HRANĂ PENTRU SUFLET: Psalmul 48 – lecția despre bogăție, moarte și mântuirea sufletului. Explicațiile părintelui Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 48. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 48:
- Auziți acestea toate neamurile, ascultați toți cei ce locuiți în lume:
- Pământenii și fiii oamenilor, împreună bogatul și săracul.
- Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere.
- Pleca-voi spre pildă urechea mea, tâlcui-voi în sunet de psaltire gândul meu.
- Pentru ce să mă tem în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădelegea vrăjmașilor mei?
- Ei se încred în puterea lor și cu mulțimea bogăției lor se laudă.
- Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare,
- Că răscumpărarea sufletului e prea scumpă și niciodată nu se va putea face,
- Ca să rămână cineva pe totdeauna viu și să nu vadă niciodată moartea.
- Fiecare vede că înțelepții mor, cum mor și cei neînțelepți și nebunii, și lasă altora bogăția lor.
- Mormântul lor va fi casa lor în veac, locașurile lor din neam în neam, deși numit-au cu numele lor pământurile lor.
- Și omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor.
- Această cale le este sminteală lor și celor ce vor găsi de bune spusele lor.
- Ca niște oi în iad sunt puși, moartea îi va paște pe ei.
- Și-i vor stăpâni pe ei cei drepți și ajutorul ce-l nădăjduiau din slava lor, se va învechi în iad.
- Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca.
- Să nu te temi când se îmbogățește omul și când se înmulțește slava casei lui.
- Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui.
- Chiar dacă sufletul lui se va binecuvânta în viața lui și te va lăuda când îi vei face bine,
- Totuși intra-va până la neamul părinților lui și în veac nu va vedea lumină.
- Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor.
„Psalmul 48 este o meditație sapiențială asupra bogăției, morții și destinului omenesc. Adresându-se tuturor oamenilor, bogați și săraci deopotrivă, psalmistul arată că averea și prestigiul social nu pot oferi siguranță în fața morții. Adevărata înțelepciune constă în recunoașterea caracterului trecător al bunurilor materiale și în întemeierea vieții pe credința în Dumnezeu.
În perspectiva creștină, psalmul anticipează învățătura Mântuitorului despre primejdia alipirii de bogății și despre valoarea incomparabilă a sufletului omenesc (cf. Matei 16, 26).
Psalmistul se adresează tuturor neamurilor și categoriilor sociale, subliniind că adevărurile despre viață și moarte privesc întreaga omenire. Înțelepciunea biblică nu înseamnă numai cunoaștere, ci și capacitatea de a înțelege sensul existenței în lumina voii dumnezeiești. Bogatul și săracul sunt deopotrivă chemați să descopere ceea ce conferă vieții valoare durabilă (vv 1-4).
În versetele 5-9, psalmistul îi descrie pe cei care se încred în puterea lor și se laudă cu mulțimea bogățiilor. Niciun om nu poate însă plăti lui Dumnezeu prețul răscumpărării vieții sale. Averea poate oferi confort și siguranță materială, dar nu poate cumpăra nemurirea. În lumina Noului Testament, această neputință omenească trimite către lucrarea mântuitoare a lui Hristos, prin Care răscumpărarea nu se realizează prin aur sau argint, ci prin jertfa Sa (cf. I Petru 1, 18-19).
Moartea îi ajunge deopotrivă pe înțelepți și pe cei neînțelepți, arătând cât de fragile sunt bogăția, puterea și prestigiul social. Omul poate dobândi faimă și proprietăți, dar acestea nu îi pot asigura dăinuirea. Imaginea morții care îi paște pe oameni asemenea unei turme (v. 14) exprimă destinul celor care și-au întemeiat existența exclusiv pe bunurile trecătoare. Totuși, psalmistul introduce o perspectivă surprinzătoare: „Și-i vor stăpâni pe ei cei drepți” (v. 15). Această afirmație anticipează răsturnarea ierarhiilor omenești, arătând că prosperitatea celor nelegiuiți nu reprezintă adevărata biruință, iar dreptatea celor credincioși nu rămâne lipsită de răsplată. În interpretarea creștină, această perspectivă se luminează prin biruința lui Hristos asupra morții și prin nădejdea învierii, când adevărata valoare a vieții omenești se va descoperi dincolo de aparențele lumii prezente.
Versetul 16 constituie centrul teologic al psalmului: „Dar Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca”. În timp ce omul este neputincios în fața morții, Dumnezeu rămâne singurul Izvor al izbăvirii. În contextul veterotestamentar, cuvintele exprimă încrederea în puterea dumnezeiască asupra destinului omenesc, iar în interpretarea creștină ele anticipează biruința lui Hristos asupra morții și nădejdea învierii.
Spre finalul psalmului credincioși cunt îndemnați să nu se lase impresionați de prosperitatea celor bogați, deoarece nimeni nu poate lua cu sine averea dincolo de moarte. Încheierea reia avertismentul că omul aflat în cinste, dar lipsit de înțelegere, ajunge să se asemene făpturilor necuvântătoare. Nu bogăția este condamnată, ci transformarea ei în scopul suprem al existenței. Adevărata demnitate a omului izvorăște din chemarea sa la comuniunea cu Dumnezeu.
Psalmul 48 ne învață că bogăția, puterea și prestigiul sunt realități trecătoare, incapabile să ofere omului răspunsul la problema morții. Înțelepciunea constă în folosirea responsabilă a bunurilor materiale, fără a transforma posesia lor în temelia existenței. În perspectiva creștină, nădejdea izbăvirii din moarte își găsește împlinirea în Învierea lui Hristos, Care dăruiește omului posibilitatea vieții veșnice.
Psalmul este potrivit în momentele de reflecție asupra sensului vieții, asupra trecerii timpului și a morții, dar și atunci când omul este preocupat excesiv de bunuri materiale sau de succesul social. Poate fi citit în împrejurări de pierdere materială, la pomenirea celor adormiți ori ca îndemn la cumpătare și milostenie.”, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
