată pe Hristos și însuflețită de harul Duhului Sfânt. Apele care o veselesc pot fi înțelese, în lectură duhovnicească, drept simbol al vieții și al harului dumnezeiesc. Stabilitatea cetății nu provine din zidurile ei, ci din faptul că Dumnezeu locuiește în mijlocul său.
Tulburarea popoarelor și clătinarea împărățiilor arată fragilitatea puterii politice și militare (v. 6). În fața cuvântului dumnezeiesc, orice autoritate omenească își descoperă limitele. Dumnezeu este prezentat ca Stăpân al istoriei, Cel care poate pune capăt violenței și poate restabili ordinea. Repetarea mărturisirii că Domnul puterilor este cu poporul Său (v. 7) accentuează caracterul personal al ocrotirii dumnezeiești. Nu o forță impersonală conduce istoria, ci Dumnezeul legământului, credincios făgăduințelor Sale.
Dumnezeu, Cel care pune capăt războaielor. Psalmistul îi îndeamnă pe oameni să contemple lucrările lui Dumnezeu, care pune capăt războaielor și nimicește instrumentele violenței (v. 8-9). Imaginea sfărâmării armelor nu exprimă numai înfrângerea unor adversari, ci și restabilirea păcii prin intervenția dumnezeiască. În perspectiva creștină, această pace își găsește împlinirea în Hristos, Cel care împacă omenirea cu Dumnezeu și îi cheamă pe oameni la împăcare reciprocă.
Îndemnul „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (v. 10) constituie punctul culminant al psalmului. În contextul său originar, el exprimă chemarea adresată neamurilor de a înceta împotrivirea și de a recunoaște stăpânirea universală a lui Dumnezeu. Tradiția ascetică ortodoxă descoperă aici și o semnificație duhovnicească: omul trebuie să-și liniștească tulburarea lăuntrică, să se desprindă de agitația patimilor și să cultive atenția rugătoare. Această liniștire nu înseamnă pasivitate sau renunțare la responsabilități, ci dobândirea acelei păci interioare care izvorăște din încrederea în providența dumnezeiască.
Încheierea reia mărturisirea prezenței și ocrotirii divine: Domnul puterilor este alături de cei credincioși, iar Dumnezeul lui Iacov le este apărător (v. 11). Repetarea acestei afirmații conferă psalmului caracterul unei mărturisiri comunitare de credință. În interpretarea creștină, ea amintește de făgăduința Mântuitorului: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Biserica traversează încercările istoriei nu prin propriile puteri, ci prin prezența neîntreruptă a lui Hristos în mijlocul ei.
Psalmul 45 este o mărturisire a încrederii neclintite în Dumnezeu, în mijlocul unei lumi marcate de instabilitate, conflicte și suferință.
Din perspectivă duhovnicească, psalmul ne învață că adevărata liniște nu depinde de absența necazurilor, ci de certitudinea că Dumnezeu rămâne prezent în mijlocul lor. Credința nu înlătură întotdeauna încercarea, dar îi oferă omului puterea de a o traversa fără deznădejde.
Psalmul 45 este deosebit de potrivit în momentele de neliniște, teamă, nesiguranță și încercare, atunci când omul simte că împrejurările vieții îi depășesc puterile. El poate fi citit și ca rugăciune pentru pace, în vremuri de război, tulburări sociale sau conflicte între oameni.
De asemenea, este folositor înaintea unor hotărâri importante, când credinciosul are nevoie de limpezirea gândurilor și de întărirea încrederii în Dumnezeu. Îndemnul la liniștire și cunoașterea lui Dumnezeu îi conferă o valoare aparte în pregătirea pentru rugăciunea personală.„, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
